CATARACTA - BOALA MÂRȘAVĂ DE CARE NIMENI NU SCAPĂ. MEDICII AVERTIZEAZĂ. CÂND E CAZUL SĂ NE FACEM GRIJI

Distribuie pe:

Cataracta este o boală de care nimeni nu scapă. Specialiștii susțin că există un singur tratament pentru a scăpa de ea: intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, medicii susțin că nu există un moment anume la care operația de cataractă este recomandată.

“Ce trebuie să știm este că, în principiu, cataracta este un diagnostic degenerativ care vine odată cu înaintarea în vârstă. Sunt situații speciale în care ne naștem cu cataractă, ca în cazul copiilor cu cataractă congenitală, sau în cazul unor traumatisme, lovituri sau boli pe care le avem, putem dezvolta și cataractă, cu titulatura unei boli secundare sau complicate.

Apare la noi, toți, odată cu înaintarea în vârstă, evident la unii mai rapid, afectând poate chiar persoanele active, în jurul vârstei de 55 de ani. Unele dintre persoane care au vicii de refracție, adică poartă ochelari sau au dioptrii semnificative, pot resimți tulburările acestea încă mai devreme de vârsta de 50 de ani”, a declarat medicul Alina Gheorghe, la Antena 3.

“Prin ce se traduc aceste tulburări, cel mai simplu, printr-o vedere încețoșată. Însă, dacă este un fenomen ce se întâmplă lent, de cele mai multe ori nu ne dăm seama de această încețoșare a vederii. Culorile sau intensitatea culorilor începe să scadă și de cele mai multe ori, simptomele nu sunt directe, sunt indirecte. Începem să apreciem greșit distanțele, ne putem împiedica de cele mai multe ori, crezând că nu vedem ceva. Nu este vorba despre faptul că nu suntem atenți, ci o apreciere greșită a distanțelor sau chiar faptul că nu vedem un dâmb, o groapă, este mai degrabă o problemă cauzată de cataractă decât a unui deficit de atenție”, a mai spus medicul.

Operația, singurul tratament eficient împotriva cataractei

“La ora actuală, la nivel mondial sunt niște studii pilot pentru o terapie sistemică, cu picături, însă acestea sunt neomologate și sunt doar în stadiul de cercetare. Prin urmare, tratamentul, la nivel mondial, este cel chirurgical. Chirurgia e evoluat spectaculos în ultimii 30 de ani, inciziile sunt foarte mici, gama de cristaline, practic lentila ce se introduce în ochi după eliminarea cataractei prin care pacientul vede s-a perfecționat și a ajuns la păstrarea unor detalii, cum ar fi nuanțele, vederea la orice distanță”, mai susține doctorul Alina Gheorghe.

Lasă un comentariu