ELEVII LUDUȘENI BENEFICIAZĂ DE TRANSPORT SPECIAL

Distribuie pe:

Începând cu luna februarie, primăria Luduș vine în ajutorul elevilor care se deplasează spre și de la locurile de curs. Astfel, toții elevii de pe raza orașului Luduș, exceptând cartierul Luduș Est, vor fi transportați la unitățile de învățământ cu autobuze speciale pentru elevi, cu plecare la ora 7.20 din fiecare capăt de linie al traseului, respectiv: Cartier Gheja - Stația Eroilor - Stație Gară - Stație Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” - Cartier Viitorului (Pappi) - Stația Brândușei (Cartierul Independenței). Pentru Școala Gimnazială nr. 1, traseul este Cartier Roșiori (Biserica Avrămești) - Stație Școala Gimnazială nr. 1 - Stație Școala. Pentru Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu, elevii din Cartierul Luduș Est vor fi transportați cu microbuz școlar cu plecare la ora 7.40, de pe strada Liliacului nr. 8, pe următorul traseu: strada Liliacului - strada Lalelelor - strada Răsăritului - Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” - Școala Gimnazială nr. 1. La finalul orelor de curs, elevii claselor II-XII de pe întreg teritoriul orașului Luduș se vor deplasa spre domiciliu cu mijloacele de transport în comun conform programului de transport public local, cu stațiile aferente acestuia. Elevii claselor 0-1 vor fi transportați de la unitățile de învățământ spre domiciliu după Școala Gimnazială nr. 1 (corp clădire 3 - strada Tineretului) - Cartier Roșiori - plecare 11.10. Școala Gimnazială nr. 1 (corp clădire 3 - strada Tineretului) - Oraș - plecare 11.10; Cartier Viitorului (Pappi) - Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” - Carter Gheja - plecare 11.20.

Măsura se înscrie în cadrul eforturilor depuse pentru contracararea efectelor pandemiei și reducerea nivelului de propagare a virusului Covid-19 în rândul tinerimii ludușene. Ca urmare a întregului pachet de măsuri, aplicate la nivelul Ludușului, la data de 16 martie 2021, localitatea se înscrie în rândul acelora cu o rată de incidență cumulată a cazurilor de infecție cu Covid-19 mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori. (C.G.)

 

 

Lasă un comentariu