OCROTEȘTE, DOAMNE, FEMEILE ROMÂNIEI!

Distribuie pe:

În România de azi, totul se poate vinde și cumpăra. Politicienii au vândut avuția națională străinilor, de dragul unor comisioane. Cel mai dureros aspect este legat de faptul că și-au vândut onoarea și demnitatea, considerând că gestul lor ține de normalitate. Fenomenul este atât de generalizat încât te îngrozește, deoarece cumpărătorii sunt lipsiți de scrupule, cu preferință pentru ușa din dos. Cea mai afectată categorie socială din România de cancerul de vânzarea a demnității umane sunt femeile de lângă noi. Este trist să vezi cum o femeie, în dorința unui loc de muncă, nu neapărat cu suport financiar sustenabil, se umilește să-i achite unui conducător, un pachet cu atenții. Rușinos este pentru cel care așteaptă și primește asemenea atenții, nu pentru cel care le oferă. Femeile din țara noastră sunt cele mai vulnerabile la vânzări. Practic, în județul Mureș nu există o localitate din care să nu fie plecate femei servitoare prin Italia, Germania, Austria. Aceste femei își vând la preț redus munca, inteligența, afecțiunea, îngrijind persoane vârstnice prin țări străine. Pentru 1.000-2.000 de euro își lasă acasă familia, copiii, soțul, părinții. Urmarea, în majoritatea cazurilor, apar divorțuri, depresii, familii risipite. Mai intervine și un aspect, cel de moralitate, partenerul rămas acasă, singur, fără nicio mângâiere, mai calcă în străchini sau o dă pe băutură. Cei mai afectați sunt copiii, fetele, cărora lipsa mamei, într-o perioadă dificilă le provoacă probleme emoționale grave. Nu sunt psiholog de meserie, dar am văzut atât de multe situații dramatice, cu familii risipite pentru un pumn de euro. Este adevărat că în România nu poți câștiga ușor 1.000-2.000 de euro. Aici un loc de muncă comod este costisitor, iar cu banii câștigați dincolo, dacă reziști câțiva ani, poți încropi o afacere în țară. Am întâlnit în Ungaria, la o pensiune de lângă aeroportul internațional, o femeie îngrijitoare, plecată dintr-un sat de lângă Iernut. Soțul i-a rămas acasă, iar, după un timp, au divorțat, femeia și-a luat unicul copil și a rămas în Ungaria. Am întrebat-o dacă nu-i este dor de casă. Mi-a spus că s-a obișnuit și, oricum, acasă nu mai avea ce să facă, fiindcă Serele s-au distrus, iar alt loc de muncă nu găsește, așa că preferă să muncească în Ungaria.

Un alt exemplu despre modul cum sunt vândute româncele este cel legat de fetele care practică prostituția prin Olanda, Germania, Italia. Sunt structuri organizate care racolează sau răpesc fete din România și apoi le scot la vânzare. Statul român nu face nimic pentru stoparea acestui fenomen, a se vedea doar cazul criminalului din Caracal și a celor din Țăndărei. Prinde-i, domnule, pe mafioți, și închide-i pe viață, la muncă în Ocna de sare, nu să-i hrănești, în confort sporit, pe banii contribuabililor. Vezi, Doamne, Uniunea Europeană, prin CEDO, ne impune să-i ocrotim pe infractori și să nu-i obligăm să muncească, să nu le fie încălcate drepturile omului. O fătucă dintr-o familie săracă de rromi a fost amăgită cu un contract de dansatoare în Cipru. Acolo a fost obligată să se prostitueze până a reușit să-și achite cheltuielile efectuate de mafiot. Doamne, cât de multă tristețe și batjocură mai există în democrația românească. Vom fi integrați cu adevărat în Uniunea Europeană abia atunci când femei din Ungaria, Germania vor veni servitoare în România. Prietenul meu, Cotruș I., îmi spunea zilele trecute că șohán világ nu vei vedea o femeie din Ungaria să se angajeze îngrijitoare la noi în țară…

O altă categorie de femei de lângă noi sunt cele cu studii superioare, atrase de companiile străine. Numai din Târgu-Mureș, an de an, zeci de absolvenți de la Universitatea de Medicină și de la Școlile postliceale sanitare pleacă din țară după ce au fost școliți pe banii României, în timp ce în județ se înregistrează o criză de medici de familie, iar pentru posturile de asistenți medicali se cer comisioane la angajare. Cel mai umilitor lucru pentru un tânăr e să achite taxă pentru dreptul de a munci.

Dincolo de aceste aspecte, există în județul Mureș femei de excepție, conducătoare de instituții, femei inteligente, incoruptibile. De 8 Martie - Ziua femeii, aduc un sincer omagiu mamelor, soțiilor, fiicelor, colegelor, prietenelor noastre din județul Mureș, care muncesc cinstit, aici, în țară și au reușit să depășească toate greutățile și umilințele impuse de o societate bolnavă de corupție și ipocrizie.

Sărbătoarea de 8 Martie este de sorginte socialistă. Din punct de vedere religios, adevărata sărbătoare de cinstire a femeilor de lângă noi este în a treia Duminică după Paști, în Duminica mironosițelor, a femeilor purtătoare de mir. Sfânta Fecioară și Sfintele femei purtătoare de mir, mamele, surorile, din toate timpurile care v-ați învrednicit de bucuria Învierii, rugați-vă pentru noi ca să ne învrednicim de fericire, împăcare și pace în țară. Ocrotește, Doamne, femeile României!

Lasă un comentariu