De mică, am fost pasionată de tot ceea ce ține de portul popular, de la costume și până la dansurile specifice regiunilor țării. Pasiunea pentru dansul popular a prins culoare la vârsta de 4 ani, când eram doar o copiluță timidă și cu două piciorușe stângi, fără să știu că voi ajunge să performez dansul popular.
Ce aș putea spune despre mine? ... Mă numesc CHERTES Iulia Maria, am 17 ani și sunt elevă în clasa a X-a C, la Liceul Teoretic “Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureș, la profilul Științe sociale.
Cu emoții, am intrat pentru prima dată în liceul în care urma să îmi petrec cei mai frumoși patru ani din viață, dar apariția virusului a stricat, pentru noi, cele mai frumoase momente din perioada liceului... În martie 2020, am fost bucuroși să avem două săptămâni de pauză, dar nu ne gândeam deloc că o să ajungem, după un an, să fim tot în mediul online, fără să reușim să ne mai vedem toți în sala de clasă de la etajul I al liceului. M-am obișnuit greu în acest mediu online, nu neapărat pentru tehnologie sau utilizarea device-urilor, dar mă gândeam, ca orice boboc ajuns la liceu, că o să cunosc noi colegi de clasă cu care o să adun numeroase amintiri, o să “lupt” pentru note, pentru care uneori să plângem, alteori să râdem, și o să reușesc să aduc satisfacția muncii profesorilor, care aveau să ne îndrume în cei patru ani de liceu. Continuarea clasei a IX-a am petrecut-o prin orele online... am avut dificultăți atât cu interacțiunile profesor-elev, deoarece nu eram obișnuiți cu mediul online, cât și cu mulțimea aplicațiilor pe care fiecare profesor le folosea pentru a comunica, cu noi. Clasa a X-a am început-o în două grupe, în sistem hibrid, prin utilizarea dispozitivelor din școală și a celor de acasă. Am reușit să parcurgem, în acest mod, cinci săptămâni la școală.
În acest liceu, mi-am confirmat și o mare pasiune pentru literatură și geografie, pe care le descoperisem încă din gimnaziu, dar pentru care, prin intermediul noilor profesori, pe care îi admir, am reușit să le dezvolt și să le învăț cu mult drag. Literatura nu a fost mereu punctul meu forte, dar, cu ajutorul doamnei profesoare de limba și literatura română, care ne-a îndrumat să citim diferite cărți, am ajuns să am un punct de vedere foarte bun pentru literatură. Geografia mi-a plăcut de mică, deoarece am fost mereu preocupată de a descoperi tradițiile și zonele geografice ale țării, de aici și pasiunea pentru dansul popular. Prin călătoriile oferite de lectură, de geografie și de dans, mintea mea e mai limpede și mă simt mai stabilă emoțional. E o legătură între ele ca între personajele dintr-o poveste.
Am dansat pentru prima dată la grădiniță, unde, îndrumați de doamna educatoare, am descoperit farmecul acestui tip de dansuri. Făceam parte din grupa “Iepurașilor”, ajungând mai târziu, prin intermediul a doi colegi de grupă, la un ansamblul unde am învățat taina dansului popular, sub coordonarea a doi instructori severi. Era o lume necunoscută încă, dar nu era nouă pentru mine. Am pășit cu pași mărunți în sala de dans, unde, la fel ca și mine, speriați și bucuroși în același timp, așteptau o grupă numeroasă de copii. Unii dintre ei practicau de ceva vreme dansul, alții nu. Am schițat, timp de un an și jumătate, pașii de bază ai dansului, dar am învățat și dansurile specifice anumitor regiuni. Cu multă durere, mi-am luat la revedere de la prima mea familie de dans popular, deoarece am vrut să continui deslușirea dansurilor tradiționale românești, într-un ansamblu care avea să ajungă pentru mine a doua familie.
