“PRIETENII MEI ERAU ACTORII, CĂRȚILE ȘI TEATRUL RADIOFONIC”

Interlocutor: Serenela Mureșan, actriță

- Sărut mâna, stimată doamnă Serenela Mureșan. Aveți un prenume care ne aduce în suflet seninătate și clinchet de clopoței.

“Se oggi serena non e, domani serena sara. (Dacă azi nu e senin, mâine va fi senin.)” Acestea sunt cuvintele care vă definesc însăși ființa dvs senină, frumoasă și veselă.

Aș vrea să ne spuneți, cu ocazia reîntâlnirii noastre pe Facebook, câteva date personale despre dvs.

- M-am născut în 13 septembrie 1976, la Târgu-Mureș. Am absolvit liceul “Al. Papiu Ilarian” în 1995, la secția Informatică. În anul 1999 am absolvit Universitatea Teatrală din Târgu-Mureș, la clasa profesorului Ion Săsăran. Am colaborat cu Teatrul Național din Târgu-Mureș din anul 2 de facultate, iar în toamna anului 1999, după absolvirea facultății, am fost angajată acolo timp de zece ani, până în 2009.

În același timp, lucram deja la PRO TV. Pe toată durata facultății, am colaborat cu Radio Contact, unde puneam voce pentru reclame. Raul Hațegan, care se ocupa de reclame la radio, a fost cel cu care colaboram, apoi tot el, în vara anului 1998, m-a chemat să dau o probă la PROTV. Am colaborat cu PROTV din 1998 până în 2001. În timp ce eram actriță de teatru, între 2005-2006, am colaborat și cu ȘTII TV, iar apoi, împreună cu echipa de la această televiziune, în frunte cu Sergiu Zereș, am deschis Realitatea TV Târgu-Mureș, unde am lucrat până în 2009, ca actriță și prezentatoare. Am mai colaborat cu Teatrul Ariel, secția Underground, o lungă perioadă de timp și apoi am fost unul din actorii Teatrului 74. Din 2009 până în prezent, sunt angajată a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu. Aici am interpretat diverse roluri importante, printre care amintesc: “Faust” de Goethe, regia Silviu Purcărete - Cor, 2007, “D-ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, rol Didina Mazu, 2011, “Platonov” de A.P. Cehov, regia Alexandru Dabija, rol Anna Petrovna, 2012, “Eden”, de Eugen O' Brien, regia Cristian Juncu, rol Breda, 2012, sau “Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, regia Florin Coșuleț, 2019 și multe altele. De ase,menea, am fost premiată, în 2007, pentru cea mai bună interpretare feminină în rolul Breda din spectacolul “Eden”, în regia lui Cristi Juncu, la Festivalul Teatrelor Studio Interfest din Pitești, iar în 2008 am fost nominalizată pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, tot în rolul Breda din spectacolul “Eden”, la Festivalul Internațional de Teatru Atelier din Baia Mare.

- Cei 4 ani de informatică din liceu v-au solicitat într-un fel care mă face să mă gândesc că informatica este aproape de arta teatrală, așa cum este medicina de muzică. Ce v-a determinat să alegeți actoria? Ați avut un model pe care l-ați agreat sau cineva din familie, văzând că aveți calitățile necesare pentru a reuși în această meserie frumoasă, v-a sugerat și susținut pașii spre scenă?

- Eram copilă pe vremea regimului comunist. La revoluție eram în clasa a 7-a, perioadă în care, printre singurele surse de informație sau de recreație, erau radioul, cărțile și cele 2 ore de emisiune TV. Făcusem o pasiune din a asculta, luni seara, miercurea, vinerea și cred că și duminica, la radioul cel mic din bucătărie, al tatălui meu, Teatrul radiofonic. Acolo am făcut cunoștință cu Cehov, Dostoievski, Shakespeare, Ibsen, Goldoni, marii clasici ai dramaturgiei universale, dar și cu dramaturgii și romancierii români (Eliade, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Slavici). Așa îmi petreceam serile, ascultând teatru radiofonic în interpretarea marilor noștri actori, până la ora 22.00, când veneau mama cu tata de la fabrică. Aveam și un pick-up pe care ascultam toate plăcile cu povești ale copilăriei și muzică. Am prins drag de tot ce înseamnă literatură și teatru, citeam foarte mult și așa nu mă simțeam singură niciodată. Prietenii mei erau actorii, cărțile, teatrul radiofonic. Îmi făcusem un univers al meu, așa încet, încet mi-am dat seama că asta mi-ar plăcea să fac, teatru, deși nu știam nimic despre acest domeniu. Părinții mei erau simpli muncitori, care munceau în fabrică în două schimburi, veniți de la țară, erau copii de țărani.

