* Cu o carieră de 35 de ani, medicul coordonator al UPU SMURD Târgu Mureș, dr. Maria Salanța, subliniază că în acest domeniu nu lucrează supraoameni, ci oameni obișnuiți, cu o viață de familie absolut normală, însă cu mai multe privațiuni decât alții, ea arătând că cei din afara sistemului nici nu realizează cât de mult îl marchează pe un medic de urgență cazurile în care se simte fără putere, în care nu reușește să salveze o viață: “Nu suntem supraoameni. Suntem oameni obișnuiți, normali, care avem o viață absolut normală. Sigur, mult mai grea decât alții, pentru că nu contează că este sărbătoare, nu contează că este sâmbătă, că este duminică, avem un program pe care trebuie să-l respectăm. Nu contează că este Crăciun, că sunt Paști, fiecare vine la serviciu când are tura. Am îmbrățișat această meserie, nici nu este cazul să ne lamentăm; ai ales această profesie, o duci până la capăt așa cum trebuie. Din punctul meu de vedere, cine nu poate să facă față poate să-și găsească o altă specialitate sau altceva de făcut. Dar, în acest colectiv, nu a fost cazul”.
* Cele mai frumoase momente din viața unui salvator sunt acelea când oamenii își exprimă recunoștința, însă există și reversul medaliei - acele momente dificile prin care niciun om nu și-ar dori să treacă: “Au fost multe momente plăcute și cel mai important pentru mine și cel mai mulțumitor, ca să zic așa, a fost atunci când am primit feedback din partea pacienților. Am primit de nenumărate ori felicitări, fie acasă, fie pe adresa Serviciului, din partea unor pacienți pe care i-am ajutat și care cred că reprezintă totul pentru cariera unui medic. Recunoștința pacienților, apoi, sigur, și recunoștința colegilor, a colectivului din care am făcut parte, recunoștința doctorului Raed Arafat, care a fost medicul-șef al acestei unități, apoi a doctorului Cristian Boeriu. Au fost mai multe momente care m-au marcat și cred că lumea nu realizează cât de mult îl marchează pe un medic de urgență anumite cazuri în care te simți fără putere, că indiferent de ce ai făcut, nu ai reușit să salvezi oamenii. Cel mai trist a fost, desigur, în situațiile în care am pierdut copii mici sau nou-născuți. (…) Sigur, noi am avut și în cadrul Serviciului două evenimente care chiar ne-au marcat profund: primul în care s-a prăbușit elicopterul, în 2003, când am pierdut doi colegi și doi piloți, de fapt patru colegi, că doar suntem o echipă, și apoi am mai avut un accident în 2007, care, din fericire, nu s-a soldat cu morți și am fost alături de colegii noștri care au trecut prin acele momente grele, în Munții Rodnei”.
* Cei care activează în domeniul medicinei de urgență, la fel ca și alți medici de care depinde soarta cuiva, știu ce înseamnă să lupți pentru viața altora și cum secundele în care ești obligat să iei o decizie fac diferența între viață și moarte: “În primul rând, în gărzile pe mașină și pe elicopter, unde suntem o echipă mică, adică medic și asistent, te confrunți cu cazuri foarte grave, pentru că numai acolo mergem, și trebuie să ai prezență de spirit, să-ți înăbuși sentimentele, să lucrezi fără să te gândești la sentimente vizavi de pacient, pentru că, în acele momente în care trebuie să iei decizii rapide, nu contează nimic decât ceea ce trebuie să faci din punct de vedere profesional.
Sigur, toate aceste lucruri își lasă amprenta asupra psihicului fiecărui medic de urgență”.
* În UPU, personalul medical se confruntă cu pacienți din diferite categorii sociale sau domenii de activitate, iar cei care lucrează în domeniul medicinei de urgență trebuie să fie, uneori, și buni psihologi: “Noi acordăm asistență medicală de urgență oricărui om, pacient, care se adresează Serviciului nostru, fie că este asigurat, fie că nu. Având în vedere marea varietate a acestor pacienți, este nevoie să ne coborâm la nivelul fiecăruia, pentru că altfel legătura dintre medic și pacient nu poate exista.
