SALARIZAREA ECHITABILĂ, CRUCIALĂ PENTRU ÎNSĂNĂTOȘIREA SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI

Devenită un subiect de largă dezbatere, la toate nivelurile mass-media, problema modului în care cetățenii României se raportează, prin salariile pe care le primesc cu ocazia repartiției venitului național, a trezit un foarte mare interes din partea acestora, mai ales datorită inechităților crase care au ieșit la iveală în urma dezvăluirilor care s-au făcut în presă. De altfel, același aspect a fost sesizat și în cazul pensiilor, dar și a altor forme de stimulare pecuniară, bunăoară asistență socială, acordate după același tipic păgubos, de către stat, din bugetul țării. Concluzia care se desprinde din aceste dezvăluiri este că guvernele și partidele aflate la putere, în cei peste 30 de ani, au ignorat, cu bună știință și în mod abuziv, principiile de fier care stau la baza unei salarizări corecte: cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, introducând în locul lor arbitrariul, după principiul cine împarte parte-și face, criteriile de apartenență politică, de gașcă și de partid prevalând în fața oricăror judecăți de valoare. Așa s-a ajuns ca unii consilieri sau șefi de agenții să fie mai bine plătiți decât un ministru sau decât președintele țării, parlamentarii să aibă tot felul de pensii speciale, bugetarii, mai ales categoria funcționărească, să aibă salarii mult mai mari decât cei din sfera producției și a serviciilor, și multe altele, sporurile să se ridice sau să depășească salariul de bază, anomalii care au avut drept rezultat instalarea unei foarte mari inechități în rândul membrilor societății, cu repercusiuni grave asupra dezvoltării societății, asupra climatului din societate, prin exacerbarea nemulțumirilor și polarizarea socială, cu foarte mulți săraci în plată.

Făcând pe placul presei și al majorității covârșitoare a populației, actuala guvernare, încă din perioada campaniei electorale, dar și după, părea să fi înțeles imperativul momentului, declarând sus și tare că vor face dreptate, prin elaborarea de noi legi a salarizării și a pensiei, prin care să elimine sau să amelioreze aceste enorme discrepanțe, introducând ca principiu de bază contributivitatea reală, prin muncă, în ambele cazuri. Din păcate, minunea n-a ținut mult, pentru că robusta mașinărie de partid, vizată și afectată, a intrat în funcțiune, dovedind celor care au mers prea departe cu aceste idei, dincolo de pragul propagandistic, că e bine să o lase mai moale. Și, ca să nu dea impresia unei pure demagogii (care n-ar da bine pentru foștii și viitorii alegători), dar nici a unei abandonări, să li se comunice ignoranților, care suntem noi, plebea, că soluționarea problemelor în cauză cere mai multă gândire și, în consecință, e bine să fie amânată. Câtă vreme? Deocamdată un an, apoi vom mai vedea dacă mai este cazul sau oportun din punct de vedere partinic, să se mai abordeze acest subiect. Ca urmare, intransigentul prim-ministru Florin Cîțu s-a și executat, transmițând presei ceea ce era de așteptat, și anume că, cităm:,, anul acesta toți angajații din sectorul public își vor primi salariile și sporurile integral, ca și în 2020, și nici concedieri nu se vor face”. Simplu și clar! Anul acesta nu, iar la anul vom mai vedea!

Anunțul acesta scurt și cuprinzător, sosit joi, 26 februarie, pe surse, a stârnit pur și simplu râsul în rândul echipei noastre de serviciu, la elaborarea ziarului, pentru că ne-am fi mirat ca această retorică găunoasă a punerii lucrurilor la punct în societatea românească, susținută, cu atâta forță propagandistică, de noii potentați ai puterii, să aibă alt deznodământ decât al predecesorilor lor, care acum nu mai pot de dragul celor obidiți, al căror nenorocit statut de azi a înflorit chiar în propria lor grădină. Este vorba de guvernele PSD care, în timpul guvernării lor, au dat cu piciorul cultului muncii, împărțind banii societății, cu ghiotura, după reguli doar de ei știute, iar rezultatele se văd: lipsa investițiilor în toate sectoarele de activitate: de la autostrăzi la grădinițe, școli, spitale, precum și alte dotări necesare unei bune funcționări a serviciilor de tot felul, și multe altele. Era și normal acest lucru, din moment ce din plinul Bugetului țării, 85 la sută se consumă pentru salarii și pensii, pentru restul rămânând doar 15 procente. Amintim că în regimul lui Ceaușescu statul aloca 30 la sută, nu din buget, ci din întreg venitul național, pentru investiții, oferind acestuia posibilități extraordinare de dezvoltare și de modernizare a țării.

