SOLICITAREA DEPUTATULUI DE MUREȘ, DAN TANASĂ, PRIVIND SITUAȚIA ROMÂNILOR DIN JUDEȚELE COVASNA, HARGHITA ȘI MUREȘ, RESPINSĂ DE CONDUCEREA CAMEREI DEPUTAȚILOR

Distribuie pe:

Deputatul mureșean Dan Tanasă (AUR) a adresat Biroului permanent al Camerei Deputaților o propunere din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, solicitând acordul pentru constituirea subcomisiei pentru problemele românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș.

“(...) Necesitatea înființării unei astfel de subcomisii este determinată de problemele specifice cu care se confruntă comunitățile de români, numeric minoritare, din zona județelor Covasna, Harghita și Mureș, precum și de repetatele apeluri publice ale societății civile din zonă, lansate către instituțiile administrației publice centrale, către Guvern și președintele României, prin care au reclamat găsirea unor soluții care să asigure păstrarea și afirmarea identității, a culturii și tradiției lor. Din păcate, necesitatea constituirii acestei subcomisii este ridicată și de faptul că, în ultimul deceniu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a emis zeci de decizii prin care a constatat faptul că în județele Covasna, Harghita și Mureș, comunitatea românilor este supusă unui proces sistematic de discriminare, pe criterii etnice, de către autoritățile administrației publice locale din zonă. Atunci când CNCD a refuzat să constate discriminarea, instanțele de judecată au obligat CNCD să facă acest lucru în zeci de cazuri. (...) Membrii subcomisiei vor iniția un dialog constructiv cu autoritățile administrației publice locale, instituțiile prefectului și serviciile publice deconcertate din zona județelor Covasna, Harghita și Mureș, pentru a identifica problemele specifice cu care se confruntă comunitățile de români din cele trei județe. Subcomisia va întocmi rapoarte, va adresa sesizări instituțiilor publice și va face propuneri de legi sau modificări legislative care să protejeze comunitățile de români din cele trei județe”, se arată, între altele, în documentul adresat Biroului permanent al Camerei Deputaților. “După cum știți, la Comisia pentru drepturile omului și problemele minorităților există subcomisia pentru problemele minorității maghiare, foarte bine, există subcomisia pentru problemele minorității rome, foarte bine, să fie primit, colegii de la USR au cerut și au înființat subcomisia pentru societatea civilă, eu vă supun atenției și îi rog pe liderii tuturor partidelor politice să dea dovadă de înțelegere și să ne sprijine în constituirea subcomisiei pentru problemele românilor din Harghita, Covasna și Mureș”, a spus Tanasă, adăugând că “problematica românilor din Harghita, Covasna și Mureș este una de interes și una arhicunoscută la nivelul opiniei publice românești”.

“Ca atare, vă solicit sprijin să constituim și această subcomisie. Dacă se poate pentru etnicii maghiari, se poate pentru etnicii romi, foarte bine, eu zic că se poate și pentru etnicii români, care sunt într-o situație numeric minoritară în Harghita, Covasna, Mureș”, a conchis deputatul.

În ciuda argumentelor prezentate, reprezentanții UDMR, PNL și USR PLUS, din cadrul Biroului permanent al Camerei Deputaților, au respins, marți, 6 aprilie, solicitarea în speță.

“Culmea, reprezentantul minorității germane a susținut propunerea AUR”, notează Dan Tanasă pe pagina sa de socializare.

Nădăjduim că, în situația dată și în virtutea profundelor sentimente patriotice (de “adâncă simțire românească”), societățile cultural-patriotice de pe plan local vor exprima, public, un punct de vedere coerent și argumentat, neomițând să-i acorde reprezentantului minorității germane “o frumoasă diplomă de participare”...

 

 

Lasă un comentariu