S-a născut la 27 martie 1888, într-o familie de preoți, mamă fiindu-i frumoasa și tânăra Nadejda Neagu. Copilăria i-a fost vrăjită de poveștile laice și de mitologia religioasă. De la părinți a deprins farmecul eseurilor populare și savoarea limbii române, sensibilitatea nativă pentru ele amplificându-i-se în clasele primare, la școala din Zaim, pe urmă la școala parohială, apoi la Seminarul teologic din Chișinău. Popasurle de învățătură și experiența de viață, care i-au prilejuit să se afirme puternic și mereu cu dragoste față de obștea națională ce l-a zămislit, l-au instruit asupra istoriei nedrepte în care au trăit strămoșii lui din 1812 încoace și care i-au stimulat înclinarea spre poezie și proză, domenii în care a exersat cu succes în anul 1910, în concurență cu alți lirici și prozatori, dar și mai târziu, între anii 1910-1914, pe când studia la Academia Teologică din Kiev, cu orgoliul e că instituția era rodul unui mare înaintaș de-al său, românul mitropolit Petru Movilă, atlet al ortodoxismului, susținător de neasemuit al Bisericii Ortodoxe. Tânărul de 26 de ani, bun cunoscător al limbilor greacă și latină, a fost numit profesor al Seminarului teologic din Chișinău. “Un profesor cult, frumos, apropiat de studenții săi și cu multă smerenie întru cele duhovnicești”, cum îl caracterizau colegii și studenții în devenire. A fost și un sârguincios autor de povești, nuvele, articole de presă.
Din tot ce scria, cu forță eminesciană, cum spunea inegalabilul și severul George Călinescu, se înalță ca o columnă de granit, înfruntând timpul și spațiul istoric, poemul devenit cântec național, “Limba noastră”, poem/imn de o gravitate aparte, amintind, ca mesaj, de “testamentul” lui G. Sion, Enăchiță Văcărescu, dar incomparabil cu acesta ca rostire, cu veritabilă hlamidă de metafore, cizelate, parcă, prin veacuri. “Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un șireag de piatră rară/ Pe moșie revărsată...”
