Numele meu este HEREPEAN DARIUS, am 12 ani și sunt elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Mureș. De un an școala este online. La început eram fericit și entuziasmat. Să petrec mai mult timp pe calculator părea ideal. Era o situație nouă pentru noi și nu vedeam nimic rău în asta. Până la sfârșitul anului școlar ne-am obișnuit, chiar am participat și la o festivitate de încheiere a anului școlar online.
Clasa a VI-a a debutat în sistemul hibrid. Asta însemna că o parte dintre colegi mergeau la școală, iar ceilalți erau online. Din păcate, nu a durat mult și ne-am întors toți în online. Și acum, în al doilea semestru, încă suntem și e greu.
Mulți colegi au probleme cu sistemul audio, cu camerele etc. Uneori platforma ne face probleme și nu reușim întotdeauna să ne înțelegem cu profesorii. A fost și este greu și acum cu orele de geometrie. Am învățat în online cum să construim unghiuri cu raportorul, să folosim compasul și multe alte noțiuni. Orele de desen sunt chiar distractive când mă gândesc că doamna profesoară încearcă să ne spună ce culori să folosim și ne verifică lucrările cu ajutorul camerei. Cât despre orele de sport, îmi par cele mai ciudate. Este greu să faci exerciții singur, pe covorul din cameră și cu părinții ascultând știrile matinale în cealaltă cameră. Cele mai bine desfășurate ore în online sunt cele de Limba română. Cumva doamna dirigintă reușește să ne țină la curent cu materia și, în același timp, atenți la oră.
Materia mea preferată este Limba engleză. Încă din clasa a II-a am prins drag de această limbă. O înțeleg și orele în limba engleză trec chiar repede. Și doamna profesoară face ca orele să fie interesante, chiar dacă suntem în online.
Timpul liber îl petrec fie afară, cu câțiva prieteni, fie mă joc pe calculator, dar uneori trebuie să și citesc. Ultima carte pe care am citit-o a fost “Băiatul cu pijamale în dungi”, de John Boyne, în care este prezentată povestea lui Bruno, un băiat de 9 ani, fiu al unui ofițer german. Familia lui a fost obligată să se mute la țară, din pricina promovării tatălui său. Este descrisă situația dureroasă din timpul Holocaustului, iar finalul este unul tragic.
Mă numesc MARIA PETRA SZASZ, prietenii îmi spun Măriuca. Sunt elevă în clasa a II a la Colegiul Național “Unirea” din Târgu-Mureș. În ultimul an mi-a fost tare dor de doamna învățătoare și de toți colegii mei, mi-aș fi dorit să fiu mult mai mult timp împreună cu ei, să ne jucăm și să stăm mai mult timp la școală. Părinții m-au învățat însă să găsesc ceva bun în tot ceea ce ni se întâmplă. În această perioadă, am citit mult mai mult ca înainte, am avut timp să stau mai mult timp în livadă, să mă joc cu fratele și părinții mei, ne-am plimbat, am mers cu bicicletele și am făcut progrese la limba germană, cu ajutorul tatălui meu. Am citit cărți interesante, de exemplu Harry Potter și Piatra filozofală, Pânza Charlottei, Charlie și fabrica de ciocolată, Matilda, Nastratin cel de înțelepciune plin etc., pe care le recomand și altor copii.
Îmi doresc foarte mult ca lucrurile să fie la fel ca înainte, să fim cu toți colegii din nou la școală, să ne jucăm în curtea școlii împreună!!!
CUVINTELE AU PUTERE
Numele meu este DARIA MĂRGINEAN, am treisprezece ani și sunt elevă în clasa a VII-a A la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș. Sunt o persoană cât se poate de obișnuită, cu niște pasiuni care pur și simplu îi oferă vieții mele, care este o continuă călătorie de inițiere, culori vii. Spre exemplu, cititul și scrisul mă fac să mă simt ca și cum aș călători în timp. Prin intermediul lor reușesc să mă dezvolt intelectual și spiritual, iar faptul că pot să resimt stările și emoțiile fiecărui personaj este minunat. Călătoriile prin lume mă fac să mă simt mică și neimportantă comparativ cu acest tărâm magic și mă ajută să aflu mai multe despre locul în care trăiesc, să cunosc diferite tipologii de oameni, obiceiuri și, nu în ultimul rând, să mă descopăr, să îi reamintesc sufletului că am grijă și de el.
Raportându-mă la activitățile școlare, pot spune că literatura este pasiunea mea. Simt că aici pot să mă exprim exact așa cum doresc, fără a ține cont de limite. Pot afirma faptul că școala este o portiță spre viitorul nostru, chiar dacă nu toți adolescenții gândesc așa. Există foarte multe tipuri de profesori, însă îmi plac cei care își dau silința să ne îndrume, ne sfătuiesc să ne urmăm dorințele și se bucură de succesul nostru, deoarece o parte este și al lor.
