LISANDRU

Distribuie pe:

Orășelul maramureșean Târgu Lăpuș are în componența lui nu mai puțin de 13 sate și cătune, iar casele, gospodăriile, grădinile, pământurile, pădurile și iazurile acestora sunt risipite pe o suprafață de trei ori mai mare decât cele două municipii-reședințe de județ învecinate la un loc: Baia Mare și Satu Mare. Ca urmare, înmănunchează și câteva zeci de vechi biserici din lemn, precum și sute și sute de porți sculptate și sfinte cruci și troițe cioplite cu măiestrie, presărate la răscruci de ulițe de sate și de drumuri de hotar. Iar cum marea lor majoritate poartă amprenta mâinilor măiestre și bătătorite ale lui Alexandru Perța-Cuza, din satul Rogoz, ca și ale înaintașilor săi părinți, bunici și străbunici, mă gândesc că ar fi nimerit să reproduc, fie chiar și numai una dintre destăinuirile rostite de “Lisandru”, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Ia auziți, domniile voastre, ce vorbe le-au fost dat să audă urechilor mele de radioreporter și de gazetar al scrisului pe hârtie: “În chiar ziua când împlineam 7 ani (el fiind născut la 20 ianuarie 1946), am primit în dar de la bunul meu tată, “meșter în toate”, o daltă, o rindea și un fierăstrău, după care, de față cu toți cei ai casei, mi-a spus, cu glas blând dar poruncitor: “Dragă fiule, de aici încolo să încerci să nu-ți bați joc de lemn!”. Și ce credeți că am făcut în toți acești mulți ani de meșteșug țărănesc?! Am avut grijă să înfrumusețez, mai ales “lemnele urâte”. Pentru că din lemne faine poate face oricine așchii pentru foc, dar ca să dai viață lemnului, care nu are altă soartă decât să ardă în sobă sau să putrezească în pădure, e lucru mare!”

Mărturie vie a acestor adevăruri ale spuselor sale stau sutele și sutele de cioplituri artistice, dăltuite în așa-zisele “lemne urâte”, transformate de mâinile sale bătătorite în adevărate capodopere! Ele sunt expuse nu numai în întreaga țară, dar și departe de fruntariile ei. Mai ales în acele colțuri ale lumii în care românii, oricât de departe ar fi, nu și-au uitat credința străbună. Dar nu au uitat nici să se veselească în jocuri populare românești; să îmbrace mândrele straie țărănești și să doinească și jelească în dulcele grai strămoșesc. Astfel de mărturii, menite să dureze peste veacuri, sunt și cele trei falnice biserici maramureșene din lemn, care își au bârnele, șindrilele și clopotnițele țuguiate până în înaltul cerurilor a tot atâtea îndepărtate țări străine. Făuritorii lor sunt iscusiții meșteri ai Țării Lăpușului, îndrumați de maestrul-cioplitor Lisandru. Cu precizarea că cele trei lăcașuri de rugăciune și închinare poartă mai mult decât un singur hram, fiecare în parte. Ca urmare, una dintre aceste biserici din lemn are atât hramul “Buna Vestire”, cât și “Sfânta Treime”; o alta “Înălțarea Sfintei Cruci” și “Sfinții Români”, iar ultima dintre ele, “Nașterea Maicii Domnului” și “Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Precizez că cele trei biserici înfrumusețează, cu liniștea și cu blândețea lor maramureșean-românească, tot atâtea mari orașe din Chile, Italia și Statele Unite ale Americii.

Notă: Muzeul ASTRA din pădurea “Dumbrava Sibiului” adăpostește două dintre “ciopliturile” măestre ale lui Alexandru Perța-Cuza, țăranul-academician în îndemânarea meșteșugurilor și în arta populară tradițională: “Fusul cu zurgălăi” și “Ciutura satului maramureșan”. Vă vestesc că până și interioarele “Cramei Ileana”, din vecinătatea Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, sunt decorate cu chipurile unor bătrâni pletoși și oieri-opincari mărgineni, portrete dăltuite în lemnul de stejar cel mai “hâd” (urât) cu putință, înfrumusețat de mâinile iscusite ale lui Lisandru și ucenicilor săi din Rogozul Lăpușului maramureșan.

Lasă un comentariu