Mă numesc RUSU PATRICIA ADELA, am 14 ani și sunt elevă în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „Sfântul Petru" din Sînpetru de Campie. Sunt o persoană simplă, modestă și ambițioasă. În ceea ce privește perioada online, din punctul meu de vedere, m-am adaptat destul de bine. La început, recunosc, mi-a fost greu să trec de la un „mediu" la altul, dar nu imposibil, așa că pot spune că am reușit să trec cu brio de perioada online. Multe dificultăți, în acea perioadă, nu am întâmpinat deoarece am fost conștiincioasă și mi-am făcut datoria de elev. Am observat că programul meu de somn era haotic, iar mesele nu prea puteam sa le iau în mod regulat, așa cum doream eu, dar aceste mici obstacole nu m-au oprit și am reușit să trec cu bine peste toate dificultățile care au fost. Pe parcursul anilor de școală, materia mea preferată este Educația plastică, deoarece prin desen îmi aștern gândurile, sentimentele și emoțiile. Ed.plastică este o materie ușoară, unde nu există stres și presiune, și unde poți să te exprimi fără cuvinte. Cărțile mele preferate sunt: „Steaua Sudului", „Capitanul Hatteras", „Capitan la 15 ani", de Jules Verne, „Legende Istorice", de Dimitrie Bolintineanu etc. Ultima carte citită de mine este „O mie și una de nopți", o antologie de povești culese de-a lungul secolelor, de diferiti autori, traducători și literați din diferite țări. Ca și gen este basm.Toate cărțile enumerate mai devreme le recomand tuturor, deoarece sunt foarte interesante și te dezvoltă intelectual.
Modelul meu de cadru didactic ideal este acel profesor sever, când este nevoie, însă, în același timp, permite și gluma, să fie corect față de fiecare (chiar dacă unii elevi sau părinți vor considera că este o „nedreptate"), să fie acel profesor care își iubește elevii și care merge cu drag și pasiune la ore, adică să se dedice 100%. Pentru mine, profesorul ideal este acela care împărtășește momentele bune și mai puțin bune, cu clasa sa, adică e trup și suflet alături de elevi.
Din punctul meu de vedere, sistemul de învățământ, la noi în țară, este unul foarte învechit, cu mai multe dezavantaje decât avantaje. Din propria mea experiență, fiind prima generație cu programa nouă, este un haos. Pe lângă faptul că la fiecare început de an școlar nu am beneficiat de manuale la timp, am fost și prima generație cu programa foarte schimbată, și nu simplificată, ci tot mai complicată. Sunt, spre exemplu, foarte multe materii care sunt în plus, care nu ne ajută în dezvoltarea noastră personală viitoare. Ar trebui să se pună accent pe aptitudinile fiecărui copil și să studieze fiecare mai mult ceea ce se potrivește.
Consider că notele nu sunt o sursă de motivație și nu reflectă neapărat inteligența. De cele mai multe ori, notele nu îți oferă motivație, ci te inhibă sau te pot aduce într-o stare de nesiguranță. Într-adevăr, notele arată capacitatea, nivelul de memorare, dar nu și inteligența. În concluzie, notele sunt o sursă de motivație petru elevi sau nu.
Probabil că va mai dura mult timp până când sistemul de învățământ românesc va intra pe un făgaș normal.
Sunt la o vârstă la care nu tratez cu seriozitate tot ce se întâmplă în jurul meu . La început, am luat ca pe o glumă trecerea în mediul online a orelor, dar, pe parcurs, am realizat gravitatea situației.
În 10 martie 2020, am primit vestea care ne-a marcat atât de mult pe toți: ni s-a spus că vom rămâne, pentru două săptămâni, acasă. Când am auzit, ne-am bucurat pentru că nu știam ce va urma. Pe zi ce trecea, vedeam oamenii din jurul meu tot mai agitați și nu înțelegeam ce se întâmplă.
Începerea orelor online ne-a obligat să ne creăm o lume virtuală, să fim dependenți de tot ce înseamnă internet, fiind nevoiți să păstrăm distanța socială și să ieșim cât mai puțin din casă sau deloc. Dacă închiderea școlilor, pentru unii, provoacă neliniște, reacția mea nu a fost conform așteptărilor tuturor. Programul online mi se părea mult mai lejer și ușor. Pe parcurs, am întâmpinat și dificultăți: lecțiile predate de către profesori în fața unui ecran au fost mult mai greu de înțeles. Internetul nu a fost mereu de partea noastră și, de cele mai multe ori, eram întrerupți de la oră.
Cu toate că a fost o perioadă dificilă, am fost izolați, nu ne-am putut întâlni cu prietenii, rudele și colegii, singura sursă de comunicare fiind mediul online,am avut și un avantaj, acela fiind timpul petrecut cu familia.
Materia mea preferată este Româna, deoarece o înțeleg foarte bine și îmi place să citesc. Literatura fantastică sau reală face ca totul să fie interesant și plin de mister. Când citesc o carte, am impresia că vizionez un film, că sunt alături de personaje, chiar dacă privesc niște rânduri în alb-negru.
