“ Iar dacă Ființa are un sens, și are unul, atunci și Poezia îl are. Sensul Poeziei este starea de cuvânt, așa cum sensul clopotului este starea de sunet, așa cum sensul pietrei este starea de tăcere.
Starea de cuvânt, adică jupuirea Ființei de eternitatea istoriei. Precum, altădată, Sfântul Bartolomeu, Poezia se duce să-l întâlnească pe Dumnezeu purtând pe umărul însângerat propria piele, viața poetului”.
***
Trece iarna ca un fir de ceață,
trece viața ca un țipăt lung,
ochii lumii nu ne mai ajung
să ne spele inima de greață;
trece primăvara într-o seară,
trec grăbiții clipei negustori,
pe gâtlejul mierlei, uneori,
mâinile tăcerii se coboară;
trece vara, încă trece vara,
trec iubirile ce n-au venit,
surugiul ceasului oprit
trage butca norilor la scară;
trece toamna, trecem noi urcând
pe tulpina umbrei în pământ.
***
Ni s-au tocit picioarele de mers,
pe fața noastră vânturile ară,
întunecata ochilor secară
de coasa serii spicul și l-a șters.
Ne iese părul țestelor invers
și dinții-și sapă înapoi sălașe,
în gropile memoriei se-ngroașe
gunoiul aruncat din univers.
Doar pieile cât ne mai învelesc
și ața vinelor nu se descoase,
prin larma sîngelui se-aud în oase
ferigile pustiului cum cresc
încolăcindu-ne încet grumazul.
Mai caută-mi cu mâinile obrazul!
***
Să veghem
asupra ochilor noștri
pot privi înlăuntru;
cele din afară
înspăimântându-se!
N.red. Horia Bădescu (n.1943), poet, prozator, eseist, doctor în litere, absolvent al Facultății de Filologie din cadrul UBB Cluj-Napoca, este membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj. Este deținător al Ordinului național Meritul Cultural în grad de Comandor (2004).
Poemele selectate fac parte din volumul Fierul Spinilor, Editura Mesagerul, 1995. (I.S.) (Sursă grafică: corina chirilă și hobbymobila.ro)