Să oferi unora, și nu puțini la număr, sinecuri, adică slujbe foarte bine plătite și fără muncă sau aproape fără, de zeci de mii de euro, altora sporuri inventate, al căror cuantum poate depăși salariul de bază, deci ar fi vorba de două salarii camuflate, și multe altele, constituie o crasă bătaie de joc la adresa bunului simț, o totală lipsă de răspundere față de destinul și viața celor mulți. Și pentru că ne-am obișnuit cu năravurile clasei noastre politice, care nu prea diferă de la un partid la altul, ne așteptam ca nici pe liberali și nici pe ceilalți din coaliție să nu-i țină prea mult grija față de omul care, într-adevăr, muncește, și care, din cauza lipsei de răsplată echitabilă, abia își duce traiul de pe o zi pe alta.

Pe această temă a salarizării, atât de des invocată și dezbătută, am avut recent o discuție cu un fost director de întreprindere, pe terenul căreia, astăzi, funcționează un supermarket, invocând, ca și noi, dezmățul la care s-a ajuns la împărțirea banilor prin salarii și pensii. Domnia sa amintea de greutatea cu care se elaborează o asemenea lege, care, oricât de perfectă ar fi ea, nu mulțumește pe toată lumea, chiar și atunci când legiuitorii sunt mânați de cele mai bune intenții. Aceasta, dacă la fundamentarea ei s-ar aplica acele trei principii de bază în aprecierea participării la realizarea PIB-ului și a venitului național, darmite atunci când ele sunt ignorate. Interlocutorul este de părere că cea mai bună lege a salarizării, adoptată în România, a fost cea de după anul 1970, când s-a reușit o bună ierarhizare a sectoarelor de activitate, sub aspectul rolului și importanței în economia țării, dar și o corelare la nivel micro, cu calificarea și gradul de participare a individului la bunul mers al întreprinderii. În acel context, sporurile salariale nu puteau depăși 10-15 procente, salariul fiind baza răsplatei muncii. Cu toate aceste bune clarificări valoroase, la nivel de principiu, aplicarea grilei în întreprinderi constituia o altă problemă a echității sau inechității. Și aici, unii salariați se consideră mai buni decât alții, deși realizările lor nu dovedeau acest lucru. De unde, invidia și nemulțumirea, iar vinovat este întotdeauna cel care decide nivelul de salarizare al individului. În acest context, unii conducători de intreprinderi și instituții recurg la nivelarea salariilor, adică toți o apă și-un pământ, ignorând principiul contributivității, ceea ce este foarte dăunător pentru bunul mers al activității.

Acum, abuzuri se săvârșesc atât în sectorul privat, cât și în instituțiile statului. La mulți patroni, retribuția devine un moft , oferind salarii minime, iar la instituțiile statului generozitatea n-are limite. De aici și sporurile și salariile discrepante, peste puterile economiei, multe primării ajungând, în urma aplicării volitive a actualei legi a salarizării, fără fonduri pentru investiții și buna gospodărire a localității, cum se pare că ar fi cazul majorității primăriilor din țară, inclusiv al primăriei municipiului Târgu-Mureș.

Concluzia care se desprinde este că România se confruntă, de peste trei decenii, cu un sistem de repartiție a venitului național, prin salarii și pensii, total inadecvat, devenit nu numai motiv de gâlceavă națională, dar și un puternic factor frână în dezvoltarea societății și asigurarea păcii sociale. Cu asemenea sistem aberant, nu se poate merge mai departe, el trebuie radical reformat, atât în formă cât și în conținut. O nouă clasificare a importanței ramurilor de activitate, a serviciilor se impune în funcție de contribuția la dezvoltarea țării, la realizarea PIB-ului și a profitului național, domenii în care și retribuțiile salariaților să fie mai consistente. În acest context, va scădea simțitor și presiunea asupra instituțiilor bugetare, al căror număr de salariați este în continuă creștere (anul trecut, numărul acestora a crescut cu 14.000, la nivel național, conform unor statistici ale PSD), tocmai pentru că, aici, unde nu se produce nimic sau aproape nimic, se câștigă cel mai bine.

Grija față de viitorul țării îi obligă pe cei care conduc destinele acesteia la măsuri adecvate pentru deblocarea energiilor creatoare ale națiunii, care se cere a deveni mai participativă la făurirea propriului standard de viață . Acest lucru va fi posibil, în primul rând, numai prin cultivarea dreptății în modul de întoarcere echitabilă în propriile buzunare, a răsplatei muncii și strădaniei lor la locurile de muncă în folosul societății. Așadar, salarizarea echitabilă este crucială pentru înfăptuirea acestui deziderat. Va fi actuala coaliție capabilă de acest lucru? Dacă da, atunci când?

 

 

Lasă un comentariu