ASOCIAȚIA INACO PREMIAZĂ CELE MAI CREATIVE CADOURI IMPRIMATE 3D DE ZIUA MAMEI

Distribuie pe:

Cele mai creative cadouri de 8 martie, printate 3D de către tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, vor fi premiate de către Asociația INACO - Inițiativa pentru Competitivitate, în cadrul primului concurs de acest gen din România.

Câștigătorii vor fi împărțiți în trei categorii de vârstă: 6-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani. Premiul I, pentru fiecare categorie, va fi de 500 de lei, premiul II - filament pentru imprimante 3D, iar premiul III - o vizită la SmartLab Măgurele și posibilitatea de a descoperi tehnologiile din laborator.

,,Atunci când vine vorba despre cadouri primite de la copii, noi, părinții, apreciem cel mai mult lucrușoarele pe care le fac chiar ei, cu mâinile lor. Când își iau din timpul de joacă sau de studiu și își pun la treabă imaginația și toată energia lor creativă, pentru noi. Aceasta a fost ideea de la care am plecat atunci când am decis să organizăm acest concurs. În plus, am vrut să îi stimulăm pe copii și adolescenți să folosească noile tehnologii, acum în joacă, iar peste câțiva ani cine știe, poate chiar la primul job. Știți deja că alfabetizarea digitală devine o cerință tot mai importantă în piața muncii, iar în viitor, va fi, cu siguranță, obligatorie. INACO este un promotor al educației 4.0 și susținem crearea de laboratoare digitale inteligente în toate școlile din România. Până acum, am reușit să construim cinci astfel de laboratoare în unități de învățământ din București, Ilfov și Călărași, iar în anul 2021 ne dorim preluarea proiectului SmartLab în fiecare județ al țării și, apoi, în fiecare școală, prin PNRR", susține Andreea Paul, fondatoarea INACO.

Pentru a participa la concurs, copiii și adolescenții trebuie să trimită câte un spot video, de maxim un minut, cu descrierea obiectului realizat, la adresa office@inaco.ro. Termenul limită de înscriere este 8 martie. E-mailul trebuie să includă și numele realizatorului, clasa/vârsta, școala de care aparține și localitatea. Vor fi punctate cadoul creat, imaginația elevului, îmbinările de cunoștințe din mai multe materii și capacitatea de digital storytelling.

Partenerul și sponsorul concursului este Public Affairs Solutions, o companie prezentă pe piața locală din anul 2007, inițial ca McGuireWoods România, filială a McGuireWoods LLC, companie americană de advocacy situată în top 20 al firmelor de relații guvernamentale din Washington, DC și inclusă în clasamentul „Influence 50" al The National Law Journal. Din ianuarie 2020, McGuireWoods România a devenit o companie cu capital integral românesc, care își desfășoară activitatea sub brandul Public Affairs Solutions, cu o echipă de 10 profesioniști din domeniu.

INACO - Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO este o comunitate cu peste 60 de experți voluntari - economiști, sociologi, psihologi, antreprenori, mentori, futurologi, inovatori sociali, specialiști în digitalizare, știință și tehnică, în relații internaționale, branding, comunicare și PR, social shaper, global futurist. INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație non-formală și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea tinerilor. Scopul transformator al INACO este să asigure acces gratuit tuturor elevilor României la educație digitală inteligentă, prin construcția de Smart Lab-uri 4.0 în toate unitățile de învățământ din țară și instruirea profesorilor. Până acum, Asociația deja a creat și implementat 5 laboratoare inteligente în unități de învățământ din București, Ilfov și Călărași.

 

Lasă un comentariu