VRAIȘTE DELIBERATĂ ÎN SISTEMELE DE SALARIZARE ȘI PENSIONARE

Dacă pensiile au un statut mai aparte în privința modului de finanțare, salariul constituie forma directă de participare a angajaților, indiferent de sectorul de activitate, la repartiția și consumul venitului național creat în procesul muncii. Lucrul acesta l-au stabilit, în decursul vremii, marii economiști, pe care societățile moderne (capitalismul și socialismul) l-au și implementat, iar atunci când legile de bază ale economiei au fost corect aplicate, ele au și dat roade, regăsite în procesul de dezvoltare a economiei fiecărui stat, în creșterea nivelului de trai și al gradului de civilizație al celor care au participat la procesul muncii. Cuantificarea salariului, ca răsplată a părții cuvenite între angajat și angajator, în procesul muncii, nu a fost ușor de stabilit, dar, în cele din urmă, s-a căzut de acord ca el să reprezinte contravaloarea în bani a cantității de bunuri materiale și spirituale de care salariatul are nevoie pentru întreținerea sa și a familiei, pentru învățământ, cultură și educație, pentru asigurarea unui standard decent de viață și refacerea capacității forței sale de muncă. Evident, n-a fost stabilit un salariu unic pentru toată lumea. El diferă de la un domeniu la altul, de la o ramură economică la alta, și chiar de la un angajator la altul, iar principiul stabilit la baza remunerării a fost cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii. Așa au considerat inițiatorii acestui proiect, drept răsplată a salariaților, și el s-a dovedit cel mai viabil în timp.

Acesta ar fi, în linii generale, salariul nominal, primit în numerar de la angajator. Dar cel care ne determină cu adevărat calitatea vieții este, desigur, salariul real, adică ansamblul de bunuri pe care noi le putem procura de pe piață, cu acest salariu nominal, și care este puternic influențat de nivelul prețurilor produselor de consum de care avem nevoie, de cel al chiriilor, al taxelor și impozitelor pe care le plătim etc.

Suntem convinși că economiștii noștri, cei adevărați, cunosc toate acestea lucruri simple, dar foarte importante pentru echilibrul societății, numai că, ori nu sunt ascultați, consultați, în mod deliberat, ori legiuitorii care au pus bazele noului sistem de salarizare și sistemului de pensii, în toți acești 30 de ani de la revoluție, sunt pe dinafară, urmăresc cu totul și cu totul alte interese, și atunci lipsa de transparență, distorsionările, pescuitul în ape tulburi li se par modalitățile cele mai adecvate pentru atingerea scopului propus. Adică, însușirea fără niciun discernământ, pe calea salariilor și a pensiilor, a unor sume cât mai mari, chiar uriașe, de către ei și acoliții lor, care nu sunt alții decât cei ajunși la putere, cu scopul de a o perpetua și de a-și asigura astfel sursa sigură de îmbogățire pentru ei și familiile lor.

Plecând de la definiția salariului nominal care statuează acordarea lui cu moderație, dar îndestulător oarecum, ne întrebăm ce caută în peisajul nostru românesc, retribuțiile acelea astronomice acordate unor salariați sau demnitari, de zeci de mii de euro, de vreme ce salariul mediu lunar, și mai ales cel minim pe economie este doar de câteva sute de euro, bani cu care sute de mii de români, dacă nu chiar milioane, sunt obligați să trăiască de pe o zi pe alta, să iasă cu puținul lor, pe piața bunurilor materiale, pentru a-și procura cele necesare traiului, fără a mai vorbi de plata facturilor pentru consumuri, de alte trebuințe, culturale, educaționale, de sănătate care ar trebui acoperite? O altă întrebare care se pune este ce minuni ar putea face acel individ plătit atât de gras, ce productivitate sau ce descoperiri științifico-fantastice ar putea face în cele opt ore de lucru, ca să merite acei 500-1.000 euro pe zi, bani pe care alții, majoritatea covârșitoare a salariaților din România, îi pot câștiga abia într-o lună-două, după aceleași opt ore de lucru?

