LEGENDA LUI PRIER (APRILIE)

Erau odată doi frați: unul bogat, iar altul sărac. Celui bogat îi mergea foarte bine (...) Cel sărac, însă, o ducea de pe o zi pe alta, ca vai de dânsul. Într-un an, și anume în revărsatul zilei de Paști, s-a sculat cel sărac și a ieșit afară ca să-și caute câteva vreascuri spre a-și ațâța focul. Odată întors acasă, cu vreascurile, dă peste altă nevoie: n-avea cu ce să le aprindă (...). Pe când stătea el așa dus, pe gânduri, zărește deodată, pe fereastră, un foc mare arzând pe vârful dealului. Pornește degrabă spre dânsul și, ajuns acolo, dă peste 12 oameni care se încălzeau la foc.

- Buna dimineața și Hristos a Înviat, oameni buni!

- Mulțămim d-tale! - răspunseră aceștia. Da' ce vânt te-a abătut pe la noi așa de dimineață, și tocmai în ziua de Paști?

- D-apoi am venit să-mi dați un pic de foc.

- Ți-om da, dragul meu, dar spune-ne, mai întâi, care lună-i cea mai rea peste an?

- Apoi de, - răspunse săracul - unii oameni zic că luna lui Prier ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!

Atunci, îi zise omul:

- Ține poala cămeșii, să-ți dau foc!

Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temându-se că-i va arde și cămeșa și va rămâne gol ca napul. Dar nu se puse de pricină, ținu cămeșa și omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicându-i că, după ce va ajunge acasă, să-l împrăștie prin ogradă și prin grădină.

Săracul făcu așa, după cum i se spuse (...) Nu mult după aceasta, iată că una din fete strigă ,plină de bucurie:

- Tată, tată! Vai, ce de vite mai avem noi! ...Ieșind omul afară, văzu și el minunăția: ograda era plină de boi, vaci, cai, oi și tot felul de animale.

Văzând toate astea, și o copilă de-a frăține-său merse în casă și zise:

- Tată, oare de unde are uncheșul meu atâtea vite, că e plină ograda și grădina?

Ieșind cel bogat afară, îl întrebă pe frate-său de unde are atâtea vite. Săracul îi spune toată povestea și bogatul își ia degrabă o manta mare pe spate și se duce și el la focul de pe deal. Când ajunge acolo, fără a da “bună dimineața”, zice:

- Oameni buni, dați-mi o țâră de foc, că mi s-a stins!

- Ți-om da, dar mai întâi să ne spui care lună-i cea mai rea de peste an!

- Apoi de, toate lunile peste an îs bune, dar luna lui Prier, vai Doamne, că scârnavă-i, amu' plouă, amu' e pâclă, amu' ninge, și mai toate oile pier. Nu degeaba a zis cine a zis că: “Prier priește / Da' și jupește”.

Atunci, se sculă Prier mânios, căci oamenii aceia erau cele 12 luni de peste an, și-i zise răstit:

- Ține poala de la manta!

Bogatul întinse poala și Prier îi puse două lopeți de foc într-însa.

- Mai pune una, zise bogatul.

Prier îi mai puse o lopată. Bucuros, bogatul se întoarse cu focul acasă, îl turnă prin gradină, ogradă, grajd, șură, apoi se băgă în casă în bună nădejde că și el va căpăta, dacă nu mai multe, apoi măcar tot atâtea vite ca și frate-său.

Iată, însă, că, nu mult după aceasta, intrând copila sa în casă, îi spuse că șura, grajdul și toate celelalte acareturi de pe lângă casă ard. Așa a pățit bogatul cel lacom și mândru!

 

Lasă un comentariu