ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII (OMS): TRAIECTORIA PANDEMIEI ESTE ÎN PLINĂ EXPANSIUNE!

Distribuie pe:

Reprezentanții OMS au declarat, la începutul acestei săptămâni, că, “în prezent, ne aflăm într-un punct critic al pandemiei, iar traiectoria acesteia este în plină expansiune; infectările cresc în mod exponențial” - peste 4,4 milioane de cazuri noi de COVID-19, raportate săptămâna trecută.

“Nu este situația în care am dori să ne aflăm, după 16 luni de pandemie, timp în care am luat măsuri de control”, a spus Maria Van Kerkhove, conducătorul tehnic al OMS pentru gestionarea situației pandemice. “Ne aflăm într-un punct critic al pandemiei, întrucât unele țări relaxează măsurile restrictive, chiar dacă, săptămânal, noile cazuri înregistrate sunt de peste opt ori mai mari decât acum un an”, a precizat Van Kerkhove.

Luna trecută, oficialii OMS au avertizat cu privire la o creștere constantă a cazurilor și deceselor Covid-19, îndemnând oamenii să poarte, obligatoriu, măștile de protecție, să păstreze distanța fizică și evitarea spațiilor aglomerate, deoarece lumea intră într-o fază critică a pandemiei.

Virusul este “mai puternic, este mai rapid”, odată cu apariția de noi variante care se răspândesc mai ușor și sunt mai mortale decât tulpina originală a virusului, a declarat dr. Mike Ryan, șeful programului de urgență al OMS, pe 31 martie.

India a depășit Brazilia, devenind a doua țară cel mai grav afectată, după SUA; cazurile de COVID au continuat să crească în această țară, unde a apărut și o variantă dublu-mutantă, despre care cercetătorii spun că ar putea fi mai contagioasă și că se răspândește mai rapid.

Spitalele înregistrează, de asemenea, o creștere a numărului de tineri infectați, a menționat ea.

OMS îndeamnă publicul și liderii mondiali să continue să aplice măsurile de siguranță și să accelereze procesul de vaccinare.

Joi, 15 aprilie, la nivel global, erau înregistrate 138.865.558 cazuri de coronavirus, 2.986.118 decese și 111.647.084 vindecări.

Relaxarea restricțiilor ar putea duce... la reinstituirea lor

Potrivit oamenilor de știință britanici, este posibil ca ridicarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-19 “să aibă efect invers”, un nou focar al variantei sud-africane fiind identificat, zilele trecute, la Londra. Aceștia se declară “îngrijorați”, după ce 44 de cazuri, cu noua tulpină, au fost confirmate și încă 30 sunt “probabile”, potrivit Departamentului de Sănătate și Asistență Socială.

Pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, restricțiile anti-COVID au fost relaxate la începutul acestei săptămâni, după 4 luni: au fost redeschise restaurantele, barurile, saloanele de înfrumusețare și sălile de sport, iar terasele au fost invadate de clienți. La intrările multor localuri s-au format cozi de sute de oameni.

Specialistul în vaccinologie, prof. Anthony Hamden, a avertizat că mulțimea de oameni înghesuiți pe terasele pub-urilor, pe măsură ce restricțiile se relaxează, “vor duce la creșterea ratei infectărilor”.

Prof. Openshaw, membru al rețelei de informații clinice Covid-19, a declarat, pentru BBC News's Newsnight: “Mulți dintre noi, oamenii de știință, suntem foarte preocupați de ceea ce se întâmplă în acest moment. Sperăm, cu toții, că relaxarea treptată a restricțiilor va fi OK, că se va face în mod rezonabil, cu precauție. Dar cred că veștile nu sunt bune. Dacă ajungem la o răspândire rapidă a variantei din Africa de Sud sau a altor tulpini mai rezistente, s-ar putea să fie nevoie să inversăm procesul de relaxare a restricțiilor”.

Profesorul Harnden, vicepreședinte al Comitetului mixt pentru vaccinare și imunizare (JCVI), a declarat că premierul Boris Johnson a avut dreptate să le reamintească britanicilor că atât carantina, cât și vaccinurile au fost importante în reducerea internărilor și deceselor în spitale. “Dar cred că este, probabil, îngrijorat, așa cum sunt și eu, de scenele din Londra, pe care le-am văzut, cu oameni care se relaxau în natură și în pub-uri și, apoi, de spațiile aglomerate - ceea ce, evident, va duce la creșterea ratei infectărilor. De fiecare dată când relaxăm, creștem ratele de infecție, iar acest pericol înseamnă că avem o transmitere mult mai mare în comunitate. Or, nu dorim ca noi variante de tulpini, cum ar fi cea sud-africană, să devină predominante, deoarece, desigur, vaccinurile nu funcționează la fel de bine împotriva lor. Cu toții dorim să ne recuperăm viața, să ne putem bucura din nou, dar trebuie să fim prudenți. În caz contrar, vom ajunge acolo de unde am plecat”, a precizat profesorul într-o intervenție la un post de televiziune.

El a adăugat: “Nu este nevoie să ne comportăm exact în același mod în care ne-am comportat înainte de această pandemie, deoarece, dacă suntem puțin mai precauți, dacă avem răbdare până la vaccinarea completă a populației și scăderea ratei infectărilor, ne va fi mult mai bine. Desigur, ne putem distra, dar, în acest moment, este esențial să menținem acea distanțare fizică” .