Crasele inechități nu se opresc însă aici. Genul acesta de nedreptăți reprezintă, așa cum am spus, doar vârful aisbergului. Mergând mai în profunzime pe scara salariilor constatăm inechități majore la toate nivelurile și structurile societății. Pretutindeni se constată diferențe foarte mari și fără nicio noimă, de la un domeniu la altul, de la o ramură a economiei la alta, într-o proporție inversă în raport cu contribuția, la producerea venitului național, sau la bunul mers al economiei și al întregii societăți. După ce aleșii și guvernanții noștri de la cel mai înalt nivel și-au făcut mendrele, și în acest domeniu, stabilindu-și reciproc salarii astronomice, este clar că ei au deschis astfel pohtele subalternilor din eșaloanele doi și trei, de prin direcții și primării etc., ai căror conducători nu s-au lăsat mai prejos la stabilirea cuantumurilor salariale, aplicând, evident, aceleași principii strâmbe în nominalizarea pe funcții și posturi, de unde, și la nivel local, tot felul de anomalii în privința salarizării personalului. Iar ca să scape de belelele ce s-au declanșat în urma deschiderii Cutiei Pandorei, la acest capitol, domnul Dragnea și ai săi au decis, conform așa-zisului principiu al autoguvernării, să dea mână liberă șefilor de instituții și de primării să stabilească ei, cu mâinile lor, nivelul de salarizare din cadrul organigramei proprii. Și, au făcut-o, după voința lor.

Care sunt urmările acestui gen de nesăbuință? Actualul prim ministru, Florin Cîrțu, relata, recent, că în 2016, deci înaintea Legii salarizării PSD din 2017, pentru sectorul bugetar se cheltuiau 53 de miliarde de lei, în vreme ce azi suma a ajuns la 110 miliarde de lei, deci mai mult decât dublu, din care 27 de miliarde de lei sunt sporuri salariale. Cu toate aceste creșteri globale enorme, 60.000 de persoane din sectorul bugetar, deci 5 la sută din cei 1.250.000 de la stat câștigă salariul minim pe economie. Orientând majoritatea covârșitoare a încasărilor bugetare din taxele și impozitele de la populație spre salarii, primăriile, care sunt peste 3.000 la număr, la nivel național, au devenit incapabile, în marea lor majoritate, să aloce sume suficiente pentru bunul mers al comunităților, îndeosebi pentru investiții. Ca urmare, majoritatea primăriilor și-au restrâns aria de activitate, din lipsă de finanțare, printre care se poate enumera chiar și Primăria Târgu-Mureș. De altfel, această scădere de activitate s-a și simțit imediat după măririle de salarii efectuate, din lipsă de fonduri. Exemplificări se pot face multe în acest sens, cum este cazul amânării refacerii legăturii rutiere dintre str. Bobâlna și Budai Nagy Antal, pe malul stâng al Pocloșului, care dăinuie de cel puțin cinci ani. Dar cele mai elocvente ni se par nenumăratele rugăminți din ultimii ani ale conducerii primăriei, prin intrepușii săi oficiali, de a le publica, gratuit, tot felul de anunțuri, convocatoare, comunicate și hotărâri etc., pe motiv că nu mai au bani cu această destinație, pentru publicitate. La aceasta se adaugă desființarea majorității chioșcurilor de difuzare a presei. O totală lipsă de moralitate și de fair-play să adresezi asemenea rugăminți, unui ziar, oricare ar fi el, ai cărui salariați, cu un înalt nivel aptitudinal și de instruire, câștigă de 3-4 ori mai puțin decât cei din organigrama primăriei, pentru simplu fapt că ei nu sunt bugetari. Din păcate, nici în actualul context nu sunt perspective de a se îmbunătăți situația. În aceeași situație se află și Prefectura.

Lucrurile nu stau mai bine nici în sectorul privat, și nici în domeniul pensiilor. Și într-o parte și într-alta, inechități cu duiumul. Oricum, practicile neortodoxe din privilegiatul sector bugetar a constituit un prost exemplu pentru rânduielile de la privat. Văzându-i pe cei de la stat cum se îmbogățesc și ce salarii înfulecă, faptul i-a îndemnat pe patroni să procedeze în consecință. Ca urmare, majoritatea profitului obținut a fost mai mult orientat spre confortul lor personal (vile faraonice, huzur, concedii prin țări exotice și multe altele), și mai puțin pentru investiții și remunerarea decentă a salariaților proprii. Și de aici, acea diferență enormă de 45 la sută dintre media salariilor la privat, față de bugetari.

Cu alte cuvinte vraiște deliberată în ansamblul sistemului românesc de salarizare, și, în bună măsură, și în cel de pensii. O temă deloc ușoară de rezolvat de către noua guvernare, care constituie și ea apanajul unui partid politic. Va fi el în măsură să rupă această greșită cutumă înrădăcinată și să ia taurul de coarne pentru a pune, cât de cât, lucrurile la punct? Oricum, fără o reechilibrare a modului de retribuire a salariaților, în limitele participării la muncă și la bunul mers al societății, echitatea, de care simțim atâta nevoie, ca drept răsplată, nu va avea câștig de cauză, la noi, la români.

 

Lasă un comentariu