M-a susținut foarte mult pe acest drum profesoara de limba română din gimnaziu, dar și fiindcă eram un copil de 10 la această materie, îmi plăcea foarte mult să scriu. Imaginația mea crea mereu vieți paralele pe care aș fi vrut să le trăiesc.

- Doamna Serenela Mureșan, nu vă este dor de Târgu-Mureșul lansării dvs. în cariera de actriță?

- Îmi este dor de Târgu-Mureșul de acum 20 de ani, de scena pe care am debutat, evident. Aici am întâlnit oameni artiști ca Aurel Ștefănescu, Smara Marcu, Marinela Popescu, Cornel Popescu, Ion Fiscuteanu, Ion Săsăran, Gingulescu, artiști de la care am învățat enorm ce înseamnă această meserie, dar și respectul pentru scenă și față de spectator. Îmi va fi dor mereu de scena aceasta, doar că viața m-a învățat că unele lucruri nu se mai pot întoarce, unele decizii sunt definitive în viață și oricât ai vrea și ai dori să revii asupra lor, soarta te duce mereu înainte, nu înapoi, și nu te mai poți întoarce de unde ai plecat. Cel puțin, acesta a fost mereu destinul meu. Am mers mereu înainte, niciodată nu am putut să mă reîntorc.

- În încheiere, aș dori să vă întreb cum percepeți pandemia în familia și în cariera dvs.?

- Pandemia pentru mine și familia mea a fost o grea încercare, am realizat că stăm prea puțin timp împreună, dar și că au crescut copiii mei și că din nou timpul pe care nu l-am petrecut cu ei nu îl mai pot întoarce. Mă refer la ce am pierdut, nu la ce am câștigat. Ei sunt mari, au preocupările lor, au prietenii lor, eu pot doar să fiu acolo pentru ei și atât, nimic mai mult. Doar când au nevoie. Pandemia m-a învățat că sunt importanți pentru mine doar oamenii fără de care nu pot trăi, adică am fost izolată în casă și am vorbit la telefon cu mama, tata, aceeași 2 sau 3 prieteni. Și mi-am dat seama care sunt acei oameni la care țin cu adevărat. Erau aceia pe care îi sunam sau mă sunau constant. Fără ceilalți, am putut trăi. Restul fac parte doar din contextul social în care mă aflu.

Iar despre carieră nu aș numi-o așa. Am o meserie pe care o iubesc, îmi place ce fac, nu mereu, dar trebuie să îmi câștig existența ca toți oamenii, și nimic mai mult. Iar dacă se poate face asta într-un mod plăcut sau profesionist, cu atât mai bine. Spune cum dorești. Numai că, uneori, nu depinde doar de noi să fie plăcut. În rest, am avut într-adevăr mult mai mult timp să petrec cu copiii, să citesc, să scriu, să mă uit la filme, să ascult muzică, să alerg, să mănânc, să privesc cerul, să iubesc. Îmi iubesc copiii, câinele, părinții și cei câțiva prieteni pe care îi am.

Aș mai vrea să spun câteva vorbe despre Tradiții To go. Este proiectul meu online, pe care eu l-am inițiat la Teatrul din Sibiu. Este foarte drag sufletului meu, pentru că îmi trezește în minte tot ce ține de copilărie. De aceea s-a și născut, din dorul de bunici, de viața la țară, de autentic, frumos, valoros, toate valorile morale cred că se află acolo în lumea rurală de mult uitată. Această lume cred că ar fi fost salvarea noastră, reîntoarcerea la rădăcini, la pământ, la familie, la munca pământului, la animale, la tradițiile strămoșești. De aceea mă și bucur foarte mult că filmările au loc în Muzeul Astra, unul din cele mai frumoase locuri din țară, după părerea mea.

- Vă mulțumesc mult pentru acest interviu care m-a onorat, vă doresc o viață senină ca prenumele dvs., succes în ceea ce v-ați propus și vă așteptăm din nou pe scena Teatrului Național din Târgu-Mureș.

 

Lasă un comentariu