POVARA, CÂRMUITORUL ȘI... SETEA

Distribuie pe:

• “Dumnezeu este peste tot și vede tot și nicio îndreptare a minții către El nu poate rămâne. Uneori în viață simțim o sete de cunoaștere, sete de viață, sete care nicăieri și prin nimic nu poate fi potolită decât numai la Domnul și prin Domnul. El Însuși coboară ca ploaia, în duhul care însetează de El și unindu-se cu El îl și adapă, îl și încălzește, îl și trezește, îl și îndrumă”.

***

• “Există Dumnezeu - Cârmuitorul lumii și Cârmuitorul fiecărei persoane, mai ales persoanelor care slujesc Lui. Orice îi trimite El omului este spre mântuire. Aprindeți-vă credința aceasta și cu nădejde însuflețiți-vă spre răbdare. Adică cum ar spune părintele Cleopa: răbdare, răbdare, răbdare. Ce trebuie să căutăm noi, credincioșii, în viața aceasta?

Unirea vie, simțită cu Domnul. Aceasta ne-o dă harul lui Dumnezeu, dar trebuie să ne trudim și noi pentru ea. Dumnezeu este aproape de noi, de inima noastră. Să-L strigăm în căutarea noastră și El cu siguranță va găsi și pentru noi o rezolvare a cerințelor noastre”.

***

• “Dumnezeu așteaptă cu brațele deschise pe toți cei ce vin către El. Mergeți și voi fără să vă temeți. Fiecare merge cu povara sa și primește ușurare de la Domnul. Toți cei osteniți și împovărați cu povară mai mare sau mai mică sunt odihniți de Domnul când la chemarea Lui merg către El. Pe Domnul Îl avem Mântuitor și Ajutătorul nostru cel Atotputernic... Cei ce nădăjduiesc în El totdeauna dobândesc milă dacă se îndreaptă către El cu rugăminți înțelepte și în chip rațional”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1894), scriitor de seamă al literaturii ascetice și profet în toată puterea cuvântului. Este bine cunoscut ca sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse. Din tată preot ortodox, se îndreptă din tinerețe către Seminariile Teologice din Lyvni, Orel și Kiev. Nu a fost numai un ierarh și un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa, cât și în vremurile noastre, ci și un om smerit, accesibil pentru cei simpli.

Pentru a se face înțelese unele adevăruri adânci și de taină creștinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, așa cum bine știa,înseamnă dobândirea duhului Părinților, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit și neprefăcut. În anul 1841 a fost hirotonit preot și a devenit călugăr luând numele de Teofan, iar mai târziu ajunge episcop de Tambov. Cunoașterea învățăturii patristice i-a fost înlesnită de slujirea în cadrul Misiunii Ortodoxe în Țara Sfântă, unde a avut mult folos din cercetarea vechilor biblioteci ale Ierusalimului, Mănăstirii Sf. Sava și a Sinaitului etc. Din cauza persecuțiilor timpului a fost nevoit să aleagă viața severă de zăvorât, de unde și numele.

După terminarea studiilor la Academia Teologică de la Kiev, devine profesor la Seminarul Teologic, inspector și preot în Ierusalim și Constantinopol. La sfârșitul vieții, timp de 28 de ani, s-a izolat de lume, dar a avut o activitate literară ascetică laborioasă. Primea zilnic până în 40 de scrisori și răspundea la toate. În biblioteca lui se găseau cărți în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană și engeză, a multor filosofi și oamenii de știință. Rămâne pentru posteritate bine cunoscut prin cărțile sale cu privire la viața spirituală, în special cu privire la subiectele de viață creștină și formarea de tineri în credință.

Părintele Teofan Zăvorâtul a jucat un rol important în traducerea Filocaliei din slavonă în limba rusă.

A fost canonizat de Biserica Rusă în anul 1988 și înmormântat în Catedrala din Kazan. Vorbe celebre: ** - “Vorbele bune zidesc, pun rânduială, întăresc în bine; vorbele rele strică și slăbesc tot ce este bun și pregătesc la rău”.

** - “Sănătatea și boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu, mijloace pentru mântuire, atunci când ambele sunt folosite în duhul credinței”.

** - “Nu rațiunea este potrivnică credinței, ci inima destrăbălată”.

** - “Dumnezeu dăruiește harul Său, dar El vrea ca omul să Îl caute și să dorească a-L primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu”.

P.S. Sir Isaac Newton (1642-1727), unul din cei mai mari oameni de știință, descoperitorul legii gravitației, legilor mișcării și calculul mecanic: “Am convingerea fundamentală că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflați de Dumnezeu”.

Lasă un comentariu