CUI ÎI PASĂ, ÎN REALITATE, DE MEDICINA DE STAT DIN TÂRGU-MUREȘ?

Distribuie pe:

Departe de anii când reprezenta o valoare apreciată la nivel național, medicina de stat din Târgu-Mureș mai supraviețuiește cu unele ramuri și acolo unde interesele privatului prin bugetar nu s-au făcut prea tare simțite. Vreți exemple mai spre zone de interes? Căutați câte firme sunt într-un anumit domeniu și câte vând produse sau servicii la statul la care lucrează cineva drag din familie. Vreți radioterapie de stat? Moartă strategic de un an, spre bucuria privatului, care a angajat fără concurs și plătind diferit față de proprii angajați oamenii de la stat și, mai demult, un actual manager la stat. Aici au fost banii dumneavoastră, zicea un fost președinte, când nu era încă președinte. În cazul de față, buncărul nou din curtea oncologiei pentru al doilea aparat de radioterapie la stat, care așteaptă, tot strategic și cu televizoare montate, de exact 16 luni. Pesemne ca vreun privat să îl cumpere, deși e făcut din banii publici, dar legăturile de partid/religia pot stabili un nume câștigător, dacă unii vor să scape de statul care încurcă privatul care clamează la 30 de ani odată că e harnic și capabil în domeniu.

Vreți să vă operați la ochi în Târgu-Mureș? Ghiciți unde e de vreun an un bloc operator blocat pentru ginecologie, așa că deschideți bine... ochii. Mergeți să faceți analize în clinicile târgumureșene? Este o bună șansă să vi se sugereze să veniți după-amiază, la adresa x, numărul y, la clinica bugetarului care prestează și la privat, pentru că statul... nu are ce trebuie. Cum se reabilitează prin spitalele târgumureșene? Pe firme. Adică aceleași firme de privați veseli. Două. Binomul. Cine perseverează câștigă mereu, chiar și la pus pișcoturi triste și cu garanție de 3 ani în parcarea mult prea scumpă pentru mașini de bugetar în halat. Dar, stați, Târgu-Mureșul e un oraș fără câini? Așa se pare, dulăii DNA stau în lanț, alții în uniforme albe nu latră, știu ei de ce.

Orașul a trimis la București niște inși care se recomandă medici, care au ajuns în Parlament și acolo sunt cam ca hainele împăratului. Totuși, uneori, devin vocali. Și spun povești cu legi. Cum ar fi lege pentru condiții super pentru bolnavi de cancer. Într-o trinitate din partid în care unul are doar idee ce e aia, big C. Cum se va traduce la Târgu-Mureș? Cele mai bune condiții pentru bolnavi, desigur, nu la stat. La privatul cel voinic, cu cecurile de aur din decontul din banii publici pentru servicii. Începutul a fost deja realizat foarte bine. Tărăgănare în folosul privatului, fără contracte, fără achiziții necesare și cerute de autoritate. Urmează un spital oncologic privat, probabil nu chiar anul viitor. Urmează un spital clinic universitar, ba chiar un parc al răposatei UMF, acum UMFST “George Emil Palade” și unii au cumpărat clădirea Romtelecom, care poate oricând să-și schimbe destinația anunțată de administrația universitară, în folosul unui privat cu servicii medicale. Se pregătesc lucruri la Târgu-Mureș și probabil vom mai afla că urmează și altele. Rămâne de văzut cât în folosul privaților știuți sau din umbră și cât pe banii publici. Iar bugetarii care știu fac ce știu mai bine, adică tac. Zgomotos.

 

Lasă un comentariu