Reamintim că vaccinarea masivă a populației și descreșterea numărului de cazuri de COVID-19 au determinat guvernul de la Londra să reducă restricțiile impuse în pandemie, iar premierul Boris Johnson a declarat că nu există în prezent planuri de a schimba această tendință.

Următoarele, “termene de referință” în atenuarea restricțiilor sunt 17 mai și 21 iunie.

Aproximativ jumătate din populația Marii Britanii a fost inoculată cu cel puțin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19, iar această țară deține astfel una dintre cele mai mari rate de inoculare din lume. Vasta majoritate a rezidenților din Regat au fost vaccinați cu serurile AstraZeneca și Pfizer.

UE a decis: Certificatul de vaccinare NU va fi un pașaport

Țările Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la o poziție comună în privința demarării negocierilor în Parlamentul European asupra certificatului de vaccinare, pentru a putea deveni operativ în această vară. Documentul nu va fi un pașaport care să garanteze mobilitatea, precizează Agenția EFE, citată de dcmedical.ro

“Pentru a evidenția principiul nediscriminării, în special față de persoanele nevaccinate, partea operativă a reglementării principale prevede explicit că deținerea unui Certificat Verde Digital nu este o condiție prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulație”, se arată în textul aprobat de statele membre.

Potrivit textului ce urmează a fi analizat și validat de către oficialii UE, certificatul va fi gratuit, în format electronic sau pe hârtie și va fi disponibil în engleză și în limba oficială a țării emitente. Va avea “o perioadă de aplicare de 12 luni și va depinde de un raport al Comisiei, după cel târziu trei luni de la finalizarea aplicării reglementării principale, precum și de o posibilă suspendare sau prelungire prin procedura legislativă obișnuită”.

Documentul va cuprinde informații referitoare la faptul dacă deținătorul s-a vaccinat împotriva noului coronavirus, dacă a dezvoltat anticorpi după ce a trecut prin boală, sau dacă are un test PCR negativ - fiind una dintre cerințele cele mai solicitate, în ultimele luni, călătorilor - și va include doar vaccinurile care au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Dincolo de aceste dispoziții tehnice, propunerea dă clar de înțeles că, deși certificatul pretinde să “faciliteze mobilitatea între țări”, documentul nu este un pașaport.

Se amintește, totodată, că statele membre pot să restricționeze, din motive sanitare, mobilitatea cetățenilor, una dintre cele patru libertăți fundamentale ale UE și că “orice măsură care se adoptă nu poate fi extinsă dincolo de ceea ce este strict necesar pentru a salvgarda sănătatea publică”.

Studiu comparativ preliminar: vaccinurile Pfizer și AstraZeneca sunt la fel de bune

Primul studiu din lume care a realizat o comparație directă între reacțiile imunitare declanșate de vaccinurile Pfizer și AstraZeneca a descoperit niveluri comparabile de protecție la persoanele de peste 80 de ani, după inocularea lor cu prima doză a oricăruia dintre cele două seruri, au anunțat, miercuri, autorii acestei cercetări, notează agențiile de presă internaționale.

La capitolul anticorpi, cele două vaccinuri sunt la fel de bune, arată studiul realizat în Marea Britanie, fiind observat un răspuns imunitar chiar mai puternic în rândul persoanelor vaccinate cu serul AstraZeneca.

Autorii acestei cercetări au analizat probe de sânge prelevate de la 165 de persoane cu vârste cuprinse între 80 și 90 de ani, vaccinate cu o doză.

Potrivit cercetării, anticorpii au fost prezenți la niveluri similare, de 93% pentru cei 76 de participanți care au primit prima doză de vaccin Pfizer, și de 87% pentru cei 89 de participanți inoculați cu prima doză a vaccinului AstraZeneca.

Helen Parry, lector de medicină clinică la Universitatea Birmingham și coautoare a studiului, a dezvăluit că un procent mai mare din rândul voluntarilor care au primit vaccinul AstraZeneca au prezentat reacții detectabile ale celulelor T (limfocite cu un rol central în imunitatea mediată celular - n.trad).

În timp ce anticorpii pot să blocheze abilitatea noului coronavirus de a pătrunde în celulele umane, limfocitele T pot să ofere o protecție mai amplă, atacând și ucigând orice celule care au fost deja infectate cu noul virus.

“Aceste vaccinuri sunt atât echivalente, cât și eficiente în a induce un răspuns al anticorpilor în marea majoritatea a persoanelor (incluse în studiu - n.red.), chiar și după administrarea unei singure doze”, a declarat Paul Moss, profesor de hematologie la Universitatea Birmingham și unul dintre coordonatorii studiului.

“Ambele vaccinuri sunt bune”, a adăugat el, în timpul unei conferințe de presă organizată pentru a prezenta rezultatele cercetării. Studiul a fost publicat online în format pre-print, înainte de a fi examinat de alți oameni de știință, prin procedura “peer-review” (evaluare la nivel de omologi). (surse și foto - cncb.com, worldometers.info/coronavirus, who.org, mirror.co.uk, inews.co.uk)

 

 

Lasă un comentariu