DECLARAȚIE DE PRESĂ

Distribuie pe:

Din păcate, sunt nevoită să atrag din nou atenția asupra unor inițiative guvernamentale cu efecte negative pentru agricultura românească. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) prin care se urmărește înjumătățirea plăților directe, deci a unei părți importante din subvențiile acordate agricultorilor români.

Îmi exprim, încă o dată, îngrijorarea față de politica agricolă confuză a Guvernului Cîțu și sper ca acest proiect de HG, alături de inițiativele recente de încurajare a tranzacționării terenului agricol către entități străine, să nu reprezinte un ultim pas spre falimentarea rapidă a micilor producători agricoli autohtoni.

Dincolo de aspectele comerciale de moment, resursele agroalimentare reprezintă și un element important de securitate alimentară. Pentru această resursă, la nivel global, se duc lupte grele. Dacă nu suntem atenți și nu ne apărăm corect interesele, ce pierdem acum nu vom mai recupera niciodată.

Având în vedere importanța pe care agricultura o are, cel puțin la nivel declarativ, pentru coaliția de guvernare, este greu de înțeles de ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern atât de dezavantajos pentru agricultorii români. Documentul vizează aprobarea plafoanelor ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic și pare menit să descurajeze orice investiție în aceste arii de activitate.

Pe scurt, Guvernul Cîțu, la sugestia domnului ministru Oros, urmărește înjumătățirea plăților directe, deci a unei părți importante din subvențiile acordate agricultorilor români. Ca și cum nu erau de ajuns efectele negative generate de criza sanitară asupra sectorului agricol, mai trebuia să se elimine și ultima speranță de supraviețuire a producătorilor autohtoni. În timp ce media europeană destinată plăților directe este de circa 70,9%, în țara noastră abia atinge, potrivit statisticilor EUROSTAT, 60,9%, adică cu 10 procente mai puțin.

Acest aspect se reflectă, în mod direct, în nivelul mult mai scăzut al subvențiilor/hectar alocate sutelor de mii de producători agricoli români.

Astfel de inițiative lipsite de ambiții naționale, precum cea promovată în proiectul de HG, sunt de natură să aibă consecințe negative directe asupra nivelului de trai al unui procent relevant din populație, având în vedere că aproximativ 53,2% dintre români trăiesc în zone predominant rurale și depind, în mod direct sau indirect, de performanța sectorului agricol zonal sau regional. Mai mult, această potențială diminuare a veniturilor, suprapusă peste scăderea capacității producătorilor agricoli români de a face față concurenței într-un context economic complicat, nu face decât să amenințe viitorul agriculturii românești.

Prin comparație, în timp ce România pare să ignore nevoile reale ale sectorului agricol, state precum Franța și Germania alocă plăților directe, adică pentru susținerea nemijlocită a propriilor producători agricoli, 75,5%, în cazul Germaniei și, respectiv, 76%, în cazul Franței. Acest lucru încurajează și sprijină în mod direct producătorii agricoli din țările respective și face ca produsele lor agricole să fie mult mai competitive pe piața internă a Uniunii.

Fără a nega importanța fondurilor destinate obiectivelor de dezvoltare rurală, prin Politica Agricolă Comună (PAC) - care, în cazul țării noastre, se situează la circa 37,7% din totalul fondurilor alocate României prin PAC, față de aproximativ 24,5% media europeană - consider că trebuie identificat un echilibru corect între interesele naționale pe termen mediu și lung și cele pe termen scurt. Este important ca fermierii români să primească sprijin financiar punctual pentru depășirea obstacolelor generate de pandemie, la fel cum este important ca aceștia să fie încurajați să se dezvolte, să-și diversifice și să-și eficientizeze activitatea agricolă pe termen mediu și lung.

În acest context, îndrept atenția către efectele deosebit de grave ale acestui proiect de Hotărâre de Guvern pentru sectorul agricol și este responsabilitatea legislativului să tragă la răspundere pe toți artizanii unor astfel de măsuri.

Contrar politicilor promovate în statele membre ale UE, prin care autoritățile sprijină fermierii autohtoni, în România pare să lipsească total o astfel de viziune. Chiar dacă se discută intens, la nivel global, problematica securității alimentare, guvernanții noștri par să ignore importanța sectorului agricol național.

Această atitudine de nepăsare poate fi observată și în informațiile furnizate de Comisia Europeană în iunie 2020, conform cărora, doar la nivelul anului 2019, România a plătit pentru importurile de produse agricole cu aproximativ 1,1 miliarde de euro mai mult decât a încasat din exporturi.

Având în vedere potențialul agricol bine cunoscut al țării noastre, mi-aș dori, ca oricare alt cetățean român, să fiu reprezentată de un Guvern asumat, care să aloce într-un mod transparent și responsabil resursele financiare, obținute din finanțări și împrumuturi consistente, acordând o atenție deosebită unuia dintre sectoarele economice de importanță majoră ale României: agricultura.

 

Lasă un comentariu