INIMĂ DE MAMĂ

Într-o seară, pe o bancă, undeva în Parcul Mare,

Un băiat ținea de mână o făptură ce-i zâmbea,

Îi jura că o iubește, că i-ar da mărgăritare,

Inele, cercei și bani, și-n final tot ce ea vrea.

 

De-i promite că de miercuri și-ncă două luni de zile

El plecând în Spania... cu alții n-o sta la „taclale".

Ea-l privește și-l încearcă: „- Chiar orice, măi Teofile?

Dacă Da, dă-mi pân' la 12, INIMA MĂMICII TALE.

 

Barem știu că nu e vie, mereu să mă urmărească

Dacă intru cumva-n bar, la o apă ori cafea.

Tu stai liniștit acolo, două luni, iute-o să treacă.

Nimeni nu te bănuiește, noi de-a noastre ne-om vedea".

 

Și sub aburii beției îi promite că: „- Se poate!"

Iată-l, deci, plecat în grabă, către casă, spre-a lui MAMĂ.

Diavolul chiar că-l ajută, spre a săvârși o MOARTE

Fără milă, conștiință, doar cu gândul l-a lui damă.

 

Nu contează! MAMA-i doarme. Toată ziua a muncit.

Și așa este de-o viață, de când văduvă-a rămas.

Puiul ei s-aibă de toate, să știe că e iubit,

Însă lui puțin îi pasă. El este voinic și-un as.

 

Somnul e curmat de-odată, trupul e făcut bucăți,

Sângele curge șiroaie pe cuțit și așternut.

INIMA, pe-o farfurie, îi zâmbește c-alte dăți

Ba e vie și-i vorbește, când pe scări el a căzut:

 

„- Vai de mine, dragul mamei! Te-ai lovit rău la picior?

Simt că mă doare pe mine! Doamne, dă-mi durerea lui!

Du-te, puiule, în pace! Fă-ți necazul, ești fecior,

Eu rămân gândind la tine și la tatăl tău, ce nu-i!"

 

Noaptea-i rece și albastră, dar o INIMĂ zvâcnește

În durere și în sânge, în necazul ce-a cuprins-o.

Asta e răsplata MAMEI! Ea e bună până-l crește

Și-apoi dată-i la o parte și-a ei INIMĂ ucisă!

Lasă un comentariu