ÎN PRIMUL TRIMESTRU, LA O MAȘINĂ NOUĂ, S-AU VÂNDUT CINCI SECOND-HAND!

Distribuie pe:

Asociația Importatorilor și Producătorilor de Automobile (AIPA) anunță că, în primele trei luni ale anului 2021, la fiecare mașină nouă cumpărată s-au vândut cinci second-hand.

Astfel, potrivit AIPA, în intervalul ianuarie - martie 2021, în România s-au vândut peste 122.000 de autoturisme noi și rulate, în scădere cu 10,3% față de numărul celor vândute în același interval din 2020. Totuși, în luna martie, vânzările cumulate (noi și second-hand) au crescut cu 19,3% față de aceeași lună din 2020.

„Dintre cele 122.061 de autoturisme, 20.762 au fost noi, iar 101.299 au fost second-hand. A existat o scădere, atât în privința unităților noi vândute (- 25,8%) în primele trei luni față de aceeași perioadă din 2020, cât și în privința unităților second-hand (- 6,3%).

Cele mai vândute mărci noi vândute în primele trei luni au fost Dacia (3.830 unități), Ford (1.915 unități), Toyota (1.882 unități), Hyundai (1.844 unități) și Skoda (1.767 unități), iar cele mai vândute mărci second-hand, în primele trei luni, au fost Volkswagen (24.863 unități), Audi (10.051 unități), BMW (9.898 unități), Ford (7.333 unități) și Opel (6.814 unități)", precizează AIPA într-un comunicat de presă (L.P.)

 

Lasă un comentariu