Unii sunt, din punct de vedere medical, mai evoluați, care înțeleg, sunt unii care nu înțeleg și, mai ales, în cazurile grave, trebuie să le explicăm în așa fel încât fiecare pacient să înțeleagă despre ce este vorba, ce are de făcut și să ne respecte recomandările. În decursul anilor, m-am întâlnit de multe ori cu pacienți care au avut afecțiuni grave, spre exemplu infarct miocardic acut, care au refuzat intrarea în sală, pentru coronarografie, care-i putea ajuta foarte mult. Și acolo intervine rolul medicului, să reușim să-i conștientizăm de gravitatea bolii și să accepte, pentru că numai cu acceptul lor se pot face anumite manevre invazive, să accepte ceea ce este bun pentru sănătatea lor.”
* Dr. Maria Salanța va împlini, anul acesta, vârsta de 61 de ani și are o carieră de 35 de ani, însă susține că nu a întâlnit până acum o provocare atât de mare ca pandemia generată de noul coronavirus: “A fost un an interesant și greu, de-a lungul carierei și până anul trecut făcusem 34 de ani de medicină. Nu m-am întâlnit niciodată, și colegii mei, care sunt mai tineri, la fel nu s-au întâlnit niciodată cu acest tip de pandemie. Sigur, am învățat în facultate despre virusuri, despre pandemii, ni se părea ceva de domeniul fantasticului că au trecut oameni prin pandemii, că au murit și milioane de oameni în lume (…). Din păcate, anul trecut ne-am întâlnit și cu această situație și a fost un an al provocărilor și pentru noi, pentru că și pe mașină, și pe elicopter trebuia să avem foarte mare grijă, să nu prelungim timpul de intervenție, care, din păcate, puțin s-a prelungit, având în vedere îmbrăcarea echipamentului de protecție, pentru că era absolut normal să ne protejăm colegii, să nu se îmbolnăvească. În al doilea rând, în Unitatea de Primiri Urgențe noi am fost spital suport COVID pentru urgențe majore și a trebuit să reorganizăm tot circuitul pentru pacienți. Am făcut un circuit separat pentru pacienții suspecți COVID, care ne-a luat foarte mult spațiu, dar am reușit să-l organizăm. Am primit orice pacient care s-a adresat Serviciului nostru, fie că a fost cu suspiciune de COVID, fie că a fost non COVID, deci în tot acest timp am tratat și pacienți non-COVID”.
*”Nu s-a plâns nimeni că a fost greu…” “A fost un an al provocărilor (…). Toată lumea a făcut eforturi extraordinare. Au stat și stau și în prezent 6 ore în acel Departament COVID și nu este ușor. Fără să mănânce, fără să bea, fără să se ducă la toaletă. Noi am luat chiar de la început măsuri, am dotat tot Serviciul cu echipamente de protecție, personalul a fost deosebit de cooperant. Chiar dacă a fost greu, să știți că în acest an nu s-a plâns nimeni că a fost foarte greu. Fiecare și-a făcut treaba, a înghițit în sec, au fost momente în care am văzut oameni care au venit și, într-o jumătate de oră, o oră, au murit din cauza acestui virus, motiv pentru care ei au respectat întru totul purtarea echipamentului de protecție și asta ne-a ferit de a avea foarte mulți colegi, și am avut cazuri și noi de infectare care, probabil, au venit de afară, dar din fericire am avut cazuri ușoare și s-au rezolvat foarte repede”.
