Dezbaterile care au avut loc în perioada aceasta de elaborare și aprobare a Bugetului de stat pe anul 2021, și care continuă în spațiul public, privind destinația banilor țării, care în proporție exagerată, de 85 la sută, merg pentru câștigurile salariale ale bugetarilor, au scos într-adevăr în evidență foarte multe inechități, care însă nu pot fi imputate în totalitate acestei categorii de salariați. De ce? Pentru că, la urma-urmei, ei au primit cât li s-a dat. Și, pentru a nu fi farisei, oare cine nu se bucură atunci când i se oferă un ban în plus la salariu, mai ales că noi, românii, stăm, nu prost, ci chiar foarte prost, cu acest gen de câștig prin muncă, statisticile europene plasându-ne la acest capitol pe ultimele locuri din UE. De vină este în primul rând sistemul care, așa cum am mai spus, a introdus, de sus până jos, arbitrariul partinic în utilizarea banilor din venitul țării, astfel încât la noi se poate plăti cu larghețe orice activitate, mai mult sau mai puțin utilă, doar munca nu. Și nu întâmplător s-a încetățenit proverbul care spune că, în România, din muncă nu se poate trăi, sau cine muncește nu câștigă etc., ceea ce nu-i departe de adevăr.
Guvernele și partidele care au condus țara în acești 30 de ani de tulbure democrație (iar faptul se datorează numai lor) sunt principalele vinovate de această stare de lucruri. De ce? Pentru că, în loc să lucreze pentru nația lor, pentru cei mulți, după un proiect de țară de mare anvergură, au lucrat în exclusivitate, fiecare partid pentru el, lăsând restul lucrurilor la voia întâmplării. Una din greșelile lor capitale este scindarea societății, după categoriile de salariați, la privat și la stat, Puterea asumându-și-i doar pe cei de la stat, pe ceilalți lăsându-i de izbeliște, în seama hazardului, sau la bunul plac al patronului, în general, cu toate că ei sunt principalii furnizori de bani la buget, de unde și două forme total distincte de abordare a salarizării. Pentru că și cei de la stat, ca și cei de la privat sunt cetățeni ai României, ai căror menire fundamentală constituie progresul și bunul mers al societății. În consecință, politicienii noștri, îndeosebi cei de la putere, dar nu numai ei, ar fi trebuit să stabilească un anumit echilibru între cele două categorii de salariați în privința câștigurilor. S-a procedat însă tocmai pe dos, astfel încât defavorizați au ajuns cei de la privat într-așa măsură încât câștigurile lor salariale să fie, pe ansamblu, cu 45 la sută mai mici decât la stat. Și atunci, ne întrebăm, de ce această nemulțumire generală față de clasa politică a țării, de ce sectorul privat este slab reprezentat în economia țării, de ce la ușile birourilor instituțiilor statului bat tot mai mulți cetățeni dornici de o slujbă comodă, sigură și bine plătită?
Noi nu criticăm PSD-ul lui Liviu Dragnea pentru faptul că a ridicat substanțial nivelul de salarizare al bugetarilor și punctul de pensie al pensionarilor. Din contră, a făcut foarte bine și pentru acest lucru ar fi meritat toate laudele dacă măsura luată ar fi fost doar de bună intenție, și n-ar fi avut un puternic substrat toxic, populist și pur electoral. Prin această măsură s-a reușit reducerea substanțială a migrației forței de muncă din două domenii esențiale: sănătatea și învățământul, ceea ce este un lucru lăudabil. Numai că ecuația în cauză privind salarizarea s-a dovedit foarte complexă și cu mult mai multe necunoscute care trebuiau rezolvate, lucru ce nu s-a făcut.
Era și cazul să facă cineva acest pas, chiar dacă pe jumătate, pentru că la noi, în România, sistemul de salarizare practicat este departe de a întruni condițiile cerute de definiția a ceea ce înseamnă salariul nominal: drept suma de bani pe care o primește salariatul de la angajat cu care să asigure în condiții decente propriul trai și al familiei, sub toate aspectele. Se știe bine că în țările occidentale se respectă această lege de fier a economiei și, în consecință, chiar dacă lucrează doar unul dintre soți, salariul pe care-l primește este îndestulător pentru traiul decent al întregii familii. Realitatea zilei arată că la noi nu se întâmplă acest lucru, că majoritatea angajaților primesc salarii de mizerie, cu care nu-și pot acoperi cheltuielile și asigura traiul decent, nici chiar atunci când lucrează doi din familie. Dovadă în acest sens este nu numai nivelul de salarizare cel mai scăzut din Europa, ci și cel mai înalt grad de sărăcie cu care se confruntă cetățenii României, categorie socială în care intră, alături de cei asistați, foarte mulți salariați, îndeosebi din sectorul privat. Conform datelor statistice, România ocupă locul doi pe continent la gradul de sărăcie, după Bulgaria, cu un procent de 35,7 la sută din populația țării, din cauza veniturilor insuficiente pe care le au, și aceasta în primul rând datorită proastei salarizări. Este încă o dovadă că odată cu preluarea puterii cu 30 de ani în urmă, noua clasă politică și guvernele care au reprezentat-o și o reprezintă au uitat să preia sistemul capitalist actual de retribuire a salariaților, păstrându-l în continuare pe cel socialist, unde o mare parte a costurilor sociale ale cetățenilor (chirii, cheltuieli de întreținere, sănătate, învățământ etc.,) erau suportate de stat, fapt ce justifica într-un fel nivelul mai redus al salariului.
Marea greșeală a PSD, prin legea salarizării elaborată în 2017, este că a abordat această problemă discreționar, ridicând, oarecum, la nivel european, pe treapta salarizării, doar bugetarii, lăsându-i pe ceilalți de izbeliște. Ca cetățeni ai aceleiași țări, indiferent de domeniul în care lucrează, și celor de la privat li se cuvenea un tratament adecvat, prin impunerea unei grile de salarizare echitabilă în favoarea angajaților, și crearea unor condiții și facilități angajatorilor pentru a putea susține financiar acest program de amelioarare a salariilor. Pentru aceasta, Puterea și întreaga clasă politică ar fi trebuit să facă ordine în propria ogradă, să limiteze pensiile și salariile nesimțite și să mărească gradul de colectare a veniturilor la stat de la marii contribuabili și rău-platnici, de la marii corupți și de la îmbogățiții peste noapte care nu-și pot justifica averile colosale, și multe altele. Și un lucru deosebit de important: să fi elaborat norme de condiționare a creșterilor salariale de mai bună organizare a muncii și de sporire a productivității. N-au făcut acest lucru, nici pe jumătate, și de aici marile probleme cu care ne confruntăm.
Problema care se pune: va reuși actuala Putere, întreaga coaliție, să schimbe radical, în noua Lege a salarizării, filozofia de la baza conceptului de salarizare, pentru ca echitatea între participanții la procesul muncii, indiferent de sector: privat sau bugetar, să-și intre în drepturi, condiție esențială pentru dinamizarea societății, pentru asigurarea liniștii și păcii sociale, pentru prosperitate în casele oamenilor. Cum se spune, după muncă, și răsplată. Vom vedea și în ce măsură.
