Pentru a aduce în fața cititorului, la modul sintetic, aspecte ale preocupărilor sale creatoare, scriitorul, Aurel Hancu a tipărit, recent, două cărți, două antologii, una de poezie: “Cele mai frumoase poezii” (Ed. Sf. Ierarh Nicolae, Brăila, 2019, 257 pag.) și alta de cugetare: “Puterea cugetului” (Ed. Sf. Ierarh Nicolae, Brăila, 2019, 129 pag.).
În cele ce urmează, o să mă refer sumar la fiecare dintre ele.
Criticul literar, Iulian Boldea, în Prefața la volumul, “Cele mai frumoase poezii”, afirmă că “versurile lui Aurel Hancu relevă o fire meditativă, un spirit acut religios, pentru care suprafețele lumii sunt doar însemne ale unei discrete și subtile hierofanii” ( p. 5).
Starea de grație este alcătuită din trăiri în timbrul elegiac al litaniei, din diafanități grave și retranșări ale eului în armoniile elementelor firii:
“O stea veghează-n casa mea, /ca întuneric să nu fie, /e candelă această stea /și semn din marea-mpărăție. //O stea veghează-n casa mea, /în șapte vârfuri luminate /și Crucea este lângă Stea /simbol întru eternitate. //Sufla-va vânt pustiitor /atuncea când va fi să fie, / dar ele în menirea lor / vor fi tot semn de-mpărăție.”\ (Semne)
Același critic constată că poezia lui Aurel Hancu este alcătuită din “premoniții ale sacralității și din penumbre, mai degrabă din semitonuri decât din sunete ample, își renaște sensurile într-o simbolistică a misterului, ce proiectează asupra lucrurilor de aspect banal o aură nebănuită, un reflex indefinit, o lumină ce le adâncește acestora rosturile și expresivitatea.”. ( p. 6 ).
Un poem transcrie, în notații suple, concise, plastice, “adierea sacralității”, pogorârea tainică a Divinului în creatura Sa, omul:
“Așa-n tăcerea sfântă, /în Taina peste fire, /crezi tu că vin la tine, /din pura Mea Iubire?/Tu poate te-ndoiești de Mine. /Tu poate crezi că este o poveste. / Cu Mine-aduc tot Cerul, află /în Taină este aici Acel ce Este! //Tu ești legat la ochi o vreme, /doar bănuiești a Mea Dumnezeire ./ Gândește-te la ucenicii din Emaus, /la ce se-ascunde dup-a ta privire” (Tu și nimeni altul).
Tăcerea, absența, înserarea, satul natal, modulările unui timp mitic, iubirea, acestea sunt toposurile predilecte ale poetului.
“Revin în umbra veche a satului străbun,/m-apropiu de obârșii și gândul mi-l îmbun /cu chipuri luminate de amintiri și astre, /cu izvodiri alese din apele albastre” (În umbra satului ).
Ioan Alexandru, prietenul poetului de pe Târnava - Mică, e de părere că poezia lui Aurel Hancu este “limpede, strunită cu har, cu o țintă precisă, precum toată poezia ardeleană, prinos de bucurie și recunoștință adusă lui Dumnezeu de pe altarul Rohiei și Familiei, precum o făceau strămoșii romani, precum o făptuim de când ne știm creștini în această vatră părintească” (“Cuvânt înainte”, p.8).
Cuvintele sale au drept motto aceste versuri din volumul lui Aurel Hancu, “Povara de albastru” (1993): “Dacă e durere-n lume, /dacă toate-n lume pier, /Subpădure vei rămâne, /colo sus la Domnu-n Cer”.
Cartea lui Aurel Hancu, “Cele mai frumoase poezii”, antologhează poezii din volumele sale de versuri de până acum: “Povara de albastru” (1993), “Lacrima Madonei” (2000), “Iubire din Iubire” (2000), “Îngerul din vitralii” (2005), “Acasă” (2016), “Timp revolut” (2019), “Sosirea Timpului” (2020).
(va urma)
