SECRETARII DE STAT DIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, IMPLICAȚI ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII ȘI A TESTĂRII

Distribuie pe:

Secretarii de stat din Ministerul Educației se vor deplasa, vreme de trei săptămâni, în fiecare județ și vor promova importanța vaccinării personalului din învățământ și a testării, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la Antena 3.

“Deja, de mâine dimineață, colegii secretari de stat vor avea întâlniri în fiecare județ, vor începe cu județele Brașov, Sibiu, apoi Giurgiu și, vreme de trei săptămâni, toate județele vor beneficia de aceste dezbateri, în care se va prezenta importanța și necesitatea vaccinării și testării, dar în egală măsură se va analiza situația din perspectiva conectivității la internet a școlilor din respectivul județ, a disponibilității de echipamente, a formării cadrelor didactice pentru predare online. Se vor discuta planurile cadru pentru liceu, un subiect extrem de important, nevoia de investiții în județul respectiv din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, discuțiile din teritoriu vor avea ca teme și digitalizarea și bursele școlare.

Cîmpeanu a mai spus că obiectivul Ministerului Educației este acela de a deschide cât “mai grabnic”, cu prezență fizică, “absolut toate școlile” din România, în funcție, însă, de evoluția epidemiologică.

 

UN STUDIU REALIZAT ÎN GERMANIA ARATĂ IMPACTUL REDUCERII CONSUMULUI DE CARNE ASUPRA MEDIULUI

Reducerea consumului de carne are un impact semnificativ asupra emisiilor de carbon, potrivit unui raport realizat de World Wide Fund for Nature (WWF), în Germania, și publicat miercuri, informează DPA.

Studiul a analizat așa-numita dietă flexitariană, ai cărei adepți consumă în medie 470 de grame de carne pe săptămână, prin comparație cu un german obișnuit care consumă 817 grame de carne săptămânal. Împreună cu produsele lactate, aceasta reprezintă 70% din emisiile de carbon provenite din producția de hrană.

Reducerea consumului de carne la jumătate ar putea reduce emisiile de carbon ale Germaniei cu 27%, echivalentul a 56 de milioane de tone, potrivit WWF.

Dacă toată lumea ar adopta o dietă complet vegetariană sau vegană, emisiile de carbon ar putea fi reduse chiar cu jumătate, sau cu o cantitate cuprinsă între 98 și 102 milioane de tone, a precizat WWF.

 

MAGIUNUL DE PRUNE TOPOLOVENI A AJUNS ÎN 20 DE STATE

Magiunul de prune Topoloveni a reușit să ajungă în 20 de state, după obținerea certificării din partea Comisiei Europene cu Indicația Geografică Protejată (IGP), plasând astfel România în rândul țărilor cu un important cuvânt de spus în alimentația de calitate, potrivit unui comunicat al companiei remis AGERPRES.

“Primul produs românesc cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și, vreme de șase ani, singurul, magiunul din prune Topoloveni a reușit să plaseze România în rândul țărilor cu un important cuvânt de spus în alimentația de calitate. La 10 ani distanță de la 7 aprilie 2011, magiunul din prune Topoloveni a ajuns în 20 de state: Rusia, Elveția, Norvegia, SUA, UAE, Japonia, Vietnam, Coreea, Grecia, Marea Britanie, Brazilia, Germania, Franța, Belgia, Belarus, Spania, Italia, Muntenegru, China, Canada”, susțin reprezentanții companiei.

În 2020, magiunul din prune Topoloveni a fost inclus în Registrul Național al Mențiunilor Nutriționale și de Sănătate, recunoscându-i-se o dată în plus proprietățile nutriționale. Toate celelalte produse ale companiei, puse ulterior pe piață, au fost create în aceeași direcție consolidată de către magiunul din prune Topoloveni.

 

O INFIRMIERĂ FINLANDEZĂ A INVENTAT O TEHNICĂ PENTRU A EXTRAGE DOZE SUPLIMENTARE DE VACCIN

Infirmiera finlandeză Sari Roos a inventat o tehnică nouă care îi permite să extragă mai multe doze din flacoanele de vaccinuri anti-COVID-19, contribuind astfel la limitarea penuriei de seruri și la imunizarea unui număr mai mare de persoane, informează Reuters.

Tehnica ei, bazată pe bule de aer, face posibilă extragerea celei de-a șaptea doze din flacoanele de vaccin Pfizer-BioNTech - cu una mai mult decât cele șase doze aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și care pot fi extrase, în mod normal, cu ajutorul unor ace și seringi speciale.

Însă, acele ace, și seringi speciale, denumite “low-dead-space” (“cu spațiu mort redus”), nu sunt disponibile în cantități suficiente la nivel global, fapt care face noua tehnică inventată de Sari Roos cu atât mai prețioasă pentru țările care încearcă să își protejeze populațiile împotriva noilor variante de coronavirus, mai infecțioase, și care contribuie la propagarea celui de-al treilea val al pandemiei de COVID-19.

 

MEDICII DE FAMILIE VOR UN TARIF ECHITABIL, CALCULAT TRANSPARENT” PENTRU VACCINAREA ANTI-COVID

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) susține procesul de vaccinare împotriva COVID-19, însă afirmă că imunizarea în cabinetele medicilor de familie necesită “ajustarea suportului legislativ pentru a asigura flexibilitate”, precum și un tarif “echitabil, calculat transparent”.

Reprezentanții medicilor de familie doresc ca distribuția vaccinului să se facă la cabinet, să le fie asigurată logistica, sistemul de contractare să fie simplificat, la fel programarea și raportarea, dar și să se stabilească unui tarif “echitabil, calculat transparent”.

 

 

Lasă un comentariu