ÎNSTRĂINAREA COMPANIILOR DE STAT DE IMPORTANȚĂ STRATEGICĂ NAȚIONALĂ

Distribuie pe:

PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR

Declarație politică

Adresată de către: Deputat DUMITRIȚA GLIGA

Circumscripția electorală nr. 28, Mureș

Data: 31.03.2021

Titlul declarației: Înstrăinarea companiilor de stat de importanță strategică națională

 

BALADA PRIVATIZĂRII

Probabil că majoritatea dintre noi am fost convinși, în anii '90, că soluția pentru salvarea economiei românești este privatizarea întreprinderilor de stat. Infuzie de capital, investiții, tehnologii noi, management modern … Ne uitam la investitorii străini ca la niște sfinți veniți să ne mântuiască.

Teoretic, era minunat. Dar încet, încet, industria noastră s-a transformat în fier vechi și o mulțime de muncitori, cu meserii și calificări înalte, au ajuns mână de lucru ieftină pentru munci necalificate, în țări străine. Cu mici excepții, acesta este rezultatul marii privatizări.

Fără îndoială, am fost naivi. Și mai grav este că încă nu ne-am vindecat de această naivitate. Înghițim gogoși în continuare și vindem tot ce putem, fără discernământ.

Considerând, probabil, că este un moment prielnic, la umbra pandemiei, Guvernul și „băieții deștepți" fac jocurile pentru o nouă lovitură de grație. Se pregătește terenul pentru privatizarea unor mari companii de stat, de interes strategic național, cum ar fi CEC, Portul Constanța, Hidroelectrica...

Bineînțeles, o să fim serviți cu aceleași povești: capitalizare, marketing, know-how și alte neologisme răsuflate. Un singur lucru o să fie însă sigur: nu vor mai fi ale noastre!

Nu pot să cred că, după atâtea experiențe nereușite, continuăm să facem asemenea greșeli! Și nu pot să nu mă întreb dacă domnul prim-ministru Cîțu face de capul lui ce face sau numai primește ordine și execută ca un caporal devotat?

 

Domnule Președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum este cunoscut, pe agenda de lucru a Camerei Deputaților se află proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind „unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică" (PL-x 139/24.03.2021), act normativ adoptat de Senat, în 22.03.2021, în calitate de primă Cameră sesizată.

Aparent, din expunerea de motive aferentă acestui proiect de act normativ răzbate grija deosebită a guvernanților atunci când vine vorba despre marile companii de stat, de importanță strategică națională, privind îmbunătățirea activității acestora pe linie de „recapitalizare, modernizare, investiții, cu efecte pozitive în ceea ce privește eficiența economică".

Dar cum se gândește Guvernul să realizeze asemenea obiective, altfel ambițioase și lăudabile? Aici, expunerea de motive este mult mai reținută, ca să nu spun complet eliptică în argumente, menționându-se totuși considerente legate de evitarea unui „statut discriminatoriu în raport cu operatorii cu capital privat și în special concurenți", în paralel cu evitarea „riscului major al diminuării resurselor financiare atrase".

Desigur, ne putem întreba: care resurse financiare atrase - și, mai ales, în folosul cui, de vreme ce toate marile corporații care investesc în România nu sunt deranjate în niciun fel să-și transfere profiturile în țările de origine?

Mai simplu spus, guvernul își propune să dea cale liberă înstrăinării acțiunilor statului la cele mai profitabile întreprinderi - care mai există încă în portofoliul statului - adică ale unor companii de interes strategic național, fie că vorbim de CEC, HIDROELECTRICA sau de PORTUL MARITIM CONSTANȚA. În spatele falselor acțiuni de eficientizare, se pregătește terenul pentru a fi vândute mult sub valoarea lor de piață, spre profitul unor așa-ziși investitori strategici, care, așa cum procedează toți, vor externaliza profitul realizat, în țările lor. Mai ales că România oferă un cadru legislativ deosebit de permisiv, spre paguba noastră a tuturor. Bineînțeles, se pare că aici Guvernul nu consideră că trebuie să fie grabă pentru eficientizare.

Potrivit unor declarații publice ale premierului Cîțu, vânzarea acțiunilor deținute de stat, la marile companii naționale de interes strategic, nu reprezintă înstrăinarea respectivelor întreprinderi, ci doar „capitalizarea" lor, omițând să ne spună însă în beneficiul cui? Pentru că al țării, în niciun caz!

În plus, șeful guvernului afirmă că cedarea controlului statului la nivelul unor companii fanion ale economiei naționale reprezintă, nici mai mult nici mai puțin, decât „un semnal pe care îl dă străinilor că în România proprietatea privată este sfântă".

Cum așa, domnule premier? Privatizăm de dragul privatizării? Oare acesta trebuie să fie sensul și scopul unei privatizări? Să arătăm altora că proprietatea privată este „sfântă" la noi, fără să vorbim însă absolut nimic despre eficiența economică și profitabilitatea pentru statul român a unui asemenea demers?

Evident, în România, proprietatea privată se bucură de toată protecția juridică necesară, dar cu tot respectul cuvenit, îl informăm pe domnul premier că în Constituția României, la art. 136 (5), scrie negru pe alb: „proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice." Nu sfântă și nu pentru impresionat străinii.

Pe de altă parte, nu putem să nu ne întrebăm la ce „străini" face referire premierul Cîțu? Cu părere de rău, dar trebuie să ne punem problema dacă premierul nostru nu acționează cumva la o anumită comandă externă, din moment ce expune situația în acești termeni. Din curiozitate, despre interesul național ce ne poate spune șeful Guvernului? Acesta nu este „sfânt"?

Peste tot în lume, și mai ales în Europa, în aceste circumstanțe complicate, de criză economică globală acută, guvernele responsabile sunt preocupate să-și protejeze companiile de interes strategic național. Iar noi, ce facem? Prin deosebita „grijă" și „bunele intenții" ale unora, nu știm cum să deschidem mai larg „porțile" privatizării, cu orice preț, prin înstrăinarea celor mai profitabile companii de stat!

Din acest punct de vedere, guvernul ar avea de unde să se inspire - dacă ar avea bunăvoința necesară - pentru simplul motiv că exemplele de bune practici în domeniu abundă. În Germania, de exemplu, în Bundestag există inițiative legislative pentru îmbunătățirea cadrului normativ, cu obiectivul clar de a proteja companiile de importanță strategică națională și prevenirea unor eventuale tentative de preluare a lor de către firme străine.

Știm că multe dintre companiile mari de stat nu funcționează la parametri doriți, dar datoria Guvernului este să se ocupe de buna funcționare a economiei. Și dacă tot se laudă domnul premier Cîțu că „știe să lucreze cu instrumentele pieței de capital", așteptăm să adopte măsuri corespunzătoare pentru îmbunătățirea radicală a managementului acestor companii. Pentru început, îi sugerăm să reducă din armata de „băieți deștepți" care populează absolut inutil și păgubos consiliile de administrație.

Argumentele pentru acest demers nu sunt convingătoare și consider că este absolut inadmisibil să vinzi pe nimic - sau să te debarasezi de controlul unor companii de stat, de importanță strategică națională - doar pentru nu ești capabil să-i eficientizezi managementul sau doar pentru că vrei să dai bine în ochii unora de afară.

Mai grav de atât, domnule premier Cîțu, graba și modul în care doriți să realizați transfer de capital de la aceste companii de stat ne obligă inevitabil să ne întrebăm dacă sunteți de bună credință și dacă Guvernul condus de către dumneavoastră apără corect interesele României.

Vă mulțumesc!

 

Lasă un comentariu