CONVORBIRI CU PROF. UNIV. DR. PAUL DOBRESCU, POLITOLOG, FONDATORUL FACULTĂȚII DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN BUCUREȘTI
În cartea sa, recent publicată, “Dragonii Dezvoltării”, politologul Paul Dobrescu vorbește despre strategia de dezvoltare a țării noastre în perioada post-pandemică. Este convins că s-a dat startul unei curse globale care beneficiază de “motoare noi”, la care ar trebui să recurgăși România. Cum săși le “procure” l-am rugat pe distinsul profesor să ne explice, pe larg, într-un interviu.
“Lumea trece printr-o perioadă de reașezare”
- Lucrarea pe care ați publicat-o se referă la impactul pe care revoluția digitală îl are asupra progresului actual. Unde se găsește România în acest proces, ținând seama de criza în care ne aflăm, sanitară și economică?
- Volumul a fost scris cu gândul la România. Indiferent de tema pe care am îmbrățișat-o - revoluția digitală, raporturile dintre globalizare și dezvoltare, prefacerile geopolitice la nivelul supercontinentului asiatic - gândul m-a purtat tot spre România. Lumea în ansamblu trece printr-o perioadă de reașezare. De câte ori are loc așa ceva, o importanță de prim ordin capătă viziunea, capacitatea de a proiecta viitorul. Ce țări vor recupera mai repede pierderile consemnate în timpul pandemiei? Care vor reuși să se pună pe picioare și să participe la noul start al dezvoltării? Trăim o perioadă care ne somează să privim înainte.
- Cum poate ieși România din această fierbere globală? Care este făgașul românesc de înaintare pentru perioada ce vine?
- Nu este cuprinsă neapărat pe un loc privilegiat. Am pierdut mult din ritmurile modernizării în ultimii 30 de ani. În mai toate domeniile, țara noastră acuză rămâneri în urmă majore. Nu am reușit să ne construim atu-uri reale, nici în domeniul industrial, nici în cel agricol, nici în cel turistic, nici în cel științific. Am consemnat o evoluție preponderent haotică, fără priorități și opțiuni îndreptate cu fața la viitor.
“Bătălia viitorului se dă pe domeniul inteligenței artificiale”
- Și cum arată acest viitor?
- “Cursa înarmărilor” din zilele noastre poartă un nume precis: cursa în domeniul inteligenței artificiale. Cine va câștiga această cursă va domina lumea. Iată de ce a apărut atâta încordare în jurul acestei curse, de ce se desfășoară cu turația dată la maxim. “Regina” revoluției digitale este inteligența artificială, iar pe tărâmul acesta
se află în competiție cele două superputeri digitale ale momen-tului: SUA și China. Urmează un “pluton de urmărire” format din state precum Marea Britanie, Canada, Germania, India, Rusia, Israel etc. și, apoi, restul lumii. Poate vă întrebați de ce am apelat la această formulă, “restul lumii”. Am făcut-o deliberat, poate exagerând, pentru a arăta spre ce se îndreaptă lumea în perioada următoare: șansele marii majorități a țărilor, inclusiv ale României, de a recupera decalajul care le desparte de cele două superputeri ale mo-mentului, sunt din ce în ce mai mici.
“Trăim o perioadă în care forțele politice nu se mai așează la aceeași masă, pentru a elabora aceleași direcții de înaintare”
- Cum ar trebui să arate o asemenea strategie?
- În termeni financiari și de competitivitate a cercetării, este mai greu să participi în lumea de astăzi. Este mai greu chiar și pentru țări mai puternice decât România. În cazul acesta, de determinare a elitei politice de a stabili din
vreme priorități care să se poată transforma, cu timpul, în adevărate atu-uri ale țării. Din păcate, nu putem vorbi de o strategie unică a României, atâta timp cât există această divizare la nivelul clasei politice. Trăim o perioadă în care forțele politice nu se mai așează la aceeași masă pentru a elabora aceleași direcții de înaintare. Ele se schimbă odată cu schimbarea guvernelor. Nu observați? Se schimbă un guvern și se ia totul sau mai totul de la zero. Cum să mai aibă loc înaintarea, acumularea, progresul? Un minim consens este fundamental pentru dezvoltare și, deopotrivă, pentru democrație. Democrația nu poate dăinui dacă forțele politice nu cad de acord asupra unor priorități asumate. Și cea mai importantă prioritate este chiar dezvoltarea țării, de care, parcă, am și uitat. Dacă nu te ocupi de dezvoltare, democrația este pusă în mare pericol. În lucrarea mea, recent publicată, reproduc o cugetare care ar trebui avută în vedere de liderii noștri: “Develop-ment first, democracy later” (Dezvoltarea întâi, democrația după). Nu e vorba despre o departajare în timp a celor două procese, ci de condiționarea indubitabilă dintre ele. Fără dezvoltare nu există democrație, pentru că, într-un asemenea caz, ar fi afectată fundamental capacitatea de livrare a bunăstării. Or, democrația presupune un anumit nivel al bunăstării, lucru care, adesea, se uită. Dezvoltarea în condițiile de astăzi nu mai are loc de la sine. Ea se cere proiectată, urmărită, promovată, chiar ajutată. Nu observați câți bani au turnat literalmente statul american și cel german în economie tocmai pentru a stimula și încuraja procesul de refacere după criza sanitară? De adăugat și faptul că o parte din acești bani au fost orientați spre menținerea joburilor și stimularea consumului. La noi când vorbim de consum, lumea ia foc. Dar nu există creș-tere economică fără creșterea consumului. Cine cumpără ceea ce se produce?
