VACCINUL ANTICOVID, BENEFIC PENTRU GRAVIDE ȘI PENTRU FEMEILE CARE ALĂPTEAZĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la mai multe universități, printre care Harvard și MIT, citați de descopera.ro, susțin că femeile însărcinate și cele care alăptează au avut un răspuns imunitar la fel de puternic ca femeile care nu erau însărcinate și nu alăptau.

Mai mult, cercetătorii au aflat că bebelușii au primit anticorpi de la mamele lor vaccinate cu Pfizer și Moderna.

“Studiul nostru se alătură unui număr tot mai mare de cercetări care indică faptul că vaccinurile împotriva Covid-19 sunt o idee cât se poate de bună pentru femeile însărcinate. Chiar în luna martie, Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA a anunțat că nu au existat rezultate adverse în cadrul unui studiu care a implicat 30.000 de femei însărcinate vaccinate.

Cercetarea noastră a mai arătat că bebelușii născuți de femei care au primit vaccinurile aveau niveluri mult mai mari de anticorpi împotriva noului coronavirus decât bebelușii născuți de femei care au fost infectate anterior cu Covid-19.

Atunci când autoritățile americane au autorizat primul vaccin în luna decembrie a anului trecut, cel de la Pfizer și BioNTech, oficialii din sănătate au spus că femeile însărcinate trebuie să se consulte cu medicul de familie înainte să decidă dacă se vaccinează sau nu.

Noi am analizat, între lunile decembrie și martie, 84 dintre femei care erau însărcinate și alte 31 care alăptau.

Totuși, studiul acesta este doar o piesă dintr-un puzzle esențial, pentru a oferi femeilor însărcinate și celor care alăptează consiliere și sfaturi bazate pe cercetări în privința vaccinurilor.

Adepții mișcării antivaccinare continuă să răspândească mitul că vaccinul perturbă ADN-ul, ceea ce este imposibil din punct de vedere fiziologic, pentru că vaccinurile nu intră în materialul nostru genetic.

În realitate, având în vedere cât de bine funcționează vaccinurile de la Pfizer și Moderna, există un risc foarte scăzut pentru dezvoltarea copilului, însă există beneficii mari”, precizează oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu