MESERII POTRIVITE PENTRU FIECARE ZODIE

Distribuie pe:

Unul dintre cele mai interesante capitole din astrologie vorbește nu doar despre succesul pe care îl au unii nativi, ci și despre talentele lor, despre personalitatea și pasiunile lor. Potrivit astrologica.ro, meseria, afacerile și cariera pe care le aleg zodiile spun foarte multe despre stilul lor de viață, despre dorințele și capacitatea lor de a și le împlini.

Iată ce spune zodiacul despre zodiile și meseriile lor potrivite, despre înclinațiile către anumite domenii și despre șansa lor la succes.

Berbec - Berbecul este un om de acțiune, impulsiv, voluntar, dominator, care se plictisește repede cu o viață prea domoală și, mai ales, cu o profesie monotonă. Nu are nevoie nici de funcții, nici de putere, nici de bani, dar caută o profesie sau o meserie care să îi provoace spiritul curios și îndemânarea. Este o persoană abilă, cu o capacitatea mare de învățare, care deprinde repede tot felul de meserii practice și utile.

Nativul Berbec poate să facă o carieră frumoasă în domeniile riguroase, dar pline de provocări, precum medicina, chirurgia, stomatologia sau ingineria. De asemenea, poate face o carieră în poliție și armată, dar și pe post de detectiv. Spiritul combatant îl atrage pe Berbec spre cariera sportivă. Poate fi un bun sportiv în orice sport care presupune forță brută și strategie, precum boxul, rugby-ul sau sporturile de contact.

Taur - Taurul este un om practic, interesat de carieră și de bani și, mai ales, de funcții de conducere, deoarece îi place să dețină puterea și are abilități de lider. Este inteligent, răbdător, echilibrat, poate lucra cu echipe mari de oameni și are abilități de coordonare, gestiune și organizare. Se descurcă foarte bine lucrând cu banii, cu mărfurile sau cu obiectele valoroase, pentru că prețuiește valoarea.

Nativul din zodia Taur poate face o carieră frumoasă în orice domeniu care presupune bani, organizare, ordine. Poate fi un bun avocat sau judecător, poate fi un bun matematician, inginer, contabil, economist, finanțist. Este atras de mașini și de construcții, astfel că poate face carieră ca arhitect, constructor și orice meserie din industria auto, însă are și un simț estetic foarte bine dezvoltat. Poate fi atras de lumea teatrului, de lumea artei, de artele vizuale.

Gemeni - Gemenii sunt mereu în mișcare, sunt oameni care caută noutatea, ineditul, activitățile dinamice. Au un spirit viu, sunt deosebit de curioși, vorbăreți și sociabili. Lor le place să fie mereu afară, pe teren, să întâlnească oameni noi, să comunice, să stea la discuții, să disece idei. Le merge de minune în domenii care se schimbă de la o zi la alta, cum ar fi mass-media, artele vizuale și meșteșugurile, deoarece mulți dintre ei sunt foarte îndemânatici.

Pot fi jurnaliști, comunicatori, traducători, agenți de publicitate sau de asigurări, dar sunt și foarte buni învățători sau profesori, pentru că le place să comunice cu cei tineri. Însă ei sunt atrași și de comerț, de meserii legate de negociere, transporturi sau transmiterea informațiilor.

Rac - Intuiția Racului este proverbială și se știe cât de mult îi plac banii și confortul material, astfel că va fi atras, înainte de toate, de meseriile statice, ordonate, din care poate câștiga foarte bine. Este ambițios și își cunoaște bine interesele, dar are nevoie și de siguranță, de liniște, de armonie. În funcție și de condiția lui socială, și de educație, poate aspira către o carieră academică, deoarece i se potrivește orice post în educație, de la învățător la profesor titular, de la bibliotecar la secretar de universitate.

Pe de altă parte, nativii din zodia Rac pot face bani frumoși cu afaceri legate de universul copiilor (jucării, haine, rechizite, cărți și diverse obiecte utile), dar și cu afaceri legate de universul domestic (electrocasnice, obiecte decorative, mobilă și lucruri utile pentru casă). Cu intuiția și empatia lui puternică, Racul ar putea lucre și în sectorul sanitar, în farmacie și îngrijirea copiilor, în creșe și grădinițe, dar ar putea fi și excelenți bucătari.

Leu - Este o zodie dinamică, solară și plină de energie. Se spune că Leul este făcut să conducă și mulți nativi sunt atrași de putere, de funcții, de imaginea publică. Multe vedete de televiziune și film sunt născute în zodia Leului, pentru că acest nativ are spectacolul în sânge. Pe Leu nu îl mulțumește doar să ajungă sus, ci și să fie în luminile rampei, să fie văzut și admirat.

Ambițios, energic, inteligent, dar și generos și empatic, el poate face carieră în foarte multe domenii unde poate ajunge rapid în vârf. Îl atrag afacerile, comerțul, lumea spectacolului, dar și politica. Poate conduce o corporație, pornind de la o mică afacere de familie, sau se poate implica în politică, ajungând un bun diplomat sau parlamentar.

Fecioară - Nativul Fecioară este cel mai sârguincios și organizat dintre toți nativii zodiacului. El nu lasă nimic la voia întâmplării, dacă poate controla ce se întâmplă în jurul lui. Este un student activ și ambițios, învață foarte bine, nu de dragul cunoașterii, ci pentru că știe că educația și știința îi pot deschide calea către o carieră bănoasă și sigură.

Fecioarele sunt interesate de bani și de poziții de conducere unde pot lua singure cele mai multe decizii.

