Vestea evenimentelor de la Buda si Pesta au ajuns, după 20 martie, la Cluj, Târgu-Mureș și alte orașe ardelenești; după care se cere în adunări sporadice jurământ de credință Revoluției Ungare.
Românii, populația majoritară din Transilvania si locuitori aici, din toate timpurile, nu puteau sta deoparte și nu puteau accepta condițiile acestea.
Pe lângă Tabla Regească a Transilvaniei, erau stagiari denumiți “canceliști”, tineri români care se vor remarca în evenimentele ulterioare, în frunte cu Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian și alții. Contrar devizei Proclamației lui Kossuth, de la 15 martie 1848, la punctul 12 se stipula unirea Transilvaniei la Ungaria.
Românii s-au mobilizat și a fost convocată Adunarea Națională la Blaj, pe Câmpia Libertății la 15 mai 1848, unde au fost prezenți și au ținut cuvântări, fruntași ai comunităților românești din toată Transilvania, intelectuali, preoți, învățători. A doua adunare a românilor avut loc în octombrie 1848, în același loc, când s-au conturat pretențiile națiunii române din provincie, cu adoptare de rezoluții.
Dorințele românilor evocate în luările de cuvânt și prin rezoluția adoptată, au fost expuse rațional și răspicat. În esență, au susținut egala îndreptățire a tuturor naționalităților conlocuitoare, desființarea iobăgiei, egalitatea între stări si clase, proprietate, cultură și învățătură în limba maternă, libertate religioasă, secole la rând interzise.
Cel mai important aspect care i-a nemulțumit pe fruntașii români a fost cel legat de punctul 12 din Proclamația de la Pesta din 15 martie, pentru că românii nu au fost consultați si nu erau de acord cu încorporarea Transilvaniei la Ungaria. Speranța lor se îndrepta spre împărat, care le făcea promisiuni amăgitoare.
Dezideratele populației românești nu au fost pe placul revoluționarilor unguri și, de aici, s-a iscat conflictul ce avea să fie devastator și care a dus la compromiterea revoluției, precum și la acele puncte mai generoase din proclamație, care au ieșit din prim plan. Doctrina ideologică încleștată a conducerii revoluționarilor unguri, în frunte cu Kossuth, i-a trimis pe români în tabăra potrivnică, aceea a autorităților imperiale spre care manifestau credința că li se va face dreptate.
Prin evoluția evenimentelor, Avram Iancu a devenit conducătorul oștilor țărănești, care s-a retras și organizat, pentru început, în cetatea apusenilor, după care s-au desfășurat lupte crâncene între români și unguri, tocmai pentru că ungurii, prin conducătorii lor și cu de la sine putere, au proclamat alipirea Transilvaniei la Ungaria, au exclus populația majoritar românească de la orice îmbunătățire a soartei acestuia, menținerea privilegiilor clasei conducătoare, formată din grofi, conți, baroni, nerecunoașterea ca nație a românilor, în fine, lipsirea lor de orice drepturi.
Mai mult de atât, s-au dedat la declarațiuni belicoase și repercusiuni, în fața cărora moții din Apuseni, dar și din celelalte zone ale Transilvaniei au fost nevoiți să se apere, să lupte, aducând jertfe de vieți și sânge, pentru dorința și aspirațiile lor de libertate. Aici, din păcate, cele două națiuni s-au despărțit, au ajuns la confruntare armată.
Cităm din declarațiile incitatoare ale lui Kosuth:
- La Bratislava, declara: - “Dorința românilor de a se bucura de o existență politică națională egală este NEREALISTĂ, deoarece ea ar duce la distrugerea unității statului ungar (...), de va fi nevoie sabia va tranșa chestiunea!”
- La 17 martie Kosuth Lajos: - “Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate înseamnă ca popoarele care împart teritoriile cu ungurii, vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar!”.
- La 10 octombrie 1848: - “Atunci ar fi mai bine de cumva nu v-ați fi născut, căci nimănui din cei care s-au sculat în contra patriei maghiare nu i se va ierta ...” .
- Petofi: “ ...să se scoale poporul unguresc, secuiesc, toți cu toții și să se șteargă de pe suprafața pământului pe fiștecare vânzători de patrie și rebel”.
(Va urma)
