ÎNTRE SCILLA ȘI CARIBDA: COPIII PĂRINȚILOR PREA IUBITORI

Zilele trecute, m-am exprimat într-un articol în legătură cu copiii părinților toxici. Revin asupra subiectului și mă opresc la copiii cu părinți prea iubitori, toleranți, permisivi, care, în numele dragostei părintești necondiționate, acționează după ideea cunoscută: “Lasă să facă ce eu nu am avut voie ori să aibă ce eu nu am avut!”

Mă gândesc și la acei părinți care scapă copilul de sub autoritatea părintească, sub imperiul milei și protecției, că doar e copil!

Or fi acești părinți mai puțin toxici decât cei pe care i-am amintit în articolul anterior. Vă întreb, mă întreb și vă invit la un moment de reflecție. Fără supărare și fără ranchiună!

Cum este un astfel de părinte?

Încerc să vi-l prezint din perspectiva mea de dascăl (aflat la pensie), de părinte a doi copii și de bunică a trei nepoți. Iată-l!

Orice părinte care își răsfață copilul, permițându-i acestuia și ceea ce nu i se cuvine, cedând la insistențele lui prea repede și prea ușor. Cine pierde din autoritate în fața celui care a obținut ce vrea? Nu-i greu de ghicit!

Orice părinte căruia îi e teamă să fie ferm cu copilul (de orice vârstă), să-l învețe și să îi arate care îi este locul și rolul în familie, acel părinte care îi croiește acestuia calea spre libertatea de a face ce vrea, când vrea și după capul lui.

Orice părinte inconsecvent în ceea ce spune și face, punându-și copilul în încurcătură și nivelându-i calea spre încercarea de a scăpa de răspundere. În continuare, copilul nu va ezita să profite.

Orice părinte care face promisiuni, dar nu și le ține, crește un copil care își pierde încrederea în părinte și, la rândul lui, nu se va simți vizat să își respecte cuvântul.

Orice părinte ce face în locul copilului ceea ce, singur, ar putea face. În continuare, acest copil nu se va sfii să își folosească părintele în serviciul său.

Orice părinte care îi menajează (ba, chiar îi ascunde) relele obiceiuri, îl încurajează pe acesta să le continue.

Orice părinte care își “acoperă” copilul în orice situație, de fapt, nu-și iubește cu adevărat copilul. El se protejează pe sine, făcându-i rău acestuia. Văzându-se “acoperit” pentru orice comportament, copilul va profita.

Orice părinte care acum țipă, acum îl sărută, îl va face pe acesta să își astupe urechile la urlete și să nu guste dragostea adevărată din “pupa-l-ar mama!”.

Orice părinte care nu petrece destul timp cu copilul, precum și cel care nu îi acordă nicio atenție (ori prea puțină atenție). Deși nu intră în categoria părinților iubitori și toleranți, este la fel de toxic, fiind absent la nevoia copilului de a fi înțeles, încurajat și iubit.

În timp ce scriam aceste rânduri, mi-am dat seama că nu am prea vorbit despre părinții copiilor de azi, ci despre părinții copiilor din toate timpurile. Mă rog lui Dumnezeu, cum spune psalmistul: “Pune, Doamne, pază gurii mele și ușa de îngrădire împrejurul buzelor mele!”. În legătură cu acești părinți și copii, pot spune doar că pe acești părinți nu îi invidiez și mă bucur că sunt o bunică depășită(!). De ce? Pentru că acești copii par să fie concepuți online, născuți cu forța, crescuți și educați de computer, laptop, smartphone, având ca tată internetul și rețeaua de socializare drept mamă.

Ei cred că își bucură părinții când acceptă masa în familie, venind cu căștile pe urechi, punând telefonul deschis lângă blid. Nu aud, nu văd ce bagă în gură, bașca vreo conversație cu comesenii. Or fi auzit și ei de unul dintre îndemnurile ce țin de bunele maniere: Poftă bună, vă dorim, și la masă nu vorbim! Cert este că ei rămân în lumea lor.

Ferește, Doamne, ca bunica să întrebe: “Ce ați făcut azi la grădiniță, școală, facultate?” că și vine răspunsul “nimic!” ori “nașpa!”

Vă invit să îi întrebați, dacă aveți curajul, ce au mai citit din martie anul trecut până acum. Eu, una, nu mai am acest curaj! “Au mai pățit-o și alții, nu?” cum spune Alexandru Negruzzi într-una dintre nuvelele sale.

 

P.S. Pentru cei care nu au cunoscut ori auzit de Scilla și Caribda, fac o scurtă prezentare: aceștia erau doi monștri marini care înghițeau corăbiile celor ce se încumetau să traverseze apele învolburate ale Mării Mediterane, în zona strâmtorii Messina, pândită de multe pericole. Chiar dacă scăpai de o amenințare, curentul te trăgea de cealaltă parte. Treptat, expresia a ajuns să însemne a alege răul cel mai mic.

Știu că este greu să alegi între a crește fără părinți, cu părinți abuzivi, cu părinți prea iubitori, permisivi, dar mai știu și că au fost și mai sunt părinți adevărați, a căror iubire față de copii nu i-a transformat în simpli furnizori de cele necesare din punct de vedere material.

Din păcate, peste aceștia, azi, mai este și pandemia care ne distanțează, la propriu, și în plan sufletesc. Mai putem spera că iubirea ne va aduce împreună? Eu nădăjduiesc.

Lasă un comentariu