Scriu aceste rânduri, stimați cititori, pe fondul celui mai înalt nivel de indignare și revoltă, siderat fiind față de atitudinea total antiumanistă de cei care vremelnic ne conduc și gestionează această stare de criză provocată de unele puteri oculte, față de care acești politicieni corupți răspund la comandă, într-un dispreț total față de cei pe care îi reprezintă. Este o revoltă care, cred, a cuprins întreaga țară, întrucât absurdul și umilința a atins punctul culminant față de ființa umană, pe care, așa cum o defineau Părinții creștini ai Patristicii, reprezintă “cununa creației”. Astfel, dincolo de traumele fizice pe care le simt cei care au căzut victime acestei provocări mondiale a globaliștilor și progresiștilor neomarxiști, sunt traumele psihologice și morale, mult mai dureroase, promovate de această grupare politică anarhistă eteroclită - bizară, denumită în mod paradoxal Uniunea Salvați România Plus. Grupare care reunește în structura sa indivizi lipsiți de cele mai elementare sentimente umane, care răspund altor comandamente din afară decât celor naționale, pe fondul acelui principiu “corect politic”, prin care este promovată și protejată “dictatura minorităților” în defavoarea majorității, care a devenit o masă de manevră ușor de manipulat, așa cum se întâmplă în prezent în societatea românească. Situație favorizată, în mod paradoxal, de această criză sanitară, la care contribuie în mod nemijlocit incompetența și lipsa moralității celor promovați pe aceste funcții de conducere, pe principiul “guvernul și parlamentul meu!” și a unei “societăți normale și educate”, ca deziderat prezidențial utopic greu realizabil. Principii și obiective de care se fac responsabili în primul rând cei care și-au dorit monopolizarea, dornici de înavuțire și putere, în dauna majorității care suportă aceste atitudini neociocoiste mercantile (dornici de câștig prin orice mijloace) și ariviste (de parvenire socială) din partea celor care ne conduc vremelnic și în mod anacronic, incompatibile cu dorința celor mulți și timpul prezent.
Imaginea apocaliptică a acestei “nopți negre” de vineri, care a atins punctul culminant al lipsei de umanism, deontologie profesională și responsabilitate, demonstrează, dacă mai era nevoie, lipsa de competență a celor care au luat asemenea decizii aberante antiumane, imorale și iraționale. Totodată, se poate observa o anume discriminare și din acest punct de vedere, autoritățile competente fiind mai “interesate” de bolnavii infectați cu acest virus, care se pare că a devenit un “fetiș”, și în mai mică măsură de ceilalți bolnavi, la care rata mortalității este trecută sub tăcere prin acest paravan al pandemiei. Eu, personal, m-am confruntat cu un asemenea caz, care bolnav fiind de cancer, din lipsa unui tratament coerent și consecvent, a decedat. Așa cum se poate vedea de către oricine, tot ceea ce se întâmplă în aceste zile, pe fondul unor “bune intenții”, asemenea drumului către rai, este rezultatul acestei politici de discriminare și înstrăinare față de esența umană, demonstrându-se fără nicio reținere care este scopul acestor politicieni aserviți, și mai ales la ce mijloace antiumane recurg, punând pe prim plan etica scopurilor și nu etica mijloacelor, profund antiumane, prin acest normativism excesiv și inflexibil, care la rândul său afectează demnitatea umană, implicit prin purtarea măștii, a declarațiilor pe propria răspundere, fără utilitate, asociate cu alte măsuri restrictive și reguli ce îngrădesc libertatea și demnitatea umană. Ceea ce este și mai grav este că, pe lângă incompetență, de orice natură, aceștia sunt lipsiți în primul rând de sentimentele umane, astfel că în schimbul unor privilegii sociale, și mai ales de imagine, sunt în măsură de orice, implicit de trădare față de țară și neam. Ca atare, sunt mai mult interesați nu de ceea ce sunt, ci de cine sunt, fiind “vrăjiți” de acea necesitate ancestrală de a avea și nu de a fi, predominând acest spirit ciocoiesc al parvenirii cu orice preț și prin orice mijloc. Ne-am putut oare gândi până la această pandemie că există oameni care doresc și acceptă să se îmbogățească pe seama suferinței semenilor, sau și mai grav, să-și facă un “titlu de glorie” prin dictatura instaurată pe seama acestei boli globalizate? Evident că nu! Eu, cel puțin nu m-am gândit, chiar dacă dorința de putere este specifică speciei umane, prin efectele benefice de care dispun cei puternici.
Cum s-a ajuns la o asemenea decadență umană din partea celor care ne conduc, în plan național și mondial, este o întrebare care necesită răspunsuri cu mult mai profunde decât par ele la prima vedere, implicând mai multe domenii de reflecție: de ordin antropologic, psihanalitic, psihologic, psihosociologic și sociologic, toate fiind convergente spre concluzia ce vizează o asemenea tendințe de dezumanizare, fiind încălcată demnitatea individuală și națională. A nu se ignora faptul că un popor lipsit de demnitate, cum s-a întâmplă cu poporul român în această perioadă postdecembristă, prin gradul de dezbinare și sărăcie la care s-a ajuns, nu mai este perceput ca un popor, ci ca o populație, caracterizată mai mult prin instincte gregare, lipsită de solidaritate și coeziune socială, care conduce la inerție socială, așa cum a ajuns din păcate și poporul român. Ceea ce se întâmplă în prezent demonstrează că suntem un popor care nu punem prea mult accent pe această valoare morală, exprimată prin demnitate, și că suntem mai interesați de interesele personale, uneori la limita subzistenței, apărându-ne mai mult “sărăcia” și mai puțin “neamul” (M. Eminescu). Pe acest fond al înstrăinării față de propria noastră esență umană și implicit de demnitate, într-o asemenea societate, atât de divizată și stratificată social, cei mai mulți pun un accent mai mare pe imagine, exprimată prin cu totul și cu totul alte valori decât cele de ordin moral. În concluzie, putem spune că nu te poți considera demn atunci când îți sunt încălcate drepturile de către cei care ar trebui să ți le protejeze, și cu atât mai puțin poți fi demn atunci când trăiești în incertitudine și insecuritate, când sunt afectate libertățile și drepturile fundamentale, consfințite constituțional, cum este dreptul la viață și la muncă, consfințite prin Constituția României, care putem spune că reprezintă “Biblia” laică a unui popor și a unei națiuni.
