UN NOU STUDIU CONFIRMĂ EFICACITATEA VACCINULUI ASTRAZENECA

Distribuie pe:

Un studiu recent, efectuat în SUA, relevă că vaccinul Oxford/AstraZeneca (subiect al unor controverse, în Europa, privind posibile legături cu producerea de cheaguri de sânge) - este „100% eficient" împotriva formelor severe de Covid-19 și că NIMENI, în cadrul procesului de vaccinare, nu a fost spitalizat și nu a murit.

Vaccinul Oxford/AstraZeneca Covid este 100% eficient pentru „a-i ține pe oameni departe de spital", a confirmat studiul din SUA, precizând că vaccinul a prevenit 79% din infecții și nimeni nu a făcut o formă gravă a bolii.

Vaccinul funcționează la fel de bine la persoanele cu vârsta peste 65 de ani și nu provoacă efecte secundare severe, afirmă autorii studiului.

Autoritățile americane au precizat că vaccinul a fost testat în SUA înainte de a primi avizul de oportunitate, iar cercetarea suplimentară adaugă noi dovezi că vaccinul „funcționează bine".

Profesorul Andrew Pollard, care conduce testele, a declarat că rezultatele au fost „remarcabile", iar inventatorul său, profesorul Sarah Gilbert, a spus că este „foarte mulțumită" de rezultate.

Peste 32.000 de persoane din toate grupele de vârstă au luat parte la studiul de fază a treia din SUA, Chile și Peru, raportându-se un total de 141 de cazuri de Covid-19 simptomatic.

Cercetările au arătat că, în rândul persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste, a existat o protecție de 80% împotriva contractării bolii, iar gradul de eficacitate în ce privește Covid-19 simptomatic a fost chiar mai mare decât cel constatat în studiile clinice conduse de Oxford.

De asemenea, un consiliu independent de monitorizare a datelor (DSMB) nu a identificat probleme de siguranță legate de vaccin, în urma unei analize specifice a evenimentelor trombotice, precum și a trombozei venoase cerebrale (CVST) - tipul specific de cheag de sânge cerebral care a îngrijorat Europa. DSMB nu a constatat un risc crescut de tromboză în rândul celor 21.583 de participanți care au primit cel puțin o doză de vaccin.

Andrew Pollard, cercetător principal al studiului vaccinului de la Universitatea Oxford, a declarat: „Aceste rezultate sunt vești minunate, deoarece arată eficacitatea remarcabilă a vaccinului la o nouă populație și sunt în concordanță cu rezultatele obținute în cadrul cercetărilor întreprinse de Oxford. Ne putem aștepta la un impact pozitiv puternic împotriva Covid-19, la toate vârstele și pentru oameni de toate mediile".

Sarah Gilbert, profesor de vaccinologie și co-proiectant al vaccinului, a declarat că noile descoperiri „oferă o confirmare suplimentară a siguranței și eficacității" serului: „În multe țări și în diverse grupuri de vârstă, vaccinul oferă un nivel ridicat de protecție împotriva Covid-19 și sperăm că acest lucru va duce la o utilizare și mai amplă a acestuia, în încercările globale de a pune capăt pandemiei".

AstraZeneca va transmite acum date Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și va solicita aprobarea de urgență pentru utilizare.

În ceea ce privește „îngrijorările Europei", prof. Gilbert a adăugat: „Aș spune că echilibrul rămâne extrem de favorabil utilizării acestui vaccin. În toată Europa există mii de decese pe zi din cauza Covid-19. Este foarte important să avem ocazia să protejăm oamenii cât mai repede posibil, iar acest vaccin este disponibil în Europa și va salva vieți".

Ann Falsey, profesor la Facultatea de Medicină a Universității din Rochester (SUA) și co-investigator al procesului, a declarat că este „interesant să vezi rezultate similare ale eficacității vaccinului și la persoanele cu vârsta peste 65 de ani."

Ea a adăugat: „Această analiză validează vaccinul AstraZeneca drept o opțiune suplimentară atât de necesară, oferind încredere că adulții de toate vârstele pot beneficia de protecție împotriva virusului".

Mene Pangalos, vicepreședinte executiv pentru cercetare și dezvoltare biofarmaceutică la AstraZeneca, a declarat: Aceste rezultate se adaugă la tot mai multe dovezi care arată că acest vaccin este bine tolerat și foarte eficient împotriva tuturor formelor grave de Covid-19 și în toate grupele de vârstă: „Suntem încrezători că acest vaccin poate juca un rol important în protejarea a milioane de oameni din întreaga lume împotriva acestui virus letal".

Studiul din SUA a experimentat două doze administrate la interval de patru săptămâni, în timp ce studiile anterioare au arătat că un interval prelungit de până la 12 săptămâni a demonstrat o eficacitate mai mare.

Peste 12 țări europene au suspendat utilizarea vaccinului din cauza preocupărilor legate de cheagurile de sânge, cele mai multe reluând, însă, utilizarea acestuia.

Agenția Europeană a Medicamentului și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au decis că vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient. (sursa - dailymail.co.uk)

Lasă un comentariu