“Bulgaria a înregistrat un excedent de aproape 10 miliarde de euro din exportul de produse agricole, în timp ce România a acumulat un deficit de aproape 10 miliarde de euro, importând asemenea produse”
- Ați vorbit despre o strategie de dezvoltare. Credeți că România este în măsură să elaborezi și să aplice o asemenea strategie?
- Foarte dificil de răspuns! În primul rând, se cere diminuată schisma politică. O strategie trebuie asumată de întreg spectrul politic. Ruptura care traversează societatea românească reprezintă o imensă piedică, iar eliminarea ei ar putea reprezenta principala prioritate democratică a României. Nu doar în plan politic, ci deopotrivă în cel al dezvoltării. Fără un minim consens strategic, nu poate exista nici dezvoltare, nici democrație și nici prosperitate. Balanța noastră comercială este negativă, în primul rând pentru că, deși avem printre cele mai bune condiții pentru agricultură din Europa, noi cumpărăm cea mâi mare parte a hranei. Bulgaria a înregistrat, în perioada 2000-2018, un excedent de aproape 10 miliarde de euro din exportul de produse agricole, în timp ce România a acumulat un deficit de aproape 10 miliarde de euro importând asemenea produse. În Polonia și Ungaria, excedentele sunt cu mult mai mari. Ceea ce este grav, realitatea aceasta apropiind România de condiția economică a unei țări din Africa. Situația aceasta nu o întâlnim doar în agricultură. Și în industrie vindem, în loc de produse finale, materii prime (cupru, de pildă), vindem lemn brut, vindem produse cu valoare adăugată redusă.
- Aveți în carte un subtitlu intitulat “30 de ani de improvizație”. Cum îl motivați?
- Din perspectiva pe care o propune lucrarea, antipodul dezvoltării este improvizația. Nu doar pentru că România nu construiește nimic durabil, ci pentru că livrează un tip de agitație care poate întreține sentimentul că se face ceva. De îndată ce se ridică vălul, descoperi că mai nimic nu este temeinic, nu rezistă la întâlnirea cu timpul. În perioada aceasta, de 30 de ani, nu am reușit să ne smulgem din brațele întâmplării și improvizației.
“Trebuie să respingem «îngrășarea» birocratică a statului, dar nu și afirmarea capacității sale strategice”
- Ce propuneți pentru eliminarea întâmplării și improvizației?
- În primul rând, elaborarea unei strategii unice de dezvoltare, care să fie preluată și aplicată de fiecare forță politică aflată la guvernare. Apoi, neapărat o regândire a funcției strategice a statului. Proiectarea dezvoltării nu poate să revină unei companii, oricât de puternică ar fi. Respectiva companie își poate proiecta propria evoluție, dar nu evoluția de ansamblu a unei economii, a unei societăți. Această evoluție o face numai statul. Trebuie să respingem “îngrășarea” birocratică a statului, dar nu și afirmarea capacității sale strategice. De altfel, Germania a aprobat de curând Strategia dezvoltării industriale 2030, document care proiectează dezvoltarea Germaniei și accentuează rolul strategic al statului. Într-un mod asemănător a procedat Franța, care propune revenirea la ideea de plan, în cadrul căruia guver-nele sunt menite nu doar să gestioneze crize, ci să jaloneze evoluția spre o economie ecologică și competitivă. În sfârșit, statul va proceda la startarea unui proces de reindustrializare, concepută la nivelul de astăzi, bazată pe cuceririle revoluției digitale.
- Ne poate ajuta în această direcție și faptul că suntem țară membră a Uniunii Europene?
- Cu siguranță! Dar sunt de făcut cel puțin două precizări: 1. Însăși Uniunea este confruntată cu dificultăți, atunci când vorbim despre revoluția tehnologică contemporană. 2. A doua precizare la care țin foarte mult: când este vorba despre dezvoltare, centrul de greutate al efortului, al încordării cade întotdeauna pe umerii naționali. Noi ne-am cam legănat cu iluzia că dacă suntem membri ai UE, dezvoltarea vine cumva de la sine. Ce vrea să facă o națiune cu ea însăși este o problemă care nu poate fi preluată de nimeni altcineva. Nici măcar de Dumnezeu!
