AMINTIRI DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE

Grama Ioan, fost deținut politic, născut în satul Șerbeni, într-o familie mixtă: tata român - greco-catolic, mama maghiară - reformată. În 1959, în perioada când era student la Facultatea de Teologie Reformată din Cluj Napoca, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, pentru o poezie scrisă la vârsta de 17 ani, în 1956, fiind turnat de un coleg de facultate, Nagy Elek, înfiltrat de securitate în rândul studenților. A fost încarcerat 1.401 zile, la închisorile din Cluj, Gherla, Saivan, Stoinești, Peripava. De mai multe ori l-am rugat să-mi relateze despre calvarul îndurat în închisorile comuniste. Într-o zi de primăvară îngenuncheată, a acceptat să purtăm o discuție. Am consemnat din mărturisirile domniei sale câteva aspecte:

“Eram 500 de studenți pe un șlep cu paturi suprapuse, pe patru rânduri, fără sobe de încălzire pe timpul iernii. Acolo nu era șovinism sau contradicții politice, toți eram ca frații. Poezia a fost scrisă într-un caiet, un fel de jurnal intim. De acolo a fost copiată de colegul turnător și transmisă securității. Turnătorul respectiv a băgat în pușcărie 14 studenți teologi, iar după ani de zile l-am întâlnit în Târnăveni, boschetar, se hrănea cu resturile de la mesele din restaurant. Culmea ironiei, am aflat mai târziu că cel mai bun prieten a fost și el un turnător la securitate. După ce am ieșit din pușcărie mi s-a interzis să-mi continui studiile, așa că am ajuns măturător de stradă în Reghin. Am refuzat să colaborez cu securitatea și, după opt ani, timp în care m-am mutat la Târgu-Mureș, să-mi pierd urma, am fost admis la Școala tehnică de construcții din Târgu-Mureș, unde am fost apreciat de conducerea școlii și de colegii mai tineri. 38 de ani am fost tehnician în construcții de drumuri și poduri și topograf. Pe timpul detenției, am fost prieten cu toți deținuții politici, mai ales cu greco-catolicii, cei mai mulți studenți erau de această religie. În 29 februarie 1963, am fost eliberat și foarte greu m-am obișnuit cu libertatea, fiindcă programul din detenție a fost îngrozitor. Începea la 5 dimineața, cu deșteptarea, când eram scoși afară și începea numărarea. La început, ne numărau niște analfabeți, majoritatea, rromi, condamnați de drept comun, care nu știau să numere, apoi au numit niște deținuți mai dezghețați la minte. Urma masa, ciorbă din murături stricate sau din coji de cartofi. La un moment dat, sacrificau un cal bolnav sau bătrân, la un număr de 1.000 deținuți. Au murit foarte mulți din cauza bolilor și a hranei. Îmi aduc aminte, cu groază, că la un moment dat am fost dus la izolare, o noaptea am sat acolo, pe întuneric, fără să știu că cel de lângă mine este mort. Dimineața l-au învelit într-o rogojină și doi deținuți, însoțiți de doi militari, l-am dus cu o căruță la marginea unui sat de lipoveni. I-am săpat o groapă de 1 metru și l-am așezat acolo, fără nicio rugăciune. În căruță avem o bucată de scândură pe care era trecut numărul deținutului, pe care soldați au aruncat-o.

Am avut noroc cu un preot greco-catolic, care m-a învățat cum să-mi fac norma la săpat de gropi în trepte, cu straturi suprapuse, pentru o grămadă mai mare de pământ. Pentru nerealizarea normei eram bătuți crunt. Odată am fost bătut până am făcut pe mine, fiind acuzat că am sabotat lucrările la un circular, unde s-a rupt panglica de la fierăstrău în timp ce, singur, tăiam o grindă de 4 metri, în linie dreaptă. Era acolo un caraliu, Grecu, un sergent major, o bestie de om, care avea obiceiul, dimineața să vină între oameni și să întrebe cine-i bolnav și nu poate ieși la muncă. Dacă ieșea un bolnav, îl culca la pământ și îl călca cu picioarele, spunând: “Nu, nu am facultatea de medicină, dar știu cum să vindec oamenii bolnavi. Altul bătea omenii cu bâta. Eu am mai fost bătut, fiind acuzat că am furat mâncarea uni cățel, hrănit cu omletă de soția caraliului Grecu.

M-ați întrebat dacă i-am iertat pe cei care m-au chinuit timp de peste patru ani într-un iad? Sunt un om iertător, nu pot să țin dușmănie, fiindcă dușmănia aduce tot dușmănie. Dumnezeu să-i ierte. Mărturisirea domnului Grama Ioan m-a cutremurat și mi-am pus întrebarea: “Cum de a fost posibil, ca pentru o poezie, un om să fie chinuit în așa hal?”

Lasă un comentariu