Fața Europei creștine a fost greu încercată, până la descompunere avansată, de forțe oculte cu “rădăcini” în Satan, care au acționat în mod perfid pentru a instaura treptat Regatul lui Antihrist, înșelându-i pe oameni cu ispita alungării lui Dumnezeu din viața lor și acceptării idolatrizării omului sub masca unei noi “fețe umane”. Astfel, stăpânirea mișeilor asupra drepților s-a făcut, gradual, prin înlocuirea unor iluzii patologice sub formă de idoli: mai întâi, mahomedanismul (islamismul) turcilor invadatori, papismul Romei cruciate, apoi umanismul renascentist al catolicilor și protestanților (din secolele XV-XVIII) a anticipat iluminismul raționalist ateu izvorât din ereziile occidentale (din veacul XVII), prefigurând diabolica revoluție franceză de la 1789, ca în cele din urmă Lenin, prin revoluția bolșevică din Rusia anului 1917, să deschidă calea ciumei roșii, a comunismului antihristic în Europa, sub deviza masonilor, prin instaurarea violentă a unor regimuri politice de teroare iudeo-masonică, inclusiv în România. În orice caz, conform statisticilor, holocaustul roșu a făcut mult mai multe victime omenești (prizonieri în U.R.S.S., uciși în lagăre, închisori, rezistență anticomunistă și cei 1.104 din revoluția lui 1989). Cea mai mare parte a copiilor și nepoților martirilor neamului românesc din comunism trăiesc, au depus mărturii cutremurătoare despre cum s-au jertfit părinții și bunicii lor, ca și despre privațiunile la care au fost supuși ei înșiși nu de niște politicieni, ci de o bandă de jefuitori, de demonizați. Astfel, sute de mii de români au fost, în numele unui sistem supranațional anticreștin și antiuman, închiși, torturați, înfometați, uciși prin înghețare, îngropați de vii, batjocoriți etc. Ei au băut întreg paharul amărăciunii, statornici în credința ortodoxă, având demnitatea să nu recurgă la nici un fel de compromis cu globalismul și ecumenismul promovat de comuniști, cei care - fără frică de Dumnezeu - au săpat adânc în sufletul național românesc pentru a dezrădăcina familia, Biserica și neamul nostru. În vremea aceea de prigoană, numai din rândul preoților ortodocși au fost închiși peste 2.600 de slujitori, iar ofranda numerică cea mai mare au dat-o mirenii. Acuzele care li s-au adus au fost, în cele mai multe cazuri, prefabricate, neîntemeiate și exagerate: “uneltire contra ordinii sociale”, “siguranța de Stat”, “activitate contra clasei muncitoare”, ascultarea radiourilor externe etc. Bineînțeles, scopul real era însă, ca și astăzi, distrugerea omului cu orice chip. Și mai conta, desigur, lepădarea de credința în Hristos prin acceptarea unor concepții și moduri de existență străine creștinismului. La astfel de ispite, cu care ne încearcă acum globaliștii, suntem chemați toți, la trezvie (pentru profetica Strâmtorare care va veni peste noi, înainte de sfârșitul lumii, cum n-a mai fost în istorie sub aspectul cruzimii), rugăciune, post, pocăință și tărie în credința că Hristos este cu noi până la sfârșitul veacurilor, prin atenționările a două persoane la care bine ne este nouă să luăm seama: “De-aceea vă zic: Aveți încredere în Dumnezeu, că vă va da putere să mărturisiți pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmașa lui Hristos și slujitoare a răului” (părintele Justin Pârvu); “Dacă nu mai este credință, un număr infinit de secte lucrează ca să poată destrăma Ortodoxia Cum ne-a mulțumit Apusul că noi, poporul român, am împiedicat mahomedanizarea Europei - și cum ne mulțumește astăzi că n-am lăsat comunizarea Europei? Ne pune în față petice de hârtie, în care nu se are în vedere apărarea neamului nostru, ci drepturile minorităților, ale homosexualilor, ale sectelor” (Adelina Busuiocescu-Călin, mărturisitoare a temnițelor comuniste).
De asemenea, pentru perioada comunistă, mai trebuie menționat că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o circulară, în 1930, prin care se cerea înălțarea de rugăciuni pentru cei prigoniți peste Nistru, exprimându-și astfel atitudinea față de persecuția religioasă din Rusia sovietică. Demnă de remarcat este și Pastorala dată împotriva persecuției comuniste din U.R.S.S., în 1936, de Sinodul Mitropoliei Transilvaniei în frunte cu mitropolitul Nicolae Bălan, precum și acțiunea de recreștinare a Transnistriei (teritoriu dintre Nistru și Bug administrat de Statul Român între 1941-44) sub conducerea mitropolitului Visarion Puiu, cel care a anatemizat comunismul și pe susținătorii săi. Cât privește situația din Basarabia și Bucovina de Nord, anexate forțat de U.R.S.S. în 1940 și ocupate la eliberarea lor de Armata Română condusă de generalul Ion Antonescu, acestea au fost invadate de Armata Roșie care, prin anchetele serviciului secret N.K.V.D., a declanșat o persecuție ca în antichitatea păgână. În acel timp, circa 50 de preoți basarabeni au fost omorâți, iar bisericile le-au pângărit prin transformarea lor în grajduri, depozite etc.