Această pandemie globală ne-a împins să facem și să cunoaștem lucruri cu care nu ne-am mai confruntat, ca de exemplu, școala online. Eu sunt de părere că aceasta ne-a pus la încercare în multe momente, a fost mult mai dificil fiindcă acasă ne aflăm în mediul nostru cotidian și multe lucruri ne pot distrage. Lipsa socializării fizice a fost cea mai mare provocare pentru mine, chiar am avut momente în care mă simțeam foarte singură, cu toate că am avut tot suportul familiei. Lipsa prietenilor m-a făcut să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă, dar am reușit să mă delectez citind enorm.
Un roman care m-a impresionat foarte tare este “Păsările dintr-o bună zi”, de Sally J. Pla. Naratorul ne surprinde la fiecare capitol cu câte un nou personaj, o nouă enigmă, un adevăr aflat care face ca toată aventura să înflorească și să ne țină captivi în paginile cărții. Alte două cărți pe care le recomand sunt “Anotimpul albinelor”, de Lindsay Eagar și “Hoțul de cărți”, de Markus Zusak. Firul roșu al acestor două romane urmărește acțiunile a două adolescente care se maturizează, își urmează dorințele, își descoperă pasiunile sufletului, își fac prieteni noi. Ambele ajung să sufere o pierdere sufletească importantă, însă, cum decurge restul poveștii - veți afla de unii singuri. Lectură plăcută!
Mă numesc BUZAS-COTEA DENIS și sunt elev în clasa XI-a la Liceul “Lucian Blaga” din Reghin. Perioada online a adus pentru mine dificultăți, deoarece
mi-a fost foarte greu să mă integrez. La început a fost foarte ciudat și dificil să particip la ore de acasă și să mă lipsesc de colegii cu care obișnuiam să povestesc zi de zi și pauză de pauză. Dar, treptat, din ciudat a devenit un normal și acum parcă sunt obișnuit, dar mai mult îmi plăcea când mergeam fizic la școală. Materia mea preferată este Istoria deoarece sunt pasionat de trecut. Mie mi se pare o materie ușoară, la care, dacă te străduiești puțin, poți excela foarte ușor. Din cauza pasiunii mele cu istoria am ales și profilul Științe Sociale, care se bazează mai mult pe această materie.
Anul școlar 2020-2021 a fost unul atipic, având în vedere faptul că am reușit să-mi ocup locul din bancă timp de numai două săptămâni, întâlnindu-mi profesorii și colegii doar virtual. Cu toate acestea, am încercat să mă acomodez și să fructific această situație cât mai mult posibil pentru ca, într-un timp relativ scurt, să constat că, datorită suportului profesorilor, îmi place școala online. Am tratat cu aceeași seriozitate fiecare materie și am câștigat timp prețios pentru a-mi hrăni pasiunile, respectiv matematica, fizica și lectura.
Fiind un elev ambițios și competitiv, am totuși un mare regret legat de această perioadă online și anume lipsa concursurilor și a olimpiadelor școlare, o lipsă care a reușit, oarecum, să mă amorțească și să-mi aplaneze trăirile, așa că am pornit în căutarea unui înlocuitor. Aveam nevoie de o unealtă care să-mi ofere gama largă de emoții și trăiri care îmi erau interzise și care să substituie lipsa de libertate și inițiativă. Am reușit să alin această nevoie prin lectură. În scurt timp, cititul a devenit o pasiune, transformându-mă dintr-un pragmatic convins, într-un pragmatic ceva mai visător.
Citesc dintotdeauna, dar cărțile au reprezentat doar o pauză de la adevăratele mele preocupări, o gură de aer proaspăt luată la capătul cursei. În schimb, în ultimul timp, mă scufund în lumi paralele atât de adânc încât, preț de câteva secunde, le confund cu realitatea. Îmi plac romanele istorice și cele inspirate din viața reală, în care acțiunea pendulează între realitate și ficțiune, romane precum “Inimă de samurai”, de Margi Preus, “Băiatul cu pijamale în dungi”, de John Boyne, “Cravata roșie”, de Ji-li Jiang, “Noaptea despărțirii”, de Jennifer A. Nielsen și, preferata mea, “Hoțul de cărți”, de Markus Zusak.
“Hoțul de cărți” este o poveste tragică, care se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în Germania nazistă, având-o ca personaj principal pe Liesel Meminger, o preadolescentă iubitoare de cărți, care își pierde familia și prietenii, dar nu și dorința de a-și continua viața. Naratorul, care este însăși afabila moarte, ne dezvăluie, încă din primele paragrafe, “un mic adevăr: «Vei muri»“ și ne introduce într-o lume a iubirii și a durerii totodată, o lume nedreaptă și crudă, care stă sub sabia războiului.
Markus Zusak mi-a servit o porție cruntă de realitate, care m-a ajutat să apreciez circumstanțele propriei vieți, să încerc să accept inevitabilul și să profit cât mai mult posibil de noile conjuncturi. Recomand această carte mai ales în această perioadă nefastă, pentru a înțelege că, de-a lungul timpului, au existat perioade și contexte mult mai zguduitoare, dar care au fost depășite, de multe ori, cu demnitate și curaj.
BUTUZA FLORIN ALEXANDRU IOAN, clasa a VII-a, Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, Tg.-Mureș
