Noul președinte american, Joe Biden, a recunoscut, sâmbătă, oficial, genocidul armean. Asistăm la o premieră mult așteptată, pe drept cuvânt, atât de poporul armean martirizat, cât și de opinia publică de bună-credință. Biden devine primul președinte al Statelor Unite care califică, astfel, moartea a 1,5 milioane de armeni masacrați de Imperiul Otoman în 1915: “Americanii îi onorează pe toți armenii care au fost uciși în genocidul care a început pe 24 aprilie, în urmă cu 106 ani. Afirmăm istoria. Nu facem acest lucru pentru a copleși pe nimeni, ci pentru a ne asigura că ceea ce s-a întâmplat nu se va mai repeta niciodată”.
În fiecare an, în ziua de 24 Aprilie, armenii din toată lumea comemorează victimele masacrului. Cunoscut ca Holocaustul Armenilor sau Masacrul Armenilor (în limba armeană, “Metz Yeghern” - “Marele Rău”), genocidul se referă la două evenimente distincte, dar care au legătură între ele: campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II, între anii 1894-1896, și deportarea și eliminarea armenilor, de către guvernul Junilor Turci, între anii 1915-1916. În mod curent, termenul este asociat celui de-al doilea episod, comemorat de către armeni, în fiecare an, la 24 Aprilie - data arestării, în 1915, la Constantinopol, a peste 200 de intelectuali și lideri ai comunității armene, fapt ce a marcat debutul valului de masacre și deportări care a durat până în 1917.
În octombrie 2009, după numeroase medieri la cel mai înalt nivel, Armenia și Turcia semnaseră, la Zürich, un acord pentru restabilirea relațiilor bilaterale diplomatice și redeschiderea graniței comune (închisă din 1993, după ce Turcia a criticat războiul Armeniei cu Azerbaidjanul - aliatul turc în disputa pentru Nagorno-Karabach). Acordul, însă, nu a apucat să fie ratificat, pe fondul unor acuzații reciproce privind “lipsa de angajament față de reconciliere”, iar demersul a fost amânat pentru primăvara anului următor. Dar, n-a fost să fie! În ziua de 22 aprilie 2010, coaliția de guvernământ din Armenia a hotărât suspendarea ratificării Tratatului, “luând în considerare refuzul părții turce de a respecta cererea ca tratatul să fie ratificat fără precondiții, și într-o perioadă rezonabilă de timp...”
Era doar vârful aisbergului - efectul recrudescenței tensiunilor dintre Turcia și Armenia, în urma scandalului declanșat de inițiativele comisiei americane și ale guvernului suedez, de recunoaștere oficială a genocidului comis de turci împotriva populației armene. Rezoluția americană, deși nu are putere de lege (!), îi recomanda ex-președintelui Barack Obama “să considere genocid exterminarea sistematică și deliberată a 1.500.000 de armeni” - poziție vehement dezavuată de guvernul turc! În urma scandalului, în 2010, Turcia și-a retras ambasadorii din SUA și Suedia, Erdogan amenințând că va expulza 100.000 de imigranți ilegali din Armenia!
Deși una dintre condițiile acceptării accederii Turciei în Uniunea Europeană era (este) recunoașterea genocidului comis, guvernul de la Ankara a respins, din start, și contină să respingă termenul ca atare. Ulterior, acesta avea să fie recunoscut și de Paris, și de Ottawa, inclusiv de către Parlamentul European, de Bundestag, de Rusia etc., și de Papa de la Roma!
Tot în 2010, probabil și ca urmare a presiunilor internaționale, în ziua de 24 Aprilie 2010, pentru prima dată în istoria țării lor, chiar și turcii au comemorat - deși au evitat să-l denumească astfel - genocidul armean! 60 de personalități marcante - scriitori, artiști, intelectuali - au participat, în Piața Taksim, din Istanbul (Turcia), la ceremonia de comemorare desfășurată sub sloganul “Aceasta este durerea noastră. Acesta este un doliu pentru noi, toți”. Oamenii au depus flori, au aprins lumânări și au ținut un moment de reculegere în memoria celor 1.500.000 de martiri armeni. “Vrem să aducem mărturie că acele evenimente au reprezentat o crimă gravă împotriva umanității, fără a ne lăsa prinși în dezbaterea cu privire la faptul dacă (masacrele) au reprezentat sau nu un genocid” - declara, pentru televiziunea turcă NTV, unul dintre organizatorii reuniunii, profesorul de economie Ahmet Insel, de la Universitatea din Galatasaray.
