* Mihai Eminescu, marele poet nepereche, pe bună dreptate, a numit Biserica Ortodoxă “Maica spirituală a neamului românesc”, cunoscând că ea a fost aceea care a născut, din nou, “din apă și din Duh”, pe fiii poporului nostru și i-a hrănit cu “laptele” Evangheliei și cu “pâinea” cerească a bunelor vestiri de mântuire. Tot în calitate de mamă duhovnicească, Biserica strămoșească a asigurat unitatea etnică a românilor și unitatea lor de limbă. În aceeași înaltă cugetare, Eminescu a declarat Biserica “Azilul de Mântuire al Țării”, deoarece ea a salvat de la fărâmițare, sufletul național, învățând pe cei dreptcredincioși ca “Toți să fie una”, cum a dorit divinul ei Întemeietor, “Să se ferească de dezbinări” și să fie “Toți uniți”, precum ramurile verzi pe aceeași tulpină.
***
* “Religia este un izvor care își trimite apele sale binefăcătoare în tot organismul unei națiuni. Ea deschide larg ferestrele spre orizonturile unei alte vieți și prin aceasta stimulează binele, face să înflorească virtutea. Religia seamănă dragoste. Ea inspiră unirea și pacea. Ea promovează castitatea - această podoabă a creștinătății - și, tot așa, Dreptatea, bunătatea, mila”. Religia este pavăză împotriva răului, mijloc de regenerare a forțelor unui neam. Veacul nostru își trimite avalanșele sale de corupție și imoralitate asupra întregii lumi. Nu există alt scut decât cel al credinței religioase”.
***
* “În sânul societății de azi se resimte lipsa forțelor care să ridice omenirea bolnavă din smârcurile (capcanele, ispitele) vieții instinctive spre culmile virtuții. Tot numai în rezervorul religiei creștine lui Hristos le putem găsi. Deci, reînviorarea vieții religioase este o poruncă a ceasului de față. Scriitorul francez Montesquieu a scris undeva: “Cel care n-are credință religioasă este ca acel animal teribil, care nu-și simte libertatea, decât atunci când sfâșie și înghite”. Omule, află cu nu ești un produs al hazardului, ci opera mâinilor lui Dumnezeu”.
Preot Prof. Dr. Ștefan Șlevoacă (1912-1998), doctor în teologie, la Cernăuți, exeget în Omiletică, cu studii europene aprofundate, scriitor bisericesc, predicator înduhovnicit la Cernăuți, Suceava, Câmpulung-Bucovina, misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii. Printre cărțile editate și foarte solicitate, amintim: “Din tezaurul ortodoxiei”, “Raze în lumina lui Hristos”, “Familia creștină”, “Făclii pentru dreapta credință”, “Ostroave de frumusețe” ș.a. Din tot ce a scris și a dorit să transmită prin cărțile sale, se desprinde lecția simplității și a modestiei. După mărturisirea PS. Epifanie Norocel, în anul 1982 l-a găsit la centrul eparhial Buzău, ca un harnic și vrednic lucrător în via Domnului. S-a remarcat ca un colaborator devotat, cu o activitate misionară deosebită, ținând predici, în mod regulat, în duminici și sărbători. O activitate laborioasă a desfășurat în rândul tinerilor seminariști din Buzău, unde a dorit să le transmită dragostea de Dumnezeu, de oameni și poporul român. Spunea, adeseori, celor care se pregăteau pentru a-L urma pe Hristos în slujire: “Se cere o muncă de scafandru”; trebuie să ne îndeplinim misiunea sacerdotală, cu frică și cu cutremur, dar și cu mare responsabilitate.
Autor de citate:
** - “Fericirea, ca o «fată morgana», cu cât e căutată mai tare, cu atât mai mult se îndepărtează”.
** - “Veacul nostru este unul al marilor descoperiri și progrese materiale. Și, totuși..., societatea omenească suferă cumplit. Orb, orb, orb, de trei ori orb, acela care nu vede sau nu vrea să vadă aceasta”.
** - “Lipsește ceva omenirii, azi. Un resort nu mai funcționează ca înainte. Dar care anume? Resortul vieții duhovnicești”.
** - “Biserica nu poate să fie învinsă niciodată. Ea dăinuie mereu...”.
P.S. Avram Iancu (1824-1872), avocat și revoluționar pașoptist. A jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost, de fapt, conducătorul Țării Moților în anul 1849, conducând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare conduse de Lajos Kossuth: “Este ceva mai de preț decât vârsta: E neamul nostru românesc cel fără de vârstă, ca soarele, ca apa, ca muntele”.
