TOLERANȚA ZERO LA ALCOOL ESTE O URGENȚĂ LEGISLATIVĂ!

Distribuie pe:

Între 3 și 7% dintre accidente au drept cauză consumul de alcool * Unul din trei accidente mortale e direct legat de consumul de alcool * În fiecare oră, cel puțin doi șoferi sunt pozitivi la dozările toxicologice pentru alcool * Într-un singur an, numărul celor depistați sub influența alcoolului a crescut cu 4.440

Vreau toleranță zero la alcool în trafic. Cel mai recent caz e doar o nouă dovadă că e nevoie urgent de măsuri concrete. Până când proiectul meu de lege nu e adoptat, nimeni nu mai e în siguranță, nici măcar pe trotuar. O șoferiță de 57 de ani cu alcoolemie de 0,7 g/l alcool pur în aerul expirat a ucis doi copii aflați chiar pe trotuar. Oricât ar fi consumat și oricât ar fi încurcat pedalele trebuie să fiți convinși că scapă cu suspendare (cel mult), că doar conducem mașini în România.

Proiectul meu legislativ prevede patru tipuri de măsuri concrete: dublarea și chiar triplarea pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală sau consum de stupefiante, creșterea duratei de suspendare a permisului la 5-10 ani pentru alcoolemie penală și la 6 luni-1 an pentru contravenții, majorarea cu 10 ani a duratei de suspendare a permisului pentru consumul de alcool și stupefiante atunci când se repetă aceeași faptă într-un interval de 5 ani de la restituirea permisului și imposibilitatea reducerii sancțiunilor aplicate pentru alcool și droguri. Până când va fi adoptat, alcoolul la volan va face noi victime.

Aceste măsuri sunt ușor de pus în practică, nu presupun efort bugetar, iar eficiența înăspririi legislației rutiere e dovedită de scăderea cu 30-50% a numărului de evenimente rutiere soldate cu morți și răniți în țări precum Portugalia, Franța, Anglia, Luxemburg, Olanda, țări în care conducerea sub influența băuturilor alcoolice (0,8 g/l) sau refuzul testării sunt pedepsite cu închisoarea până la doi ani, 4.500 de euro amendă, șase puncte de penalizare și trei ani de suspendare a permisului, iar recidiva este pedepsită cu până la patru ani de închisoare, 9.000 euro amendă, șase puncte de penalizare și pierderea permisului pentru minim trei ani.

Motivele acestui demers legislativ sunt clare. În momentul inițierii acestui proiect constatăm că:

1. Între 3 și 7% dintre accidente au drept cauză consumul de alcool; 30% din șoferii cu vârste cuprinse între 18 si 30 de ani afirmă că au condus cel puțin o dată sub influența băuturilor alcoolice iar în medie, din 25.000 de șoferi testați, 60% au dozări toxicologice pozitive pentru alcool, din care doar 10% au sub 0,8 g/l, restul depășesc limita penală.

2. Unul din trei accidente mortale e direct legat de consumul de alcool și în 85% din cazuri este vorba de băutori ocazionali. Totodată, consumul de alcool este responsabil de 40% din decesele survenite ca urmare a accidentelor de circulație și de 25-35% din cazurile de accidente rutiere fără cazuri letale.

3. În fiecare oră, cel puțin doi șoferi sunt pozitivi la dozările toxicologice pentru alcool. Datele INML arată că din cei 51.000 de șoferi testați la cererea Poliției Rutiere, aproape jumătate, mai precis 44%, aveau dozări toxicologice pentru alcool pozitive (…).

4. Într-un singur an, numărul celor depistați sub influența alcoolului a crescut cu 4.440.

Indolența legislativului ne pune viața în pericol. Nu cred că vom avea curând autostrăzi, dar putem interveni prin măsuri de prevenție acolo unde este posibil. Mă întreb doar ce măsuri ar lua guvernul dacă în fiecare județ ar fi cinci potențiali criminali lăsați în libertate? Ce desfășurare de forțe ar fi pusă în acțiune? În condițiile în care 3.500 de șoferi au fost depistați cu alcoolemii de peste 2g la mie, de ce astfel de măsuri se lasă așteptate?

Sper să susțineți acest demers pentru că până când proiectul meu de lege va fi adoptat, nimeni nu mai e în siguranță. Toleranța zero la alcool este o urgență legislativă. (sursa - facebook.com/TudorCiuhodaru)

Lasă un comentariu