La îndemnul mamei, am pășit, la fel ca și prima dată, cu frică, în sala de dans, unde aveam să îmi cunosc noua mea familie, “Ansamblul Prichindelul”. Am fost primită cu multă bucurie și prietenie de noii mei colegi, care, dacă stau să mă gândesc mai bine, acum îmi sunt ca niște frați. Instructorii erau mult mai amabili, mai tineri, cu zâmbetul pe buze, mereu. După fiecare repetiție, plecam cu multe vești pe care să le comunic părinților. Am avut parte de multe spectacole, de bucurii, de râsete, dar, după puțin timp de la intrarea mea în acest ansamblu, instructorii noștri au plecat, luându-le locul alți colegi de-ai dânșilor. Familia noastră, “Ansamblul Prichindelul”, după multe eforturi depuse și după schimbarea categoriei de vârstă, se numește în prezent “Ansamblul Spice Mureșene”. Pentru mine, acest ansamblu valorează foarte mult, deoarece aici am descoperit o mulțime de persoane minunate, cu care am reușit să dau vieții contur, prin toate amintirile petrecute cu ei și care a devenit un fel de terapie pentru suflet. Totodată, este mai frumos dansul în pereche sau într-un colectiv și nu e doar pentru că se stabilește o conexiune psihică între toți cei care dansează pe scenă, ci pur și simplu pentru că se împărtășește bucuria dansului. A fost un drum cu urcușuri și coborâșuri: am dat greș, am luat totul de la început, am învățat, iar cu mult efort depus am reușit să aducem acest ansamblu la un nivel înalt. Succesul acestui ansamblu se datorează instructorilor, care nu au renunțat și care și-au dedicat întreaga carieră evoluției acestui ansamblu, predându-ne dansurile din zona Bihorului, a Moldovei, a Târnavei, a Câmpiei Transilvaniei, a Bistriței, dar și dansul țigănesc.
Am avut spectacole atât în țară, cât și în străinătate, concursuri la care am avut numeroase premii fruntașe: Locul I, “Cântec joc și voie bună” - Moneasa; Locul I, “Buburuza de aur” - Târgu-Mureș; în Rădăuți, am câștigat și “Premiul de excelență” , apoi în Ocna Mureș, în Brașov, în Bușteni, de unde, iarăși, am reușit să venim acasă cu “Premiul cel mare”, dar și în Tulcea, la “Festivalul-Concurs Internațional de Folclor - Peștișorul de Aur”, unde am primit “Premiul de virtuozitate”. Făcând parte din acest ansamblu, am avut ocazia să fiu martoră și să văd, să simt cât de bine este privit folclorul românesc de către propriii săi locuitori.
Anul trecut, când totul mergea perfect, pandemia a reușit să ruineze multe realizări făcute în cei treisprezece ani de practicare a dansului popular, dar și multe visuri pentru anul acela. A fost o perioadă grea pentru mine, deoarece îmi lipseau foarte mult colegii și instructorii, dar și orele de repetiție, unde aveam ocazia să exprim ce nu puteam exprima prin cuvinte, unde parcă mă rupeam de realitate și mă simțeam mai relaxată, mai eliberată de toate greutățile cotidiene. În tot acel timp de pandemie, am pierdut legătura cu mulți dintre foștii colegi, cu care am reușit să adun foarte multe amintiri, dar am pierdut și condiția fizică, un lucru foarte important în succesul dansului, cum este și urechea muzicală și talentul. Nu îmi doream nimic mai mult decât să îmi revăd prietenii, să ne întâlnim cu toții, să râdem, să glumim și să povestim despre toate cele întâmplate în tot acest timp petrecut fără antrenamente. După un an, în care am așteptat cu sufletul la gură reîntoarcerea la cursurile de dans, cu reguli noi și cu multă seriozitate, am reușit să ne vedem în familia noastră ,,Spice Mureșene”.
Pentru mine, muzica și dansul se îmbină într-un tablou. Muzica este pânza, iar dansul este culoarea prin care artistul își exprimă emoțiile. Cu fiecare mișcare făcută de mine, tabloul se colorează tot mai mult. Fără dans, viața mi s-ar părea monotonă, gri și lipsită de culoare.
Dansul popular este pasiunea mea!
