ROMÂNIA NU MOARE, DOMNILOR “POLITICIENI”!

Sunt un om simplu, care se revoltă atât cât poate, măcar în scris, nu mai stau ore în șir cu urechea lipită de telefon, ca să vorbesc cu așa-zișii oameni revoltați, nu merită, cine vrea să ia atitudine poate să o facă deschis, pe Facebook sau în stradă, cu tricolorul în mână. Vorba lungă e sărăcia omului.

O să încep cu sloganul: “Pleacă ai noștri, vin ai voștri, noi rămânem tot ca proștii”, adevăr grăiește sloganul ăsta, oriunde ne-am duce și orice am face, tot de aceste cuvinte ne împiedicăm, pentru că ele stau mereu pe buzele românilor.

Mă întristează faptul că oamenii nu mai au curajul să spună, public, ce gândesc, vina o fi orientarea politică, prieteniile, funcțiile pe care le ocupă fiecare, locurile de muncă, și uite așa ne ducem în cap.

Am trăit Revoluția din 1989, Doamne, câtă bucurie am primit la 19 ani!

Să-ți trăiești copilăria în regim comunist, să te culci și să te trezești cu un dictator în fața ochilor și deodată să vezi cum românii se luptă pentru libertate, pentru o viață mai bună, dictatorul dispare, cum să nu mă bucur, cum să nu cred într-un viitor luminos, într-o țară europeană? Au murit atâția oameni pentru ca țara să se elibereze de comunism, pentru dorința de a trăi mai bine, mai decent, să fie căldură, apă caldă, mâncare și LIBERTATE, aveau iubire în suflet, dar nu aveau libertate, astăzi ce vedem? Au libertate, dar nu mai au iubire, nici curaj să spună ce îi doare, nu mai au demnitate. Românii și-au iubit mereu strămoșii, au iubit glia strămoșească, au sărutat pământul primăvara, pentru a-l îmbrățișa toamna în mijlocul roadelor. A existat un fel de frăție atunci, pentru că românul nu poate să trăiască fără bucata lui de pământ, fără casa lui, grădina lui, munții și apele, izvoarele și rândunicile lui, ăsta e românul. Dar unde și când ne-am rătăcit?

Pentru că de 30 de ani ne tot căutăm și, în același timp, ne vindem sufletul pe o sticlă de ulei, o găleată, un tricou, un mititel, o bere, pe nimicuri, de 30 de ani bunicii noștri stau cu frica-n sân că nu își primesc pensiile, astăzi stau cu frica-n suflet că se îmbolnăvesc și mor în spitale, arși, înfometați sau înghețați, nu ei au construit această țară? Nu ei au pus cărămizile la case? Nu ei au zidit și au săpat pentru a ne ușura nouă viața? Nu ei și-au dat viața pentru România? Lor trebuie să le sărutăm mâinile cu miros de brazdă. Țara se vinde bucată cu bucată, tot așa se vinde și sufletul nostru, dar ce facem noi? Ăștia care simțim cum ne fuge pământul românesc de sub picioare? Și tinerii, acești minunați frumoși și liberi, probabil se gândesc săracii pentru ce să mai facă o facultate sau pentru ce să mai stea lângă părinți, când văd în jurul lor atâția români cu bani și mașini străine, dar fără școală? Unde este România mea? Unde sunt oamenii frumoși care vorbesc cu păsările, care le cântă munților, unde sunt primăverile în care ne rostogoleam pe dealuri și culegeam “cârligei”, unde este mirosul vieții, unde suntem noi? Pustiul a pus stăpânire pe țara românească, pustiul și politica dusă de politicieni absurzi, unii fără școală sau cu studii făcute la unele facultăți particulare, unde “se intră bou și se iasă vacă”, sunt vorbele bunicii mele și mare dreptate a avut, politicieni ajunși miniștri, care habar nu au ce înseamnă bucuria de a fi român, de a trăi românește în țara ta.

Nu mai avem nimic, parcă și drumurile se ascund în pământ, de teamă să nu fie vândute, apele își închid culorile, tinerii au îmbătrânit, dorințele nu ne mai vorbesc… De ce am ajuns în halul ăsta? Au trecut 30 de ani și aceiași oameni politici se învârt prin televiziuni, plătite tot de ei, politicieni care au distrus țara. Aud că suntem vânduți la americani, ruși, nu suntem vânduți la nimeni, noi între noi ne vindem, noi între noi ne urâm și, astăzi, nu mai avem demnitate, nu mai avem presă, sunt tabere, sunt zeci de partide, sunt răfuieli, sunt lupte pentru putere, care au dus România pe marginea prăpastiei, astăzi este cel mai grav moment, suntem conduși de scursuri ale societății.

Aveți grijă români, mergem spre distrugere! Cine suntem noi? Românii din România, românii din străinătate, cine suntem? Am ajuns să criticăm românul care se străduiește să apere cauza națională, oare nu ar trebui să fim în punctul de a o promova? Oare nu ar trebui să apărăm ideea culturii naționale? Încă ceva…dăm năvală în supermarketuri, ne plimbăm prin Malluri, scriem în engleză pe rețelele de socializare și am uitat să mai fim români uniți, mulțumiți, credincioși, ne-am uitat tradiția, portul, limba, cântecul, credința.

România este frumoasă și așa o să fie mereu, pomii vor crește din nou, câmpiile înverzesc în fiecare an, oamenii se nasc, niciodată nu este prea târziu pentru noi, misteriosul și magicul de la sate nu vor dispărea niciodată, oriunde mergem avem ochii și mâinile de român. România nu moare, domnilor politicieni, România suntem noi, ăștia mulți, simpli și iubitori de neam, România este dulceața din prune, liniștea din ochii boilor înjugați, culoarea cucuruzului de pe luncă, gustul cireșelor din grădina vecinului, fragii din livezi fecioare, grâul vorbitor, măceșele și zmeura din pădurea cu urși blânzi, explozia unei mămăligi, că nu-i așa, suntem o țară de mămăligari. Și ce dacă? Să ne mândrim cu mămăliga, șunca, brânza și ouăle noastre. Ce știu americanii? Britanicii? Nemții ? Mai lăsați-ne cu străinii, chiar nu îmi doresc să am viața lor, eu vreau să fiu român în România mea, asta vreau, să respect obiceiurile mele, credința mea, tradiția mea, nu să vină străinul să îmi spună cum să joc, ce să mănânc, cum să iubesc.

Sunt român și vreau să trăiesc românește, îmi iubesc grădina, ghioceii, dulapul bunicii, casa părinților, smochinul pus de baba mea, îmi iubesc pisica și câinele, gâscanul care mă aleargă prin curte, rața mută care mă mușcă de picior, bobul de fasole crescut în ograda mea, îmi iubesc vecinii și cuiburile de rândunici de sub streșini, lăsați-mă să îmi iubesc țara! Este momentul să ne trezim, români inteligenți și frumoși, este momentul să respectăm tot ce ne-au lăsat strămoșii noștri, să facem ceva pentru România!

Trebuie să ne apărăm țara de oameni fără Dumnezeu, să fim români! “Cine își apără țara, chiar când îl așteaptă ura, moartea, pedeapsa, acela trebuie socotit că-i într-adevăr un om” (citat clasic din Cicero).

 

Lasă un comentariu