Prima apariție a instituției prefectului, ca atare, în administrația societății românești datează din a doua jumătate a secolului XIX, fiind consacrată prin Legea pentru înființarea consiliilor județene, din 2 aprilie 1864, și Legea comunală din 1 aprilie 1864, inspirate după modelul francez al timpului.
Prin Legea nr. 396 din 2/14 aprilie 1864 se reglementează prima împărțire administrativ-teritorială a statului român în județe și se stabilesc primele organe administrative de la acest nivel, organe care ulterior au avut ca principală menire asigurarea implementării noului cadru legislativ și a măsurilor inovatoare impuse în cadrul procesului de consolidare și modernizare a statului. În plan local, principalul rol pentru executarea măsurilor amintite mai sus l-a avut o instituție nouă pentru administrația românească - prefectul - care era capul administrației județene, conducea toate lucrările acestei administrații și executa hotărârile consiliului județean.
Prin legea din 1864 se organizează pentru prima dată administrația județelor țării. Județul nu era numai o subdiviziune administrativă a statului, ci și o persoană juridică învestită cu o anumită putere politică și drepturi patrimoniale. Tot prin această lege, prefectului i se stabilea calitatea de reprezentant al puterii centrale în județ și administrator al intereselor locale.
Prin Legea din 1 noiembrie 1892, se specifică în mod clar locul și rolul instituțional al prefectului. Se precizează în lege că “în capul fiecărui județ este câte un prefect”, “numit prin decret regal, la recomandarea Ministrului de Interne” și “reprezintă puterea executivă în toată circumscripțiunea supusă administrațiunii sale.”
O etapă importantă in evoluția prefectului și a instituției prefectului a reprezentat Decretul-lege nr. 1462 din 1920, prin care se înceta activitatea organismelor provizorii din provinciile unite cu România și se puneau bazele legii unificării administrative care va consacra caracterul unitar al sistemului legislativ pe tot cuprinsul țării.
În Legea de unificare administrativă din 1925, instituția prefectului era tratată ca reprezentând autoritatea centrală, având atribuții de control. Prefectul era numit prin decret regal, în urma propunerii Ministrului de Interne. Pentru a putea fi numit prefect, pe lângă condițiile generale cerute funcționarilor publici, candidatul trebuia să aibă 30 de ani împliniți și să posede diploma unei școli superioare recunoscute de stat.
Pe baza acestor legi și-au desfășurat activitatea instituțională cei opt prefecți ai județului Mureș-Turda, între 1919-1925, asigurând transferul decizional al puterii executive centrale în teritoriu, fapt ce a permis integrarea instituțională și administrativă a județului în sistemul unitar administrativ-teritorial al României interbelice. Primul prefect român al județului Mureș, după marele act istoric al Unirii Transilvaniei cu România, a fost Dr. Ioan Vescan, fiind una dintre cele mai reprezentative personalități a județului Mureș din ultimi 100 de ani, fiind și singurul politician care a fost învestit de trei ori în demnitatea de prefect din istoria instituției: (1919-1920) (1928-1931) (1932-1933). Totodată, de reținut este faptul că PRESA, ca mijloc de informare, a fost domeniul cu cea mai amplă dezvoltare în perioada interbelică. Astfel, dacă în anul 1919 existau 25 de publicații, dintre care două românești (Mureș-Turda și Românul târnăvean), în anul 1925 existau 73 de publicații, dintre care 34 în limba română.
Legea pentru organizarea administrației din 1929 este prima care delimitează autoritățile alese de cele numite. Prefectul nu mai este șeful administrației județene, fiind “reprezentant al guvernului.” El exercită “controlul și supravegherea tuturor administrațiilor locale.” În calitate de delegat al autorității centrale, el reprezenta guvernul și puterea executivă.
Ulterior, prefectul dobândește un rol deosebit de important ca șef al administrației județene, care supraveghea toate așezămintele culturale și serviciile publice prin legea administrativă din 1936. Prefectul era, de asemenea, șeful poliției și al jandarmeriei. În încercarea de profesionalizare a instituției, prefectul devine funcționar de carieră, numit prin decret regal și are dreptul de a numi primarii din comunele rurale și urbane de reședință și de a desemna membrii de drept în consiliul comunal. Însă, prin Legea administrativă din 1938 se desființează administrația autonomă a județului, înființându-se ținutul, județul rămânând numai o circumscripție în care funcționează serviciile exterioare ale ministerelor.
