În “Aida” de Verdi, jucată recent la Paris, pe o mare scenă europeană, chipurile sclavilor etiopieni n-au mai fost înnegrite: e socotit un afront rasist. Deși afrontul nu e de la Verdi, ci e de la natură: etiopienii s-au născut așa.
În urmă cu 150 de ani, avea loc la Teatrul de Operă din Cairo prima reprezentare a operei “Aida” de Giuseppe Verdi. Ea a fost compusă pentru inaugurarea acestui teatru, numit “Opera Khedival” și prezentată în cadrul festivităților legate de încheierea lucrărilor la Canalul Suez. Astăzi, prin prisma “corectitudinii politice”, “Aida” a fost pusă la zid și lapidată: e o operă care preamărește colonialismul și “sexismul”. E ultima găselniță a importului de neomarxism de peste Ocean. Se pare că acum pericolul nu mai vine de la Răsărit: revoluția bolșevică se numește Black Live Matter și pe Lenin îl cheamă George Floyd.
În “Aida”, pe o muzică tulburătoare, o capodoperă și un triumf de la prima sa reprezentare, Verdi a imaginat o dramă romantică. Radames, un comandant al oștilor egiptene, o iubește în taină pe Aida, o sclavă etiopiană de la curtea faraonului, fiica regelui care se răsculase și pornise în război împotriva Egiptului. Ambițiosul și îndrăgostitul Radames este numit comandant al oștilor egiptene și trimis să-l înfrunte, iar Aida rămâne să se frământe, între dragostea față de Radames și aceea față de tatăl și patria ei. Întors victorios, Radames primește onoarea de a o lua de soție pe Amneris, fiica faraonului și, în pragul nunții, îi destăinuie Aidei planurile de invadare a Etiopiei, cât și dragostea sa. Învinuit de trădare, preferă să accepte să fie îngropat de viu în altarul marelui zeu, decât să o uite pe Aida, cum îi cere fiica faraonului, pentru a-l salva. Între timp, sub altar, se strecurase și Aida, pentru a muri alături de Radames.
Ei bine, această dramă romantică a devenit cu totul altceva. De câtăva vreme deja, sclavii etiopieni din operă nu mai au fețele negre. Acum, la punerea în scenă a operei “Aida” la Opéra Bastille din Paris, lucrurile au mers mult mai departe, pentru că opera traduce în mod explicit opinia regizoarei olandeze Lotte de Beer, care privește opera lui Verdi drept una “colonialistă” și “rasistă”. Dar, ce s-a întâmplat acum în “Aida”? Având în vedere, potrivit lui de Beer, că “Aida” e o expresie a rasismului și sexismului și o “istorie colonială făcută în vremuri când arta din Egipt a fost jefuită pentru a fi expusă în muzeele europene”, pusă pe “o muzică pompoasă și kitsch”.
Ca urmare, acțiunea întregii opere e scoasă din contextul ei inițial și se petrece într-un muzeu unde sunt găzduite capodoperele furate de europeni de la popoarele colonizate. Pentru a pune în scenă epicul operei, regizoarea a apelat la “tablouri vivante”, ca o metaforă a colonialismului secolului XIX. Personajele poartă costume din secolul al XIX-lea, însuși Radames fiind un ofițer de armată al celui de-al doilea imperiu francez. Peste tot, pe parcursul operei, sunt ridiculizați colonialiștii europeni, iar aceste “tablouri vii” sunt și ele, în sine, privite drept “fosilele artei occidentale din secolul al XIX-lea: aroganță înghețată”.
Lotte de Beer, adeptă fanatică a corectitudinii politice, va ocupa, din 2022, direcția Operei vieneze. Deci, ne așteaptă lucruri noi. Ea a afirmat deja că “Aida” e pe “lista neagră” pentru că ea “anulează cultura”, în sensul ei “corect politic”, dar nu o va șterge, totuși, din repertoriu. Încă. Probabil că va fi într-atât de răstălmăcită, încît Radames va deveni George Floyd, iar faraonul și marele preot care-l osândesc vor purta costume de polițiști americani.
Noul director al Operei din Paris, Alexander Neef, a anunțat și el înființarea în cadrul acesteia a unui “birou al diversității”, condus de senegalezul Pap Ndiaye și, ca urmare a analizei acestui birou, “unele opere vor dispărea din repertoriu”, iar altele vor fi “corectate politic” și rescrise în noua paradigmă a canoanelor impuse de “lupta cu stereotipurile” de gen și rasă. Capodopera lui Verdi a ajuns deja de râs, urmează și altele. Cu siguranță, Othello. Acolo să vedeți teme de denunțat și de îndreptat!
În alt plan, cel general, al vieții noastre, să ne pregătim de efectele corectitudinii politice, acest “covid” spiritual care ne pune botniță, ale neomarxismului și al marșului lor către totalitarism, în numele libertății. În fond, și regimul comunist ne-a spus că ne eliberează, atunci când ne-a robit.
