Numele meu este COJAN Carina-Andreea, am 24 de ani și sunt studentă la arhitectură în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism Timișoara. M-am născut și am copilărit în Târgu-Mureș până la vârsta de 18 ani, după care viața m-a condus spre Timișoara, pentru aprofundarea pasiunii mele, arhitectura. Deși ajunsă într-un oraș mare, cu multe oportunități, am rămas cu sufletul aproape de Târgu-Mureș, orașul meu natal. Uitându-mă în urmă la proiectele desfășurate de-a lungul anilor, m-am întors în oraș după câțiva ani, pentru a da viață unor noi proiecte: amenajări interioare într-un salon de remodelare corporală și diferite locuințe individuale.
Am un frate mai mic cu 10 ani, Darius, ce este pasionat de IT, un cățel pe nume Thor și o familie minunată. Sunt pasionată de muzică, desen, călătorii și sport. Sunt o fire ambițioasă, vorbesc mult și îmi place să am dreptate. În anul 3 de facultate am pus bazele primei mele afaceri, înființând o firmă ce se ocupă cu organizare de petreceri pentru copii, în special pe parte de animație, o afacere ce mă încarcă cu energie, mă face să privesc de multe ori viața, simplă, prin ochii unui copil. Prin intermediul acestui business am învățat să coordonez o echipă, să vorbesc în public și să intru în pielea personajului.
- Ce v-a determinat să alegeți să studiați arhitectura?
- Studiile mele au început în cadrul Liceului de Artă din Târgu-Mureș, unde am studiat muzica timp de 8 ani, iar mai apoi am considerat că muzica face parte din pasiunile mele, dar dorința mea, încă de pe atunci, a fost să las ceva în urma mea, fizic, pentru a mă bucura, a mă motiva de-a lungul anilor. Astfel, cum în acel moment nu exista în cadrul Liceului de Artă o secție de arhitectură, am ales să imi dezvolt creativitatea urmând secția de desen (pictură, grafică, sculptură și design vestimentar). În perioada liceului, am realizat, împreună cu o echipă formată din colegii mei, sub îndrumarea cadrelor didactice, proiecte de desen precum: Scările Rakoczi, Scările de la Furnica, Scarile Facultății de Medicină. Aceste proiecte și ascensiunea lor rapidă în comunitatea ce le admira a fost un “boost” de încredere pentru mine în acel moment, care mi-a demonstrat că pot să merg mai departe. Mi-a demonstrat că pot, sunt asumată și hotărâtă. Prin urmare, am ales să urmez arhitectura, o facultatea de 6 ani, cu multe provocări, dar ce a venit la pachet cu dezvoltarea mea din multiple puncte de vedere. Acum, la sfârșitul celor 6 ani, realizez că nu m-aș fi văzut studiind în alt domeniu.
- Perspective, proiecte pentru perioada următoare?
- La finalul studiului celor 6 ani, proiectul de licență mă întoarce din nou acasă, la Târgu-Mureș, cu un proiect de urbanism, ce are ca scop revitalizarea malurilor râului Mureș și se intitulează Amenaja-rea malurilor Mureșului pentru comunitate în Târgu-Mureș. Acest proiect este unul didactic, dar, de ce nu, s-ar putea pune în discuție cu autoritățile locale pentru o eventuală implementare. Proiectul este de mari dimensiuni, astfel încât acesta se întinde de-a lungul malurilor Mureșului ce fac parte din intravilanul orașului. Acest proiect vizează o amenajare pentru comunitate, o protejare a biosferei și o conexiune îmbunătățită cu orașul. Pentru a înțelege comunitatea și dorințele sale cu privire la această amenajare, am făcut un chestionar, distribuit pe rețelele de socializarea, în care târgumureșenii și-au spus punctul de vedere și sugestiile pentru un astfel de proiect. În acest sens, aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce s-au implicat în acest chestionar, deoarece el poate fi punctul de plecare al unui proiect de mare anvergură.
Pe de altă parte, în viitorul apropiat am în plan două amenajări interioare, pentru un centru de terapie și o casa individuală, aflate ambele în Târgu-Mureș. În Timișoara, proiectele actuale desfășurate se bazează pe urbanism prin reamenajarea unui parc și masterplanul facultății USAMVBT, acestea fiind pentru desfășurarea practicii.
Activitatea derulată în două orașe diferite îmi dă șansa să fiu mai dinamică, să abordez diferite proiecte cu cerințe specifice și să gestionez proiecte, chiar și de la distanță.
- Cum v-a afectat pandemia? Au suplinit cursurile online activitatea didactică?
- În ceea ce privește pandemia, aceasta a avut o influență asupra noastră, a tuturor. Am resimțit lipsa socializării din cadrul atelierelor de la facultate, dar, din punct de vedere didactic, ne-am descurcat bine pe platformele online, în care se desfășurau cursurile. În cazul meu și al multor studenți din anii terminali, noi suntem dependenți de laptop, toate proiectele sunt create cu ajutorul programelor speciale de proiectare, astfel încât nu a fost o noutate să stăm în fața calculatoarelor și pentru cursuri. În acest sens, pentru mine a fost o pauză, un moment de respiro,
în care am reușit să duc la bun sfârșit proiectele, crearea unor noi concepte pentru proiectele viitoare și organizarea mai bună a timpului.
- Cum vedeți evoluția în domeniul în care urmează să vă încheiați o primă etapă a studiilor?
- Arhitectura a fost dintotdeauna un domeniu căutat datorită dezvoltărilor imobiliare în masă, ce se petrece acum și care vor mai continua câțiva ani buni. Pe lângă ideea dezvoltărilor imobiliare și nevoia unui arhitect pentru a realiza un proiect, oamenii încep să caute frumosul și în arhitectură. Astfel, un arhitect poate proiecta un imobil ce răspunde dorințelor și nevoilor beneficiarului, împachetate într-o locuință cu un caracter estetic. Pentru mine, următoarea etapă de evoluție în ceea ce privește acest domeniu este Masterul în Urbanism, ce vine la pachet cu noi posibilități de dezvoltare și în sfera urbanismului. În paralel, voi continua cu proiectele de amenajare, stagiatura (ce se desfășoară pe durata a 2 ani) și, de ce nu, cu proiectarea de noi concepte pentru construcțiile viitoare.
- Dificultăți?
- Pot spune că cea mai mare dificultate pentru mine a fost timpul, timpul prea scurt pentru câte idei aș avea, timpul prea scurt în care trebuia să dau răspunsuri ferme și definitive, ce urmau să se implementeze, dar toate aceste răspunsuri rapide m-au ajutat să mă dezvolt, să am încredere în mine și în ideile mele, care, la sfârșitul proiectelor, erau apreciate. La fiecare predare e la fel, când crezi că ai timp, intervine ceva (ori un alt proiect), la care lucrezi, ori propriile idei, ce te împing să faci mai bine, mai mult, mai frumos. Un proiect nu poți
spune că e niciodată gata, de fiecare dată când îl privești ai mai modifica ceva. La sfârșitul acestor ani am înțeles unde ar trebui să mă opresc.
Dificultățile au fost în primul an de facultate, când eram într-un mediu nou, într-un oraș nou și mă întrebam ce caut eu aici?!
În final, aș vrea să le mulțumesc celor care au crezut în mine, care mi-au cerut părerea, care au colaborat cu mine pentru realizarea proiectelor. Sunt mândră și recunoscătoare că am urmat cursurile Liceului Vocațional de Artă din Târgu-Mureș, unde am deprins abilitățile artistice și unde am învățat că implicarea în proiectele extracurriculare este esențială. Sunt mulțumită de alegerea făcută; de a studia în cadrul Facultății de Arhitectură din Timișoara, unde mi-am împlinit visul de a studia arhitectura.
Sunt recunoscătoare familiei, ce mi-a fost alături, m-a motivat și sprijinit în momentele grele și m-au ajutat de multe ori să găsesc soluții sau chiar să fac machete.
