MAI MULTE ȘANSE PRIN EDUCAȚIE!

Distribuie pe:

Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, în calitate de lider de parteneriat, Inspectoratul Școlar Județean Mureș (Partener 1) și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița (Partener 2) implementează, începând cu data de 31decembrie 2020, proiectul “Mai multe șanse prin educație!”, cod MySMIS 134358.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 6: Educație și competențe, Obiectivul specific 6.4: Creșterea numărului de tineri care au abandonat școala și de adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie, care se reîntorc în sistemul de educație și formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională/O.S.6.6: Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar, în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive”

Obiectivul general al proiectului constă în furnizarea, pe de o parte, de servicii educaționale pentru un număr de 600 de copii/tineri/adulți care au părăsit timpuriu sistemul de educație, prin intermediul programului educațional de tip “A doua șansă”, pentru dobândirea sau completarea competențelor cheie și, pe de altă parte, îmbunătățirea nivelului de competențe pentru 515 angajați din învățământul preuniversitar (personal didactic, personal de sprijin și auxiliar școli, echipă managerială la nivelul școlii) din Regiunile Sud-Muntenia (județul Dâmbovița) și Centru (județul Mureș).

Rezultatele prevăzute:

* 515 personal din învățământul preuniversitar și echipa managerială selectat și înregistrat în grupul țintă, în vederea participării la programe de formare;

* 515 persoane reprezentând personal didactic/personal de sprijin identificat, beneficiază de programe de formare în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive;

* 600 de persoane, copii/tineri/adulți sunt selectate și înregistrate în grupul țintă, în vederea participării la sesiuni de orientare și consiliere și ulterior în programe de formare;

* 600 de persoane, copii/tineri/adulți beneficiază de servicii funcționale integrate - servicii de consiliere și orientare a carierei, cu scopul de a-i readuce în sistemul de educație și formare;

* 600 de persoane, copii/tineri/adulți beneficiază de sprijin pentru participarea la programe de educație (reîntoarcerea la sistemul formal de educație și formare) de tip “A doua șansă”; Cel puțin 396 de persoane copii/tineri/adulți au finalizat programe de tip a doua șansă, urmare a sprijinului primit.

* 60 de copii/tineri/adulți, participante în sub activitatea A3.2, vor obține o calificare la finalizarea programelor de tip “A doua șansă”.

* 18 campanii de promovare (câte 6 campanii/an, în decursul celor trei ani de implementare) a programului “A doua șansă”, de promovare a menținerii în școală a elevilor, a reducerii părăsirii timpurii a școlii și promovarea beneficiilor reîntoarcerii în sistemul de educație și formare pentru tinerii și adulții care nu și-au finalizat educația obligatorie.

* 1 Management eficient și sănătos;

* 1 activitate de informare și publicitate derulată conform cerințelor.

Valoarea totală a proiectului este de 9.523.834,98 lei, valoarea cofinanțării UE: 8,095,259.77 lei.

Data începerii și data finalizării proiectului: 31 decembrie 2020 - 30 decembrie 2023.

Grupul țintă al proiectului este format dintr-un număr de 600 de copii/tineri/adulți care, la un moment dat, au părăsit timpuriu școala și care vor beneficia de sprijin direct, de servicii educaționale de tip “A doua șansă”, cu o abordare pedagogică diferită față de cea școlară, caracterizate de grupe mici de studiu, predare personalizată, inovativă, adaptată vârstei cursanților, și 515 personal din învățământul preuniversitar care își vor îmbunătăți competențele.

Proiectul “Mai multe șanse prin educație!” oferă, pe de o parte, o șansă de reintegrare în sistemul de educație a persoanelor care au părăsit timpuriu școala și, pe de altă parte, o oportunitate pentru personalul din învățământul preuniversitar de a-și dezvolta competențe profesionale, în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile grupului țintă.

 

Lasă un comentariu