Florile reprezintă un adevărat spectacol al naturii, care a însoțit omul, încă de la începuturile existenței sale, oferindu-i momente de bucurie, atât ca mesager al unor sentimente și gânduri, pe care acesta dorea să le transmită, cât și ca element cu rol decorativ.
Prin flori, omul și-a apropiat frumosul, tocmai de aceea și le-a dorit mereu în preajmă, asociindu-le celor mai importante momente ale vieții. “Venim pe lume însoțiți de flori, ne petrecem viața printre flori și plecăm din lume înconjurați de flori. Câte astfel de exemple, de prezențe pline de semnificații și atât de permanente în viața noastră mai putem da?”, spunea prof. dr. Florin Toma.
Preocuparea omului față de flori datează încă din cele mai vechi timpuri. Există numeroase dovezi arheologice care atestă faptul că florile au făcut parte mereu din viața omului.
Cultivarea plantelor în scop decorativ a început să fie practicată din sclavagism, când munca migăloasă pentru îngrijirea lor era efectuată de către sclavi.
În antichitate, era renumit cultul pentru flori la popoarele Orientului, respectiv în China, India și Japonia. Parcuri imense de flori împrejmuiau palatele împăraților chinezi, cu flori precum azaleea, camelia, crinul, lotusul sau trandafirul. Grădinile indiene ofereau și ele un sortiment floricol variat, caracterizat de vegetația naturală luxuriantă. Japonia, pe de altă parte, era vestită pentru celebrele aranjamente florale Ikebana, notează prof. dr. Florin Toma în cartea “Floricultură și Artă florală'.
Totodată, în Marele Templu din Ierusalim, construit pe vremea împăratului Solomon, se afla o încăpere “grădină”, cu o mare varietate de specii de plante, cultivate în ghivece. De altfel, în Iudeea, lângă Ierusalim, era vestită Valea trandafirilor lui Solomon”.
Oamenii au început, încă din acea perioadă, să folosească florile în scopuri diverse, demne de menționat fiind și grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilon, care au constituit una dintre “cele 7 minuni ale lumii antice”. Iranul era și el celebru pentru grădinile sale, așa-numitele paradisuri în care se cultivau atât arbori, cât și multe flori, precum toporași, zambile, lalele, narcise, maci, trandafiri, crini, liliac și mirt. De altfel, Iranul era numit Ghiulistan (trandafir), iar capitala sa - Susa (orașul crinilor).
Tot din perioada antichității datează cunoașterea florilor și în spațiul european, dar aceasta nu se ridica la distincția grădinilor orientale. În Europa, florile reprezentau o ofrandă adusă zeităților sau personalităților, un exemplu edificator în acest sens fiind denumirile date florilor în Grecia antică, precum Narcissus, Adonis, Iris, Nemessis.
În Egipt, numeroase grădini erau decorate cu fântâni, arbori pletoși și foarte multe flori, printre care maci, trandafiri, albăstrele, crini, rezede, mirt, dar cea mai importantă era lotusul.
La romani, florile se bucurau de o atenție deosebită, subliniază autorul Milea Preda, în volumul “Floricultura”. Poetul Horațiu spunea că “plantele de ornament, trandafirii și mixandrele, au luat locul altor plante mai folositoare.” În celebrele “grădini romane”, locul principal era ocupat de flori, folosite la împodobirea templelor, locuințelor și băilor, iar printre cele mai apreciate erau lalelele, zambilele, narcisele, violetele, gladiolele, iar garoafele și trandafirii se cultivau iarna sub sticlă. Pe vremea împăratului Seneca, la Roma se plantau flori în ghivece, iar împăratul Nero (54-68) patrona așa numitele “ploi” cu petale de trandafir, închinate zeiței Venus.
În grădinile dacilor, se cultivau atât plante folosite în scopuri medicinale, cum ar fi mătrăguna, spânzul, iarba mare, cât și plante folosite în scop decorativ, cum ar fi merișorul, albăstreaua, lăcrămioarele, bujorul sau priboiul.
Evul Mediu a adus numeroase îmbunătățiri în domeniul floricol. Au fost preluate în cultură specii din flora spontană, grupate ulterior în colecții, inițial în grădinile particulare și ale mănăstirilor, apoi în cadrul grădinilor botanice, înființate mai întâi la Pisa (1547), la Oxford (1632) și la Versailles (1657). În perioada Renașterii, încep să fie transferate plante în și din toate zonele lumii, sunt înființate școli de instruire în domeniul culturii plantelor și instituții de producere organizată a plantelor floricole, iar în Europa Occidentală se construiesc parcuri imense.
În prezent, florile sunt nelipsite din viața omului, o expresie atât a personalității fiecăruia dintre noi în parte, cât și a gradului de civilizație. Floricultura, disciplina care se ocupă cu studiul și cultura florilor, îndeplinește patru funcții majore.
Prima dintre acestea este cea estetică, care satisface nevoia de frumos a omului, florile fiind nelipsite de la evenimentele importante din viața noastră.
Cea de-a doua este funcția sanitară, florile jucând un rol important atât în menținerea echilibrului dintre componentele aerului, cât și în efectul benefic pe care îl au asupra psihicului uman.
În cel de-al treilea rând, funcția socio-umană are în vedere rolul florilor în dezvoltarea și în menținerea relațiilor interumane. Nu trebuie uitată nici cea de-a patra funcție, cea economică, pe care o au atât cultura, cât mai ales comercializarea florilor.
Totodată, florile servesc și ca materie primă pentru alte industrii.
Spre exemplu, macul, busuiocul, nalba de grădină și gălbenelele sunt folosite ca materie primă pentru industria farmaceutică, tuberoza, busuiocul, frezia, mărgăritarul - pentru industria cosmetică, trandafirul, vanilia, dafinul, ananasul - în industria alimentară, dalia, nalba de grădină, mărărițele, condurașii, rudbeckiile - în industria coloranților naturali.
Printre țările cu cele mai mari suprafețe și producții floricole se numără: Olanda, Columbia, Danemarca, Italia, Belgia, SUA, Canada, Israel, Germania, Franța, Marea Britanie. În unele țări, florile au fost ridicate la rang de simbol național: crizantema în Japonia, laleaua în Olanda sau trandafirul în Statele Unite ale Americii.
Pe lângă prezența nelipsită în viața fiecăruia dintre noi, florile se bucură de o apreciere deosebită în diverse sfere artistice, precum pictura, fotografia, poezia sau muzica. Așa cum aprecia specialistul Constantin Datculescu, “cea mai frumoasă podoabă a pământului este floarea, pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o pentru ca s-o cultivăm și s-o îmbunătățim”. (Text: Agerpres, Foto: pexels.com) (A.D.)
