CONSILIERII ROMÂNI DIN CORUNCA REVENDICĂ FUNCȚIA DE VICEPRIMAR

Distribuie pe:

Pe fondul disensiunilor prelungite din cadrul organizației UDMR Corunca, datorate luptei pentru a doua funcție în primărie, cea de viceprimar, consilierii români, sătui să mai aștepte introducerea pe ordinea de zi a Consiliului Local a proiectului privind alegerea viceprimarului, ce întârzie să fie supus aprobării, de peste cinci luni, au revendicat această funcție pentru unul din consilierii celor trei partide aflate în opoziție.

În cadrul organizației UDMR Corunca, există o concurență acerbă între trei consilieri pentru a fi nominalizați la funcția de viceprimar. Unul din ei, fostul viceprimar, care deține cea mai multă pregătire, experiență și susținere, nu este pe placul primarului, deoarece, pe termen lung, i-ar pune în pericol scaunul.

Așadar, primarul s-a gândit să tergiverseze procedura de alegere a viceprimarului, până i se vor alinia favorabil astrele.

Drept urmare, o parte din consilierii români, (mai puțin cei din USR-Plus care au refuzat ) au inițiat un proiect de hotărâre în acest sens, ce va fi dezbătut la sfârșitul acestei luni.

Ei consideră că solicitarea lor nu este tocmai lipsită de sens și de șansă, deși, consilierii UDMR sunt în majoritate absolută.

Comuna Corunca este populată în proporție egală de români și maghiari. Motivul pentru care există diferența de reprezentativitate în Consiliul Local este că nu toți românii care locuiesc în Corunca dețin și domiciliul legal în localitate, iar prezența la vot a acestora este mult mai redusă.

UDMR, care permanent oferă lecții de conduită și de toleranță etnică românilor, ar putea, în acest caz, să dea un exemplu personal, despre cum trebuie respectate drepturile naționalităților conlocuitoare. Corunca ar avea de câștigat dacă primarul ar fi maghiar și vicele român. S-ar crea echilibru și armonie între cele două comunități, fiecare din ele ar simți că este reprezentată la vârful ierarhiei locale.

Contactat pe acest subiect, consilierul local Daniel Chesa, unul din inițiatori, ne-a declarat:

“A trecut o jumătate de an de la alegerile locale.

UDMR Corunca tergiversează alegerea viceprimarului, cu toate că deține o majoritate absolută în consiliul local, deci pentru ei ar fi doar o formalitate în a obține postul, comparativ cu opoziția lipsită de unitate și divizată în trei partide.

Dacă, colegii din UDMR nu au nevoie de această funcție, obligatorie în organigrama primăriei, le solicităm să renunțe la ea, să propună și să voteze un candidat din partea opoziției, așa cum se cuvine într-o comună mixtă.

Consilierii PNL și PSD au depus spre aprobare, în Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind alegerea viceprimarului pentru a fi dezbătut până la sfârșitul lunii.

Avem nevoie ca Primăria Corunca să funcționeze la capacitate maximă, pentru cetățeni, nu pentru partide ori pentru interese de grup.

Personal, nu doresc această funcție, dar există în rândul opoziției consilieri interesați și capabili să o exercite cu demnitate și profesionalism.

Suntem în luna martie și bugetul pe acest an nu a fost nici măcar conturat, nu a existat nicio dezbatere în Consiliul Local.

A existat o singură discuție între mine și dl primar privind bugetul. Am studiat o listă de investiții la care domnia sa mi-a cerut un punct de vedere, și asta merită apreciat.

Dar nu există momentan nimic concret. E timpul să facem și ceva util pentru comună, nu doar aranjamente de culise, pentru că promisiuni s-au făcut destule.” (I.C.)

Lasă un comentariu