În perioada 1940-1944, în baza Decretului-Lege din 1940, se revine la prefect ca funcționar public și la comună și județ ca unități administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu. Prefectul își menține rolul de reprezentant al guvernului. La încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în vederea aplicării măsurilor interne, se apelează din nou la prefect, și avem în vedere dispozițiile Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
După anul 1944, regimul comunist a desființat instituția prefectului, aceasta fiind repusă în locul și rolul ce i se cuvin după decembrie 1989.
Constituția României, adoptată de Parlament și aprobată prin referendum în decembrie 1991, repune instituția prefectului pe noi principii organizatorice și funcționale, pornind de la tradițiile românești în materie. Constituția stabilește la alineatul 2 al articolului 123 faptul că “prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și alte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.”
În continuare, o serie de acte normative adoptate între anii 2001 și 2004 vor contribui la clarificarea statutului prefectului. Astfel, legea administrației publice locale nr. 215/2001 delimitează definitiv rolul și locul instituției prefectului, prefigurând astfel adoptarea de către Parlamentul României a Legii organice nr. 340/2004 privind instituția prefectului. Totodată, funcția de prefect devine atribuție publică, prin introducerea acestei funcții în categoria Înalților funcționari publici, pe baza Legii nr. 161/2003. Această lege reglementează unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, cu scopul de a preveni și sancționa corupția.
Atribuțiile prefectului și instituției prefectului au fost completate și modificate recent prin O.U.G. nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ. Astfel, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, fiind totodată și garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local, precum și atribuții în domeniul situațiilor de urgență. Potrivit art. 249 din aceeași lege, în îndeplinirea atribuțiilor și prerogativelor care îi revin prefectul este ajutat de doi subprefecți. Ordonanța de urgență nr. 4/2021 pentru modificarea și completarea O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, este în acord cu rolul constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, modifică art. 250, în sensul că funcțiile de prefect și subprefect sunt funcții de demnitate publică. În același timp, la nivelul Instituției prefectului se înființează funcția de secretar general, fiind înalt funcționar public, subordonat nemijlocit prefectului.
Prefecții care și-au desfășurat activitatea în județul Mureș după Revoluția din 1989 au fost: Vasile Urdea (1990-1992); Ileana Filipescu decedată (1992); Ioan Racolța (1992-1995); Gavril Țîru decedat (1995-1996); Ovidiu Natea (1996); Dorin Florea (1996-2000); Carmen Vamanu (2000-2001); Ioan Togănel (2001-2003); Ovidiu Natea al doilea mandat (2003-2004); Ciprian Dobre (2005-2008); Felicia Pop (2008-2009); Marius Pașcan (2009-2012); Valentin Constantin Bretfelean (2012); Alexandru Petru Frătean (2012); Corneliu Grosu (2012-2014); Vasile Liviu Oprea (2014); Lucian Goga (2014-2018); Mircea Dușa (2018-2019). Din data de 7 ianuarie 2020, prefect al județului Mureș este doamna Cristina-Mara Togănel, al cărei mandat a fost reînnoit prin Hotărărea nr. 25 din 03.03.2021 a Guvernului României. Totodată, în aceeași ședință de guvern au fost numiți și cei doi subprefecți: doamna Hang Ana Lucia - mandat nou - și domnul Nagy Zsigmond fiind reînvestit în funcție.
Succinta analiză a actelor normative, care au reglementat și reglementează instituția prefectului, evidențiază competența de reprezentare a Guvernului în teritoriu, competență care îi conferă prefectului un rol de interfață între cetățeni și administrația centrală a statului, pe de o parte, și cetățeni și administrația locală, pe de altă parte. Totodată, prefectul apare ca un garant al desfășurării activității administrației publice locale în conformitate cu legea, administrația putând acționa prin hotărâri de consiliu/dispoziții de primar/președinte numai în baza și în executarea unei legi, fiind un rezultat al apropierii, pe calea deconcentrării, a administrației publice față de cetățean.