Gest notabil, în ediția de a doua zi, sub semnătura jurnalistului Mustafa Akyol, ziarul turc “Hurriyet” publica un editorial în care se recunoaștea că Ankara a făcut “greșeli”: “Cred că noi, turcii, am făcut o greșeală groaznică, timp de decenii, neglijând complet suferința enormă prin care a trecut poporul armean în 1915. Acum este momentul să fim mai cinstiți!”. Așa ar fi trebuit să se întâmple, dar
În 2011, istoria a născut noi conflicte. Turcia și-a retras ambasadorul din Franța, după ce deputații acestei țări au votat pentru propunerea legislativă, votată ulterior de Parlamentul francez care incriminează negarea genocidului armean din 1915. Proiectul de lege prevede o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de 45 de mii de euro pentru orice negare publică a unui genocid recunoscut prin lege. Franța recunoaște două genocide: cel al evreilor din cel de-al Doilea Război Mondial și cel al armenilor, afirmând că, în perioada 1915 - 1917, cel puțin un milion și jumătate de oameni ar fi fost uciși de către forțele otomane. Istoricii consideră genocid aceste crime.
Anul 2015 a marcat un secol de la genocid. În ziua de 25 aprilie, Biserica Armeniei i-a canonizat pe cei 1,5 milioane de armeni. Slujba de canonizare a avut loc la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, în prezența a peste 80 de reprezentanți ai tuturor bisericilor - surori. La 24 Aprilie 1915, au fost aruncați în închisorile Imperiului Otoman și apoi uciși cei mai buni reprezentanți ai intelectualității armene: scriitori, profesori, medici, preoți. Au murit 1.500.000 de armeni, adică aproape jumătate din populația armeană la acea perioadă. Armenii din Anatolia și Cilicia, considerați de autorități “inamici interni”, au fost exilați. Motivul invocat atunci de autorități fusese că armenii ar plănui o revoltă în întreaga țară. Noile “zone de locuit” prevăzute pentru ei deveniseră deșertul din Siria și Mesopotamia - pustietate fără niciun fel de condiții necesare supraviețuirii. O martoră își amintea: “Sunt trimiși în deșert. Pentru a le distruge și ultima forță, sunt plimbați zile la rând în cerc.”
Se estimează că între 1,2 milioane și 1,5 milioane de armeni au fost uciși în timpul Primului Război Mondial, de către trupe ale Imperiului Otoman, aliate cu Germania și Austro-Ungaria.
În Germania, mult timp, termenul de genocid nu a fost oficial rostit, deși “Niciun alt stat nu a fost atât de implicat în soarta armenilor, precum Reich-ul German - din motive economice și strategice. Germanii sunt un aliat important pentru Imperiul Otoman, în pragul destrămării, livrând arme, experți militari și manifestându-și interesele economice în zona Strâmtorii Bosfor. Construcția căii ferate Bagdad, un proiect a cărui importanță - asemănătoare cu programul Apollo al americanilor din anii '60 - reprezintă cheia în lupta împotriva britanicilor din Orient. La 7 iulie 1915, Hans Freiherr von Wangenheim, ambasadorul german la Constantinopol, îl informa, într-o telegramă, pe cancelarul german Theobald von Bethmann-Hollweg: «Condițiile și modul în care se desfășoară relocarea arată că guvernul și-a propus cu adevărat să distrugă rasa armenească din Imperiul turc.» Numeroase consulate din Imperiul Otoman informează Berlinul, detaliat, despre marșul morții în care sunt obligați să se înregimenteze armenii. Există documente în acest sens. Unul dintre acestea este semnat de Bethmann-Hollweg: «Singurul nostru scop este să menținem alianța cu Turcia până la finele războiului, indiferent dacă armenii vor fi distruși sau nu.»“
Ne întoarcem în prezent. Imediat după difuzarea comunicatului de presă al Casei Albe, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a denunțat politizarea de către terți a dezbaterii din jurul acestei perioade a istoriei, iar ministrul de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Turcia respinge complet decizia SUA, despre care afirmă că se bazează “doar pe populism”. “Cuvintele nu pot schimba sau rescrie istoria. Nu avem nimic de învățat de la nimeni despre trecutul nostru. Oportunismul politic constituie cea mai mare trădare a păcii și justiției”, a scris Cavusoglu pe Twitter. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns! Hoțul strigă: “Hoții!”.
În prezent, genocidul armean este recunoscut de aproximativ treizeci de țări și de comunitatea istoricilor. Să sperăm că, măcar acum, în al 13-lea ceas, îl va recunoaște și România!!! Ca să nu ne mai pleznească obrazul de rușine ca în toamna anului 2013, când, fiind amplasată o placă la Stanbul, menită să omagieze martiriul Sfântului domnitor român Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi, “capetele plecate” au avut grijă ca inscripția să nu facă vreo trimitere precisă la împrejurările morții lor. Deși asta e altă poveste, aleșii sunt cam la fel! Am tot ales până am cules!
Apropo de momentul istoric la care asistăm, de fapt, Congresul SUA recunoscuse genocidul armean încă în decembrie 2019, printr-un vot simbolic acordat unui text susținut de senatorii ambelor părți, blocat de mai multe ori de susținătorii republicani ai fostului președinte Donald Trump.
Așadar, ne place sau nu (unora), Joe Biden a intrat în istorie! Bravo, Mister President!