* Pentru personalul care lucra în Departamentul COVID și care vedea cum acest virus poate răpune pe cineva, într-o clipă, era greu de înțeles de ce unii oameni refuză să se protejeze și de ce consideră o corvoadă să poarte o simplă mască de protecție: “Noi nu înțelegeam, mai ales la început, acum lumea pare că respectă mai bine regulile, noi nu înțelegeam de ce un om nu poate purta o mască simplă și să stea la distanță, când personalul medical a făcut, și nu numai la Târgu- Mureș, în toată țara, a făcut asemenea eforturi pentru a ajuta acei pacienți care, din păcate, au fost foarte mulți și în stare gravă (…) Am avut și corturile afară, ca să putem degreva Serviciul, pentru pacienții cu simptomatologie mai ușoară, urmând ca în Departamentul COVID, din cadrul UPU, să intre pacienții cu forme medii și severe, de care să ne putem ocupa mai bine. A fost apoi o perioadă de vară, în care a crescut numărul pacienților non COVID, care s-au prezentat cu diverse afecțiuni cronice, care s-au decompensat. A urmat o presiune imensă în lunile octombrie, noiembrie, până la mijlocul lunii decembrie, când știți foarte bine că a crescut extraordinar numărul de cazuri de COVID, când am avut și 70-80, până la 90 de pacienți în 24 de ore în Departamentul COVID. Să vă imaginați că medicii care stăteau 6 ore în Departamentul COVID, în acel costum de protecție, ieșeau de acolo, aveau o oră la dispoziție să mănânce, să bea apă, să bea o cafea, să-și revină, după care treceau în partea non COVID, ca să trateze ceilalți pacienți care se prezentau. Acum, din fericire, numărul cazurilor COVID a scăzut, zic eu semnificativ, dar a crescut foarte mult numărul pacienților non COVID, care, așa cum am spus, probabil din cauza faptului că au fost spitale trecute pe COVID, din cauza faptului că le-a fost teamă, nu s-au prezentat. Acum vin cu boli cronice decompensate, în stări foarte grave, și ne străduim să le găsim locuri și să-i ajutăm, în limita posibilului.”
*Dat fiind că se înregistrează un deficit de medici, personalul disponibil a lucrat și în compartimentul COVID, și în non COVID, însă, deși a fost greu, “nu a reproșat nimeni, în tot cursul anului trecut, lumea a înțeles și nu a plecat în concedii de odihnă, dacă a fost cazul”: “Sigur că, în limita posibilităților, le-am acordat concediul de odihnă, pentru că aveau și ei nevoie să se odihnească, să se mai relaxeze, dar, cel puțin, în acest Serviciu, noi am anticipat întotdeauna situația care putea să urmeze. Pentru că în timpul verii, când numărul cazurilor a scăzut mult, aveam chiar de gând să desființăm acel Compartiment COVID, ca să putem asigura preluarea celorlalți pacienți, având în vedere că au fost situații în care nu am avut tărgi pe care să preluăm pacienți în zona non COVID. Dar, anticipând ceea ce s-ar putea întâmpla după concedii, am decis să rămânem la fel și am făcut foarte bine, pentru că nu este ușor de realizat un circuit absolut separat pentru pacienții COVID, unde avem cameră de îmbrăcare, unde avem cameră de dezbrăcare, de dezinfecție. Acum, rămânem în continuare la fel. Să sperăm că, odată cu începerea vaccinării - și mă bucur că foarte mulți dintre colegii mei au acceptat vaccinul - deja majoritatea suntem vaccinați și cu rapelul făcut, rămânem deocamdată așa. În perspectivă, nu știm, deocamdată, ce va fi și încercăm să ajutăm toți pacienții, și COVID, și non COVID”.
* Dr. Maria Salanța a remarcat implicarea personalului din cadrul UPU SMURD Târgu-Mureș, chiar dacă au fost și unele nemulțumiri exprimate în spațiul public: “Colegilor mei nu am decât să le transmit mulțumiri, în numele Serviciului, pentru toate eforturile pe care le-au făcut în acest an. Avem și câte doi medici, soț, soție, care lucrează în acest Serviciu, care au făcut eforturi extraordinare, lăsându-și copiii care nu puteau merge la școală sau la grădiniță. Au ieșit din serviciu, s-au dus acasă la celălalt serviciu, cred că a fost extrem de greu pentru toți, dar nu am avut niciun abandon din acest punct de vedere. Consider că acești oameni care lucrează, atât medici, cât și asistenți și personal auxiliar, și-au înțeles pe deplin menirea, și în acest an s-a văzut exact că și-au înțeles menirea. Noi suntem pregătiți, primim orice pacient care se adresează acestui Serviciu. Am înțeles greutatea lor în a ajunge în spitale, în policlinici, în acest an. Am încercat, sigur poate au fost și pacienți nemulțumiți care au trebuit să aștepte, pentru că noi avem aici un singur aparat CT și am făcut CT și pentru pacienții din COVID”.
Pentru eforturile UPU SMURD Târgu Mureș din anul 2020, dr. Maria Salanța a fost recompensată cu distincția județului Mureș, “Fibula de la Suseni”, care se adaugă numeroaselor distincții primite până acum, inclusiv Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler, din annul 2015, acordat de președintele României. (sursa - agerpres.ro, foto - ISU Mures/facebook.com)
