• “Religia înseamnă să faci ceea ce e drept, înseamnă să iubești pe aproapele tău, să-l slujești și să fii umil în viață. Iubirea este esența lui Dumnezeu”.
***
• “Cine este deschis, loial, sincer, cu o atitudine omenoasă și amabilă, onorabil el însuși, atât în gândire, cât și față de alții, credincios cuvântului său, cât și legii și credincios la fel de mult lui Dumnezeu, acela este un gentleman adevărat. Fiți sinceri și curați în tot ce faceți ca și când Dumnezeu ar fi de față”.
***
• “Dacă veți sluji unui stăpân nerecunoscător, slujiți-l și mai bine, faceți-vi-l dator pe Dumnezeu. Fiecare faptă își are răsplata sa. Cu cât răsplata întârzie mai mult, cu atât mai bine; dobânda compusă la dobânda compusă este rata și folosul acelui fond. Stăpânii nerecunoscători trebuie să-și plătească fiecare datorie ca și cum Dumnezeu însăși și-ar fi scris nota de plată”.
Ralpf Waldo Emerson (1803-1882), poet, eseist american, liderul mișcării transcendentale de la începutul secolului al XIX-lea. A fost considerat unul din cei mai mari oratori ai epocii sale, un om care putea cuceri masele cu vocea adâncă, cu entuziasmul său și cu respectul egalitar pentru audienți. Militarea lui pentru abolirea sclaviei avea să-i atragă antipatia unui sector de populație. A fost influențat la începuturile activității literare de eseurile scriitorului francez Montaigne. Nu l-a citit pe Kant, dar a citit interpretarea lui Coleridge a idealiștilor transcendentaliști germani, lectură care l-a condus spre ideile despre Dumnezeu și suflet. Rugat, către sfârșitul vieții, să-și rezume activitatea, Emerson a declarat că rolul principal al doctrinei sale rămâne ocupat de “infinitatea omului intim”.
P.S. Pr. prof. acad. dr. DUMITRU STĂNILOAIE, specialist în dogmatică, traducător, scriitor, ziarist, considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român din acel secol: “Nu este înțelept care să nu aibă smerenie. Și cel ce nu are smerenie nu se va înțelepți. Nu este om smerit la cuget care să fie lipsit de pace. Și cel lipsit de pace nu e nici smerit la cuget. Unde lipsește smerenia, e superficialitate, e platitudine, e orizont închis, e sărmana înfumurare care trezește zâmbetul de milă. În adâncurile nedefinite și pline de taină, în Dumnezeu trăiește numai cel smerit. Înțeles edificator, seriozitate au numai faptele, atitudinile acestuia… Cel smerit, departe de a sărăci, îmbrățișează din infinit mai mult decât oricare și oferă altora.