Mulți nativi pot fi foarte buni avocați, notari, contabili, economiști, dar pot avea și propriile afaceri pentru că au o intuiție fantastică pentru lucrurile din care pot face bani. Fecioarele au capacități mari intelectuale de analiză și sinteză și pot fi atrase și de diverse poziții din cercetare, de IT, de universul telecomunicațiilor. Fecioara este și o zodie care pune mult accentul pe sănătate și mulți nativi pot lucra în domeniul medical, în nutriție, inspecția sanitară, în farmacie și spitale.

Balanță - Balanța este recunoscută pentru abilitățile ei diplomatice, dar trebuie să ținem cont că ea preferă un mediu liniștit de lucru, echilibrat și ordonat. Este o fire duală și nu se descurcă prea bine în condiții de stres și în situațiile în care trebuie să ia decizii dificile, de aceea fuge de pozițiile de conducere cu responsabilități mari, în schimb este un bun executant, un bun sfătuitor, analitic și inteligent.

Pentru Balanțe, numărul doi într-o companie mare, ca asistent, adjunct sau consilier, este un post foarte potrivit, de unde vin bani frumoși și de unde poate controla din umbră mersul lucrurilor. Poate lucra în tot felul de meserii care au legătură cu publicul, poate fi și educator, instructor, profesor, poate fi și procuror, avocat sau negociator. Simțul ei estetic bine dezvoltat o poate îndemna să lucreze într-un muzeu, într-un spațiu pentru expoziții de artă, poate fi critic, pictor sau cineast.

Scorpion - Are o inteligență ascuțită, care nu iese în evidență decât dacă intri în conflict cu el, și are câteva abilități care nu se afișează la prima vedere. Are o intuiție puternică, știe să mintă bine și să depisteze rapid minciunile altora, are fler de detectiv și vede lucruri ascunse, pentru că este o fire excesiv de curioasă, chiar dacă nu o arată.

Scorpionii sunt atrași de domenii unde pot avea mereu ceva nou de descoperit și studiat (medicina, arheologia, fizica, istoria, arhitectura sau psihologia). Pot excela în postura de psiholog și chiar și în criminalistică ar putea face o carieră strălucită, mai ales bărbații, care au veleități de detectivi. Scorpionii pot fi chirurgi de top, biochimiști sau consilieri. Sunt atrași de medicina alternativă, de științele ezoterice și de credințe religioase.

Săgetător - Nativul Săgetător are două mari calități care îl ajută în carieră: inteligența și îndrăzneala. Este o fire puternică, rezistentă, curajoasă și abilă. Nu dă niciun pas înapoi, oricât ar fi de greu și oricât de mult ar greși. El are încredere în sine până la aroganță, care este un atu, care îl ajută să răzbată în domenii și meserii grele, provocatoare, complicate, unde alții se descurcă cu greu.

Săgetătorul se simte atras de meserii tehnice, complicate (construcții, comerț, fizică și matematică, inginerie și meșteșuguri minuțioase). Poate avea propria afacere în transporturi, construcții sau imobiliare, dar este atras și de sport.

Capricorn - Dintre toate zodiile, Capricornul dă dovadă de un profesionalism dus la extrem. Pentru el, cariera, studiul și munca sunt cele mai importante în viață, alături de câștiguri și bani, deoarece este o zodie interesată de confort și bunăstare. Poate face carieră în multe domenii, dar cel mai bine se regăsește în domeniile tehnice, în mediul bancar, în armată sau educație. Are nevoie de un mediu unde poate lua decizii, unde poate conduce o echipă și unde poate construi ceva palpabil. Ingineria sau meseriile tehnice sunt foarte potrivite pentru ei, de asemenea, șoferia, transporturile și construcțiile de echipamente și mașini.

Mulți nativi se îndreaptă către meserii din administrație, dar și din jurisprudență, ei putând fi buni organizatori, lucrează ușor cu banii și se pot ocupa de investițiile pe care le face o primărie, o companie sau o instituție de stat.

Vărsător - Vărsătorii sunt firi independente și nestatornice. Pentru ei, cariera nu înseamnă mare lucru, decât siguranța unui venit lunar. Nu aspiră către posturi de conducere sau funcții înalte, ci se mulțumesc cu un trai decent, care să le permită să dispună de mai mult timp liber. Lor le merge de minune dacă lucrează pe cont propriu, dacă sunt provocați tot timpul cu proiecte noi, dacă pot călători în interes de serviciu și, mai ales, dacă pot face lucruri ingenioase și inedite. Este tentat să muncească în meserii legate de cultură, televiziune, medicină, psihologie. Dacă are afinități pentru științele exacte, va lucra mai târziu în comunicații, telefonie mobilă sau internet, însă poate fi și bioterapeut, ghid turistic, salvamar sau inginer talentat, care construiește roboții viitorului.

Pești - Nativii Pești se îndreaptă adesea în carieră doar către domenii sau meserii care îi pasionează. Nu vor munci niciodată cu drag în locuri de muncă lipsite de culoare și dinamism. Ei pun accentul pe lucrurile utile, dar și frumoase, făcute în folosul comunității. Sunt înzestrați cu diverse abilități și talente, le place să picteze, să cânte, să danseze, să meșterească lucruri frumoase, simple și valoroase.

Peștii pot fi tehnicieni buni, lucrând cu migală la mecanisme fine, artiști, pictori, muzeografi, istorici sau geografi, piloți sau doar ghizi turistici, fotografi, jurnaliști, dar și medici sau asistenți medicali. (L.P.)

 

 

Lasă un comentariu