SÂMBĂTA MORȚILOR - MOȘII DE IARNĂ

Distribuie pe:

Azi, 6 martie, este Sâmbăta morților, când Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice, ziua fiind cunoscută în popor sub denumirea „Moșii de iarnă".

În fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Preotul și creștinii se roagă pentru cei trecuți la viața veșnică, aducând înaintea lui Dumnezeu cereri pentru ca El să le ierte păcatele și astfel sufletele celor adormiți să aibă parte de mântuire. Oamenii duc la biserică, spre a fi sfințite de către preoți, colivă, colac, o sticlă cu vin, lumânări, precum și pomelnicul în care sunt trecute numele celor plecați la Domnul.

În tradiția populară există credința că, în această zi, sufletele morților coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Se spune că cei decedați se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte. Se pot da de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, piftie, brânzeturi, carne, colaci sau fructe.

În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conțină, pe lângă vin și colivă, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana, plus o prăjitură cu specific local, mai exact un chec cu mere („pupi").

Moșii de iarnă deschid seria celor șapte sâmbete ale morților, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (ziua dinainte de Duminica Floriilor). (I.S.)

 

Lasă un comentariu