S-A ADOPTAT BUGETUL PENTRU ÎNCEPEREA DEZVOLTĂRII TÂRGU-MUREȘULUI

Distribuie pe:

“Avem bugetul pe 2021, votat! Mulțumesc consilierilor care și-au arătat deschiderea spre susținerea planurilor de dezvoltare a Târgu-Mureșului. Majoritatea consilierilor au înțeles că vrem să punem orașul “în mișcare”. Scopul nostru este să ne concentrăm toate resursele pe rezolvarea celor mai mari probleme, cum ar fi: curățenia, construirea parcărilor și a drumurilor ocolitoare, renovarea școlilor. Acestea sunt doar câteva dintre prioritățile administrației pe care o conduc. Avem un drum lung de parcurs, dar eforturile comune aduc rezultate. Dezvoltăm orașul!”,  Soós Zoltan, Primar

Consilierii locali din Târgu-Mureș au aprobat, vineri, într-o ședință extraordinară, în unanimitate, bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului pe anul 2021, în valoare de 504.270.113 lei.

Construcția bugetului pe anul 2021 la nivelul municipiului Târgu-Mureș, care a luat în calcul inclusiv propunerile făcute de cetățeni, se axează pe absorbția fondurilor europene, educație, infrastructură și creșterea calității vieții. Acesta include și sume plătite deja, de la începutul anului.

Secțiunea de funcționare are alocată suma de 316.038.022 de lei, iar cea pentru dezvoltare - 188.232.091 de lei.

Ponderile cele mai mari în cadrul cheltuielilor operaționale le au cheltuielile cu serviciile publice, cheltuielile cu unitățile de învățământ, serviciul datoriei publice locale, funcționarea instituțiilor publice și asistență socială.

În ce privește proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, s-au alocat 149.364.700 de lei (față de 27.444.510 execuție bugetară pe anul trecut), la care se adaugă credite de angajament multianuale de 431.995.000 de lei.

Bugetul de investiții publice, finanțate din bugetul local, al UAT Târgu-Mureș, este peste 142 de milioane de lei și este compus din: 38.867.391 de lei - credite bugetare, respectiv 103.872.000 lei credite de angajament multianuale.

Bugetul destinat reparațiilor pe anul 2021 se ridică la peste 35 de milioane de lei, din care  o sumă consistentă va fi alocată zonei de infrastructură a unităților de învățământ.

Dezvoltarea orașului nostru începe!

Lasă un comentariu