Anca BLAGA, autoarea romanului “Tăcerea oglinzilor” (copertă realizată de Căpriță Petre), apărut anul acesta la Casa de editură “Mureș”, este profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș. În 2012 a debutat în revista “LitArt” (versuri). Au urmat: în 2013 - volumul de poezii “Desene în colivie”, Casa de editură “Mureș”, copertă și ilustrații realizate de Căpriță Petre; 2013 - prezent: apariții în “Vatra veche”, “Târnava”, “Cuvântul liber”- cu poezie, articole, studii critice; 2020 - coordonator al volumului colectiv “Sertarul invizibil”, Casa de editură “Mureș”, copertă și ilustrații realizate de Căpriță Petre.
În cazul Ancăi BLAGA, al cărei debut editorial este legat de poezie, trecerea spre proză a fost dictată de o necesitate interioară, de sentimentul că spațiul liric limitează, că nu mai este capabil să îi ofere matca în care gândurile să curgă, în timp ce proza îi dă răgazul necesar decantării ideii și revărsării ei în tihnă pe pagină. Totuși, ruptura nu este definitivă, și, în stil postmodernist, paginile de proză alternează cu versuri, venite să accentueze trăirile personajelor.
Regia narativă a romanului “Tăcerea oglinzilor” combină tonul confesiv cu momente ale privirii “din afară”, ambele urmărind călătorii interioare. Raportarea la sine este condiționată de raportarea la “celălalt”, devenit oglindă - uneori capabilă de a reflecta ceea ce noi ne-am dori, alteori nu: “Nu vorbim prea mult în timpul acestor întâlniri. Unele replici sunt rostite, altele doar gândite, rumegate, apoi reținute într-o cameră secretă numită frică. Frică de ceea ce ar putea elibera acele cuvinte. O cameră fără uși și ferestre, un lăcaș tombal cu două oglinzi. În prima sunt gândurile mele. Ele se reflectă întocmai în cea de-a doua oglindă, unde sunt gândurile tale. Ce sens ar mai avea să le rostim? Sunt gânduri gemene...”
Autoarea mărturisește că este un roman la care a lucrat doi ani și jumătate și pe care, apoi, l-a păstrat un timp “la sertar”, neputându-se împăca ușor cu ideea că, aparținând tuturor, va rămâne într-o mai mică măsură al ei. De asemenea, în prefața romanului se confesează: “Scriind, mă metamorfozez în pasărea-pește din tablourile lui Chagall, purtând în brațe un orologiu cu minutarele înghețate, departe de cenușiul cotidianului, departe de meschinării, departe de vanitate, aproape de mine, cea adevărată. Scrisul-râu nu desparte, ci unește fețele timpului; nu separă, ci aduce în armonie mâna care scrie cu ochiul care citește. Dedublarea aceasta îmi dă șansa la încă o viață, și încă una, îmi pansează răni și întinde, așa cum credea și Pablo Neruda, fire nevăzute către cei asemănători mie: “Toți avem un basm în noi, pe care nu ni-l putem citi singuri. Avem nevoie de cineva care, cu mirare și încântare, să ni-l citească și să ni-l povestească.”
“Tăcerea oglinzilor”, un roman cu final deschis, cu multiple aluzii intertextuale, un roman al călătoriei de introspecție, un roman ce se dorește a fi “un popas reflexiv”, poate fi găsit (începând de săptămâna viitoare), la Biblioteca Județeană Mureș, dar și la Librăria “Hyperion” din Târgu-Mureș.
