PLANTARE DE PRIMĂVARĂ, LA RÂCIU

Distribuie pe:

“Simțim nevoia, mai mult ca oricând, să ne conectăm cu natura. Însă, natura are nevoie de echilibru la rândul său. Crezi că poți ajuta pădurile pentru o zi?”

...La întrebarea adresată de organizația non-profit Mureș Runners, a răspuns, cu promptitudine, primarul comunei Râciu, dl Ciprian Alin Belean, invitându-i pe localnici “la o plantare de primăvară”, pe raza localității.

Acțiunea va avea loc sâmbătă, 20 martie, ora 9, la perimetrul de ameliorare silvică Cernătoaie (ieșirea din satul Râciu spre satul Coasta Mare, pe partea dreaptă).

Organizatorii (Primăria Râciu și Mureș Runners) asigură un meniu, apă, sape, mănuși și puieți, veselie și voie bună, solicitând, bineînțeles, participanților, să poarte mască și să păstreze regulile de distanțare impuse de contextul pandemic!

Numărul locurilor fiind limitat, cei dornici să participe sunt invitați să acceseze https://forms.gle/KpoBuJaMLWDnGD1PA, doar dacă sunt siguri că vor fi prezenți…la săpat și dat cu lopata…

Lasă un comentariu