Una dintre cărțile mele preferate și ultima citită este „Doctor Quinn", scrisă de Dorothy Laudan. În această carte este vorba despre o tânără plină de curaj, care luptă pentru a-și îndeplini visul de a deveni medic, după pierderea singurului mentor și sprijin, tatăl său, care a făcut-o asociată la cabinetul său, „Doctor Quinn", de unde îi vine și numele. Aceasta nu este susținută, din contră, familia ei o descurajează și își dorește să renunțe la postura de medic, deoarece în acea vreme femeile nu erau privite cu prea multă importanță și nimeni nu dorea o femeie medic. Cu toate acestea, doctor Michaela Quinn nu renunță și pleacă într-un oraș din Colorado pentru a-și îndeplini visul. Și-a pierdut entuziasmul, când a văzut că oamenii de aici au aceeași mentalitate, dar ea nu se dă bătută și, după multă vreme, le câștigă încrederea localnicilor, își îndeplinește visul, fiind susținută și de familie, în cele din urmă. Din această carte am învățat faptul că nu trebuie să ne dăm bătuți, chiar dacă nu avem un sprijin, noi înșine suntem propriul sprijin. Cu cât avansăm în crearea și munca unui vis, cu atât șansele sunt mai mari de a se îndeplini.
O altă carte citită, care mi-a plăcut foarte mult și o recomand, este „Pacienta tacută", scrisă de Alex Michaelides, deoarece această poveste ne arată că uneori și persoanele în care ai cea mai mare încredere, care crezi că nu te vor trăda niciodată și vor fi mereu alături de tine, nu sunt chiar așa, și când vor avea ocazia te vor face să suferi. La fel este și în cazul Alicei Berenson, o pictoriță renumită, trădată de soțul ei, și care decide să nu mai vorbească până la apariția psihoterapeutului, care îi schimbă viața.
În perspectiva mea, un profesor trebuie să fie calm, explicit, să nu pună prea multă presiune pe elevi, iar comunicarea să fie specială, cu fiecare în parte, acesta cunoscând din priviri situația.
Structura sistemului de învățământ mi se pare că funcționează bine, dar sunt unele lucruri care ar trebui modificate. După cele 6 ore petrecute la școală, elevii primesc prea multe teme, ocupându-și întreaga zi cu ele, astfel nu mai rămâne timp și pentru activitățile care îi fac fericiți. Profesorii trebuie să fie binedispuși pentru fiecare oră, predând lecția pe înțelesul tuturor, deoarece fiecare elev învață diferit.
Mi-a fost adresată întrebarea „Te motivează notele?", iar răspunsul meu a fost, „Da, notele mă motivează". Fiecare notă de 10 este mereu însoțită de bucurie, iar fiecare notă mică îmi aduce puțină dezamăgire, dar, în același timp, mă face să muncesc mai mult pentru a obține rezultatul dorit.
SĂRMĂȘAN DARIA RALUCA, Școala Gimnazială „Sfântul Petru" din Sînpetru de Câmpie
Mă numesc SEBASTIAN SUCIACHI, am 13 ani și sunt elev în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială „Sfântul Petru" din Sânpetru de Câmpie.
Datorită faptului că orele din școala noastră s-au desfășurat destul de mult timp online, am avut ocazia să văd atât aspecte pozitive, cât și negative ale acestui tip de predare. Cel mai bun dintre ele este utilizarea tehnologiei - trăim într-o lume în care tehnologia este indispensabilă, așa că eu consider faptul că, a învăța mai bine cum să o folosim, ne aduce numai foloase. Dar, deși în perioada online ne-am folosit mult de tehnologie, la momentul în care ne vom întoarce fizic la școală, toată cunoștința acumulată nu ne va fi de folos, deoarece în școală nu avem niciun mijloc de folosire a dispozitivelor electronice în scopul învățării. Din puncul meu de vedere, această „trecere" este un aspect la care încă se mai poate lucra.
Nu pot spune că am fost stresat în perioada online, dar după 6 ORE de stat cu capul în laptop, îmi face mare plăcere să deschid o carte și să mă cufund în poveste. În această perioadă am citit destul de multe cărți, dar cele mai bune au fost „Alchimistul" - Paulo Coelho, „În Brooklyn crește un copac" - Betty Smith.
Ultima carte citită este „Cum să oprești timpul", de Matt Haig.
Subiectul este o poveste de dragoste care dăinuie peste secole, între un bărbat pierdut în timp și o femeie care îl poate salva, dar și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți să trăiești cu adevărat.
De asemenea, în această perioadă, am constatat, din păcate, că sistemul nostru de învățământ este încă bazat mai mult pe reținerea unor informații, decât pe dezvoltarea inteligenței și capacității de a rezolva probleme cu care ne vom confrunta în viața reală, ca de exemplu administrarea banilor, nu probleme de genul ecuațiilor repetitive pe care le primim la ora de matematică.
Totuși, sunt mulțumit de performanțele și notele mele din perioada online.
În concluzie, sistemul de învățământ online este destul de bine adaptat la noua situație, dar mai sunt aspecte la care se poate lucra.
